De același autor
Retorica dramatică și fabulatorie a șefului PSD mai că te face să devii nostalgic după filme western clasice cu eroi curajoși care vorbesc puțin și sugerează doar prin gesturi că stăpânesc situația – cele în care protagoniștii sunt actori americani ca John Wayne, Gary Cooper sau Henry Fonda. De pildă, e memorabilă scena din filmul clasic „La amiază” (High Noon, 1952, în regia lui Fred Zinnemann), în care șeriful Will Kane (Gary Cooper) își scrie testamentul în liniște, deși vizibil anxios, în timp ce răufăcătorii cu care urmează să se lupte singur înaintează în tăcere pe lângă o cale ferată. Într-o tăcere încordată, soția lui Kane, Amy (Grace Kelly), o pacifistă creștină convinsă, așteaptă trenul cu care urmează să părăsească orașul (și pe Kane). După ce îi împușcă pe toți, cu sprijinul lui Amy care se întoarce și îl împușcă și ea pe unul din combatanți, orășenii care refuzaseră să lupte alături de șerif se strâng în jurul cuplului victorios. Tot în tăcere, Kane îi privește disprețuitor, își aruncă insigna de șerif pe jos și părăsește orașul într-o căruță alături de Amy. Curajul și tăria morală n-aveau nevoie de multe cuvinte, în Vestul Sălbatic.
În Estul Sălbatic, în schimb, circul gălăgios cu „loviturile de stat” a început în iarna lui 2017, după ce Dragnea s-a întors din SUA, unde fusese invitat, în perspectiva unor viitoare contracte, de dubiosul lobbyist american Elliott Broidy la învestirea lui Donald Trump. Klaus Iohannis tocmai reușise să blocheze o primă tentativă de aprobare a OUG 13, participând neprevăzut la o ședință a guvernului Grindeanu, și încurajase protestele civice din Piața Victoriei împotriva acestei Ordonanțe abuzive. „Lovitură de stat!” – a exclamat Dragnea imediat după întoarcerea în țară. Mesajul melodramatic a fost preluat imediat de corifei (Antene, luju.ro etc.). A doua pretinsă tentativă de „lovitură de stat” s-ar fi petrecut în vara lui 2017, când Dragnea făcea eforturi să-și răstoarne primul guvern și Sorin Grindeanu, asistat pe atunci de Victor Ponta, refuza să părăsească Palatul Victoria. Cea de-a treia s-ar produce după ce Ludovic Orban a depus o plângere penală împotriva premierului Dăncilă, în urma scandalului diplomatic al deciziei guvernului de paie pe care dumneaei „îl conduce” de a muta ambasada României în Israel la Ierusalim – o decizie anunțată, nu se știe în ce calitate, de Liviu Dragnea. Gestul lui Orban a fost doar o reacție politică defensivă în nume propriu, neasumată inițial de PNL – nicidecum o acțiune ofensivă. O reacție cam stângace, dar nu chiar o catastrofă națională sau o „lovitură de stat”.
Văicărelile bombastice presărate cu aluzii conspirative (Iohannis sau serviciile secrete ar fi influențat decizia lui Orban) sunt la fel de neserioase ca discursul lui Dragnea în general. Daddy von Belina vrea să pară un Naș stăpân pe situație, dar toată această tevatură penibilă sugerează că e mai curând disperat. În Estul Sălbatic, răufăcătorii certați cu legea nu merg în tăcere spre locul confruntării, ci vociferează într-una, se victimizează, își inventează la nesfârșit dușmani. Iohannis, „statul paralel”, Binomul – toți îi persecută nemilos pe ei, nevinovații iubitori de patrie și popor.
Circul și gălăgia de la Centru au fost transmise prin ordin pe unitate, astfel că unele organizații PSD din teritoriu au amenințat cu participarea la un nou miting, de astă dată pentru susținerea Guvernului Dăncilă, pus în pericol de urgia „loviturii de stat”. Guvernul, care altfel dă dovadă de o monumentală incompetență, are toată susținerea lui Daddy, care continuă, pentru a salva „politic” situația, melodrama prin acuzarea lui Ludovic Orban de „antisemitism instituțional”, după demersul său împotriva lui Dăncilă. Probabil consilierii israelieni i-au sugerat această nouă „strategie” de a discredita opoziția. Circul a continuat cu o rafală nervoasă de acuze la fel de suprarealiste: Orban ar avea o „abordare KGB-istă”, „abordare ceaușistă”, „abordare securistă”. Daddy a înghesuit toate calificativele oneroase de efect într-o singură frază. Nu e vorbă, el contează mereu pe tovarăși de nădejde ca Olguța, Carmen, Rovana, Codrin, Mihai Fifor etc. Dar coechipiera lui principală e tot Dăncilă, care dă mai mult cu oiștea-n gard din cauza gafelor ei lingvistice urmărite cotidian, cu sufletul la gură și gura până la urechi, de internauți. Dăncilă se laudă sfidător că e „un om puternic”, care va rezista la guvernare până în 2020, deși e batjocorită în toate felurile cu „ură” și „răutate”. În locul auto-victimizării și a încăpățânării de a rămâne în funcții cu orice preț, delirând cu acuzații bizare față de adversarii lor politici, n-ar strica, din partea mahărilor teleormăneni, o rezervă mai demnă și puțină tăcere hollywoodiană – măcar ca un „exercițiu de imagine”.
Dar, prinsă cu nostalgiile western și cu glamour-ul hollywoodian clasic, am greșit desigur genul cinematografic. Cineva îmi spunea că, pentru a pricepe ce se întâmplă azi în politica românească, se uită neobosit la filme cu gangsteri. Cred că ar fi indicate și filmele lui Kusturica, „Chirița în Iași” (Mircea Drăgan), ecranizarea romanului „Moromeții” (Stere Gulea) – Marin Preda s-a născut și a copilărit în Teleorman –, „Câinele andaluz” al lui Dalí și Buñuel și tragi-comedia autohtonă „Filantropica” (Nae Caranfil). Interlopi, cucoane ridicole, scene suprarealiste, supraviețuitori subterani ai unui război ireal, precum băbuțele și moșii lăsați în urmă de copii și nepoți care lucrează în străinătate – acele ființe sărmane pe care le miluiesc cu mici și bere, la diverse festivități, politicienii și preoții descinși din limuzine –, țărani și milițieni ajunși, îmbrăcați în costume populare pentru a-și deghiza ocupațiile gangsterești. Cam așa arată filmul eastern, care ar fi comic, dacă n-ar fi tragic. Filmul în care joacă neîncetat baronii noștri autohtoni. Până una-alta, ei distrug țara pas cu pas, acaparează pe rând instituții-cheie, fac și desfac legile în folosul lor personal, amenință procurori și jurnaliști, intimidează judecători și pustiesc țara de oameni tineri. Dar nu în film, ci în viață. Nici vorbă de vreo rezervă demnă și tăcută, cu farmec hollywoodian. Totuși, dacă avem puțintică răbdare, straniile personaje semi-interlope în costume populare vor ieși la un moment dat din istorie, nu tocmai glorios.
