Ar mai fi o șansă

Peisajul politic actual arată mai curând dezolant. Paradoxul populismului face ca, în ciuda mult blamatului asediu la justiție și stat de drept, ce irită la culme UE, Departamentul de Stat al SUA, societatea civilă și presa independentă, coaliția PSD-ALDE să stea încă binișor în sondaje. De ce? Pentru că majoritatea electoratului său e dependent de pensii și pomeni și se mulțumește cu fărâmiturile aruncate de baroni și primari între două tunuri din bani publici.

Asta explică și de ce auto-contradictoriul PNL, ce are la rândul său rețele clientelare în teritoriu, pare să joace la două capete. S-ar zice că o parte importantă a PNL vrea să-și continue dansul USL-ist cu PSD la putere după 2020, dacă PSD s-ar debarasa de Dragnea, care e totuși prea detestat și escobarizat. O parte mai degrabă infimă a PNL ar fi dispusă să încheie o alianță pre-electorală cu USR și Ro+, în perspectiva unei coaliții.

Președintele Iohannis mai are tresăriri de viață, din când în când, dar e prea puțin și prea târziu ca să mai creadă cineva în potențialul său de a deveni vreodată un lider capabil și puternic, dincolo de ironiile sale frecvente la adresa lui Dragnea și a oamenilor lui.

Până una-alta, atât Opoziția fragmentată și lipsită de speranțe, cât și societatea civilă reprimată (pe 10 august) și dezabuzată, asistă cu neputință la felul cum jupânul își elimină criticii pe față, ca la o partidă de vânătoare, promovându-și gonacii loiali, de felul lui Codrin, și instituind dictatura pumnului de vedere cu mâinile lui Iordache. Marioneta-șefă de la Guvern a mai prins curaj și se duelează la două mâini cu Iohannis și criticii de la UE, când nu-și plimbă prestigiul politic nul în țările arabe. În paralel, se intensifică zumzetul populist anti-UE în tabăra puterii PSD-ALDE, având unele ecouri și la extremiștii din PNL.

În tot acest decor politic ce arată cam la fel de post-apocaliptic precum Capitala stăpânită de Firea și Dragnea, s-ar zice că nu ne rămâne decât să ne cufundăm și mai tare în depresie. Și totuși să nu uităm rezultatul recentului referendum, care a dovedit că și între clanurile ce compun PSD există dezacorduri ce pot slăbi eficacitatea electorală a „invincibilei armate” a primarilor și a preoților. Să nu uităm nici de mobilizarea exemplară a USR în timpul referendumului, care a dovedit că e un partid organizat, cu capacitate de acțiune în teritoriu.

Să nu uităm nici că Dacian Cioloș de azi, liderul Ro+, nu mai este cel din 2016. Azi e un lider articulat, care și-a format o viziune clară despre dezvoltarea țării și are un plan. Mai mult, așa cum a dovedit de curând la o dezbatere la Grupul pentru Dialog Social, „Opoziția, încotro?”, la care l-am invitat împreună cu liderii altor partide din Opoziția democratică, mai mari sau mai mici, Dacian Cioloș are acum o charismă: ceva care te convinge, indiferent că ești intelectual sofisticat sau om simplu, că știe ce vorbește și are lungimea de bandă să-și pună în practică proiectul politic. În plus, comunică cu oameni de toate felurile, e abordabil, deschis, receptiv și inteligent. La fel, de altfel, ca și Dan Barna, și el un lider simpatic, pragmatic și amator de interacțiune cu toată lumea.

Nu cred, trebuie spus, în mitul liderului politic mesianic ce salvează o comunitate sau, cu atât mai puțin, o țară. „Liderii salvatori” ce s-au perindat în ultimele decenii, de la Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, în anii '90, până la Klaus Iohannis, trecând prin Traian Băsescu, ne-au demonstrat mai toți cât de naivă e această iluzie. Naiv ar fi și să credem, așadar, că Cioloș, de pildă, e un salvator providențial al nației. Și totuși proiectul lui sună acum mai coerent ca al altora, poate și pentru că își propune (în sfârșit) să construiască ceva, adică să facă mai mult decât să fie anti-PSD. În plus, el invită în acest proiect și mulți colaboratori, în primul rând USR și pe membrii mai receptivi ai PNL, dar și comunități și oameni individuali, ceea ce e din nou o veste bună. Practic, proiectul lui Cioloș e un proiect al românilor de pretutindeni. Apărut în ceasul al 12-lea, desigur. Dar să sperăm că, după 1 decembrie 2018, nu se vor împărți pomeni și colivă pentru țară: "Atâtea zile a avut, săraca. Era muribundă oricum când a venit unul, Dragnea, în geacă de vânătoare, și i-a tras un glonte în cap". Și totuși.