De același autor
De când PSD și ALDE au adoptat vocabularul putinismului cu arome europene, împănat pe alocuri, între sudălmile și invitațiile „la baie” ale lui Daddy, cu „valori morale și spirituale”, cred că se impune o reflecție asupra a ce înseamnă să fii un idiot util în conjunctura politică actuală. Această reflecție este cu atât mai relevantă cu cât recentul referendum pentru familia tradițională din octombrie 2018 ne-a adus în fața ochilor realitatea înregimentării unor grupuri de credincioși creștini cu valori conservatoare, mai ales dinspre confesiunile neoprotestante, la o cauză pernicioasă, nu numai din cauza intoleranței temei referendumului, ci și din pricina mesajului anti-modern, anti-european și filo-rus pe care l-ar fi transmis eventualul său succes. Popularitatea putinismului se bazează de asemenea, între altele, pe apelul la valori morale și religioase.
Idiotul util este de obicei cineva cu înalte principii morale, civice, patriotice sau religioase. Atent la coerența între ceea ce aude și principiile sale, este înclinat să accepte narațiunea care lezează cel mai puțin acele principii, fără a lua în calcul și variabile mai realiste, sau fără suspiciunea că ar putea fi dus de nas și folosit pentru alt scop decât cel declarat. Pe scurt, idiotul util este un naiv care poate fi folosit fără scrupule de sociopați, pentru scopurile lor egoiste, ce nu au nicio legătură cu propriile sale interese.
Cazurile cel mai dificile sunt cele în care e vorba de oameni care au suferit pentru ideile și valorile lor. Nu e deloc simplu, emoțional vorbind, să-i explici unui asemenea om că valorile sale, pentru care a sacrificat ceva din viața sau sănătatea lui, pot fi folosite cinic de maeștri ai manipulării psihologice pentru a-l duce în altă parte decât probabil își dorește (spre exemplu, în afara UE).
Dar exact cu acest gen de manipulare psihologică ne confruntăm astăzi, în Războiul Rece 2.0 în care bătălia pe minți și inimi se poartă mult mai insidios decât intimidările militare din anii '80. E vorba de războiul între suveraniștii care se simt autorizați să încalce drepturile omului și să guverneze autoritar, prin legitimitatea pe care o dobândesc cu ajutorul manipulării psihologice, și globaliștii liberali, mai mult sau mai puțin progresiști, care susțin libertățile și regulile de joc democratice.
O altă dificultate rezidă în imperfecțiunile omenești. De pildă, în statele post-totalitare din prezent se întâmplă uneori ca democrația și domnia legii să fie servite de oameni care au avut nenorocul de a se fi născut mai demult. Legile lustrației n-au fost aplicate peste tot, sau au fost relaxate de guvernările anterioare, pentru a face loc vechii nomenclaturi în noul regim. În cazurile în care „dosarul” unui adversar din tabăra democratică e suficient de vulnerabil încât poate servi scopurilor suveraniștilor de azi, aceștia nu vor ezita să se erijeze în cruciați anti-totalitari care dezvăluie secrete întunecate, fiind într-o nobilă căutare a purității morale. Această „dosariadă” e în sine o activitate securistică, deși pretinde că dezvăluie publicului misterele fostei poliții politice. În România, am văzut de curând cum au fost declanșate astfel de dosariade, de pildă în cazul rudelor fondatorilor partidului PLUS. În prezent, asistăm la o mega-dosariadă îndreptată de trompetele mediatice ale Puterii și de Tăriceanu împotriva Procurorului general Augustin Lazăr. Campania de linșare a lui Lazăr ca un „călău” și „torționar” securisto-comunist folosește toate tacticile de dezinformare și intoxicare ale fostei Securități. Este o bătălie pe minți și inimi care nu ezită să folosească temele cele mai sensibile dintr-o țară post-totalitară.
Războiul Rece 2.0 este așadar unul în care credințele și valorile nu pot fi, din nefericire pentru idealiști, repere sigure pentru a lua o decizie informată. Aceasta nu înseamnă să devii la fel de cinic ca autorii manipulărilor, ci să faci loc, în logica propriilor decizii, unei doze sănătoase de realism. În cazul în care „stomacul” propriu nu suportă o atare doză de luciditate, riscul de a deveni un naiv folosit pentru scopurile campionilor manipulării psihologice crește exponențial. Altfel spus, poți deveni mai ușor un „idiot util” – cineva pe care experții în teorii conspiraționiste și în campanii de denigrare securiste îl pot convinge să acționeze în folosul obiectivelor lor.
Armele s-au schimbat, așadar, și nu știu câți dintre noi sunt echipați să facă față războiului psihologic actual. Nu e totul să-l detești pe infractorul Daddy, să râzi de ultimul anacolut al lui Dăncilă și să te înfiori când vezi auto-suficiența pompoasă cu care Tăriceanu emite verdicte iliberale în numele liberalismului. Tacticile războiului psihologic de azi implică și atragerea inconștientă a combatanților din alte tabere, care sunt atacați emoțional în valorile lor cele mai sensibile, pentru a-i face să susțină obiective care nu sunt ale lor. Satana se preface în înger de lumină ca să-i captiveze pe cei care se roagă la îngeri. Dar prostia, înțeleasă aici ca refuz al lucidității, nu ca incapacitate logică, poate fi, cum spunea Steinhardt, un păcat.
