Lapidări provinciale

Disputa în jurul „familiei tradiționale“ ilustrează ca­zul particular al unui răz­boi cultural purtat în tot spațiul occidental. Acest conflict ideologic, religios, etic, social și politic tră­dează neașezarea exis­ten­țială a lumii libere care, mai ales după prăbușirea comunismului (și ieșirea din relativul confort al lumii bipolare), adu­nă, din Est și Vest, toate aluviunile unui secol de nihilism și a două alte se­co­le de progresism pozitivist, materialist și anticlerical.

Teodor Baconschi 16.05.2017
SHARE 14

De același autor

 Chimia conflictului nu se re­du­ce la maniheismul comod al bătăliei din­tre presupușii „conservatori“ și au­to­pro­cla­mații „progresiști“. În meniu intră și o fun­dătură spirituală, pe care isteria unor acuzații sumare și ciocnirea unor re­duc­țio­nisme nu face decât să o adân­cească. Orice observator al scenei idea­ti­ce de azi în­țelege că mizele aparente as­cund o tur­bulență mai profundă sau, da­că vreți, o colecție de crize hrănite din pro­pria lor nesoluționare. Din păcate, eli­tele inte­lec­tuale românești participă la această mare dezbatare într-o cheie re­sentimentară, mimetică și provincială. Agen­da con­flic­tu­lui e recentă, importată și prost asimilată sau, mai exact, redusă, caricatural, la niș­te tușe groase, de Grand Guignol doc­tri­nar. Cinstit vorbind, ai me­reu sentimentul că participi (sau doar asiști) la o dez­ba­tere artificială, nere­le­van­tă pentru so­cie­tatea reală, în expresiile sale caracteristic majoritare. Și cum elita noastră e ra­re­fia­tă de antielitism, de proas­ta gestiune a de­mocratizărilor și de tri­umful omului nou de fabricație co­mu­nistă, observația de mai sus capătă ca­ratele melancolice ale unei autoconsolări insulare.

 

Bun, despre ce e vorba, formal? Despre do­uă „tabere“ surprinse în ghipsul pro­priilor caricaturi. Pe de o parte, un tineret urban adunat într-o rețea civică mili­tan­tă, care vrea cucerirea spațiului public, în numele unui ethos postmodern, anti­creș­tin și emancipator. Această rețea, slab structurată partinic, dar presantă și dor­nică să preia puterea politică, se auto­de­semnează ca instanță reprezentativă a „nou­lui“, „progresului“ și alinierii la „lu­mea civilizată“. Pe de altă parte, o masă difuză de „majoritari“ presupus re­tro­grazi, care stopează prin „ob­scu­ran­tis­mul“ lor (cu precădere ortodox) evoluția pre­supus ineluctabilă de la o tradiție con­damnată la un viitor idealizat pe bază li­bertariană. Tema beligeranței este fa­mi­lia, ca instituție heterosexuală, corp in­ter­me­diar (între individ și statul-providență) și loc simbolic al procreației responsabile față de neam, țară și umanitate.

 

Ce spun unii și alții? Pe linia dog­ma­tis­mu­lui neomarxist (marcusian) al co­rec­ti­tu­di­nii politice, primii afirmă că identitatea se­­xuală e un construct socio-cultural, o de­­prindere autorepresivă și că ho­mo­se­xua­litatea e, prin ur­ma­re, un joc de societate li­be­ră. Pe linia unui tra­di­țio­­nalism ortodox (și nu doar), în re­zonanță cu na­țional-co­mu­nismul ex­cep­ți­o­na­list, ceilalți afirmă că fa­mi­lia e formată dintr-un cu­plu he­terosexual ca­re con­­cepe co­pii, îi educă și res­pon­sa­bilizează so­ci­al, având prin urmare și drep­tul de a le tran­smite po­se­siunile terestre: bunuri ma­teriale și in­tan­gibile, legate de istorie, dra­gostea față de gintă și relația „normală“ cu Dum­nezeu, mijlocită prin Biserica drept­măritoare.

 

Din păcate, ambele tabere operează cu niș­te clișee infamante, refuzând dialogul se­nin și documentat. Prima, cea „pro­gre­sistă“, e aparent mai adaptată la teh­nologia re­cen­tă de persuasiune și mar­ke­ting, dar și mai gălăgioasă, prin efectul re­toric al vic­ti­mizării. Cealaltă e sigur mai numeroasă și mai laxă, deși cuprinde la rândul ei nu­clee de intransigență pe alo­curi fanatică. E clar că ultima va învinge la preconizatul re­­ferendum. Și te întrebi dacă tabăra ad­versă nu-și dorește acest lucru, pentru a-și menține fondul de co­merț mediatic!

 

În ce mă privește, adopt linia unui con­ser­va­torism nuanțat: toate drepturile ci­vile pentru toți, nimeni (începând cu sta­tul) nu are dreptul să reglementeze inti­mi­ta­tea in­divizilor: homofobia e un ana­cro­nism în or­dine legislativă, chiar dacă ho­mo­se­xua­li­tatea rămâne, pentru orice creș­tin ci­ti­tor al Bibliei și respectuos cu ma­gisteriul moral al Bisericii sale, un pă­cat. Deci: da, pentru pactul civil, cu drep­turi suc­ce­so­ra­le și protecție socială ne­discriminatorie. Nu, în ceea ce privește adopția copiilor de către cuplurile gay. Oricum, așa cum amintea recent, la Bu­cu­rești, Jean-Claude Juncker, UE va re­pre­zenta în 2100 (când pe pământ vor trăi 10 miliarde de oa­meni) circa 5% din populația globală: de­clinul nostru de­mo­grafic, punctat cu fal­se fervori și dez­ba­teri de sterilă subtilitate bi­zantină, pare inexorabil. //

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22