De același autor
Apărută acum câteva luni din neantul anonimatului, dna Dăncilă a reușit performanța să devină rapid o vedetă politică pe care o urmărește cu frenezie nu doar electoratul PSD ce admiră mai curând gregar orice premier de sub stindardul roșu cu trandafiri al partidului, ci și exigentul public non-PSD. Cu diferența că acesta din urmă se înveselește de obicei brusc, ba chiar atinge uneori desfrâul ilarității. Printre „hiturile” doamnei premier se numără: „acești oameni cred că sunt autiști și nu văd și nu aud ceea ce este vizibil pentru toți cei de bună credință”, „azi îmi doresc să devin primul președintele executiv în cadrul Partidului Social Democrat”, „echipa care am venit vor găsi soluții”, „ acest program [de guvernare - n.m.] care, vă spun foarte sincer, nu a făcut bine României”, „adversarilor partidului pe care îi reprezint” (pesemne pe foaie scria „îl”), „prin intermediul bùgetului”, „în perspectiva Euro douăzeci-douăzeci (2020)”.
Niciodată până acum, în învolburata politică post-decembristă, impostura nu a atins cote atât de vehemente în politica românească de vârf. Efectul este pur și simplu de catharsis – spectatorii alfabetizați au de multe ori senzația că totul e de fapt o comedie burlescă. Invazia grotescului și a ridicolului transformă scena politică într-un spectacol de iarmaroc cu marionete puse în mișcare de inconturnabilul Daddy. Nu, nu poate fi ceva serios. Și totuși, da, este.
„Îndărătul oricărei comedii – scria Maiorescu într-un text despre comediile lui Caragiale – se ascunde o tragedie”. În această cheie trebuie probabil citită și neprevăzuta naștere a comediei în politica românească, în plină epocă a gangsterilor. În fapt, e o epocă destul de sumbră. Epoca în care România nu mai are șanse de dezvoltare reală, în optica celor mulți care aleg calea exilului consternați de confiscarea țării de mafioți înrăiți. Epoca în care eșecurile diferitelor guverne atrag nu doar scăderea puterii de cumpărare și alte derapaje economice, ci conduc și la crize de medicamente vitale ce încep să semene cu un genocid prin pasivitate.
Efectele „revoluției fiscale” sunt și ele teribile, mai ales asupra IMM-urilor. După ce și-au revenit cu greu în avalul crizei din 2009, după „revoluția fiscală” multe IMM-uri din țară au primit o lovitură aproape mortală – aud că unele se gândesc chiar la desființare. În paralel, deși birurile au crescut, trecând în responsabilitatea angajatului, ceea ce logic trebuia să ducă la o creștere a colectărilor la bugetul de stat, ei bine, tocmai aceste colectări scad misterios – o explicație fiind și birocrația suplimentară introdusă de guvernele PSD-ALDE. Pe scurt, incompetența guvernanților e formidabilă, după standarde obiective. Și, cum până în 2021 (cel puțin) România va continua să fie condusă de guverne PSD-ALDE, festivalul imposturii și declinul țării sunt abia la început.
Și totuși, din motive indescifrabile, pe tot acest fundal mohorât, tragic aproape, se naște comedia involuntară, dar suculentă, oferită de marionetele tot mai supuse și mai reduse ale liderului maxim. Comedia nu produce nicio satisfacție reală. E limpede că ne facem de râs în lume și când mai vine lume pe la noi. De pildă, la o vizită de lucru a doamnei premier Dăncilă la fabrica de electrocasnice Arctic din județul Dâmbovița, în cadrul căreia a fost însoțită de un alai de miniștri, doamna premier a fost pusă în delicata situație de a conversa câteva secunde în engleză cu un investitor străin. Investitorul, un domn civilizat, i-a întins mâna afabil și i-a mulțumit politicos: ”Thank you very much indeed”. Drept răspuns, ea a bolborosit „With pleasure” (în locul obișnuitului „You're welcome”) și i-a strâns mâna timid, după care a ținut să-i ureze succes printr-un chirițism pur: „And success” – în loc de „And good luck to you”, „I wish you the best” etc. Cu atâta comedie spontană pe gratis, nu mai e nevoie de străduințe artistice sau imaginație creatoare.
Sigur că amuzanta doamnă e numai un surogat lipsit de o voință proprie. Ea face parte din rețeaua loialilor județeni în care Daddy poate avea încredere deplină. Dar cât de șubrede sunt mecanismele politice și instituționale ce permit să fie instalată într-o funcție atât de înaltă o marionetă atât de incapabilă și ridicolă?
De pildă, nici cineva ca președintele Donald Trump nu vrea să fie înconjurat de oameni care nu-i împărtășesc credințele și obiectivele politice. Frecvența cu care îi schimbă pe ocupanții pozițiilor din propria administrație, fiind mereu în căutarea unor succesori mai loiali, a devenit proverbială. Totuși, într-o țară în care demnitatea funcțiilor e solid legată de etică, competență și profesionalism, președintele SUA continuă să întâlnească opoziție față de planurile sale politice cele mai hazardate chiar în administrația sa. Așa ceva se întâmplă numai atunci când oamenii sunt robust ancorați în datoria lor fiduciară și nu lucrează doar în avantajul unui partid sau unui lider politic. Datoria le cere consilierilor lui Trump și altor responsabili să stăvilească deciziile riscante sau absurde ale președintelui. Și nu vom vedea, cred, nicio Viorica Dăncilă printre consilierii sau membrii cabinetului Trump. Dacă, din greșeală, cineva atât de incompetent s-ar strecura într-o funcție-cheie în guvernul federal, presa ar exploda imediat. Și chiar dacă vuietul ar veni numai dinspre CNN sau New York Times, probabil că n-ar rezista în funcție mai mult de 48 de ore.
Aici, în schimb, hora protipendadei din Teleorman continuă netulburată. Dna Dăncilă poate provoca o urgie de râsete și valuri de critici necruțătoare în presă fără nici o consecință. Dimpotrivă, cu cât frizează mai tare ridicolul și absurdul, cu atât e promovată în noi funcții – în mai puțin de două luni, ea a devenit premierul României și președintele executiv al PSD. Zaiafetul teleormănean nu ține cont de criticile și hohotele de râs de pe margine. Tonul politicii românești e dat chiar de acest banchet și de bufoneriile involuntare ale invitaților de onoare. Ne permitem, se pare, luxul costisitor să ne distrăm. Opoziția însăși pune muzică, răspândește meme și dansează. Dar, în atmosfera de bâlci demnă de tablourile lui Peter Bruegel cel Bătrân, Daddy e pus pe fapte mari. După vacanța de Sărbători, va reîncepe teroarea: Big Daddy va lansa un nou Blitzkrieg. De astă dată asupra Codurilor penale, asupra SPP, SRI și SIE – serviciile asupra cărora dorește să preia controlul, prin Parlament și Guvern, după toate exagerările și știrile false din ultima vreme despre „protocoale” –, asupra conducerii BNR, asupra „defăimătorilor” de la Bruxelles.
Dictatura lui Orban tocmai a fost confirmată în sunet de trompete, ceea ce e tragic pentru o țară est-europeană ca Ungaria, altminteri incomparabil mai europeană ca România. Mimeticul Daddy încearcă să instaureze și el un stat gansteresc, la adăpostul spectacolului de iarmaroc în care joacă supușii săi pierduți în meandrele gramaticii. Montajul său iliberal de import e cumva caricatural. Dar, când fantoșele sale vor juca din nou în piesa preluării controlului total asupra statului, bâlciul ne va părea probabil din nou o comedie cam macabră.
