De același autor
O anecdotă din epoca sovietică pretindea că URSS se învecinează cu cine vrea Moscova. Vladimir Putin a luat-o de bună atunci când a plecat să cucerească Ucraina. După el, viitoarele frontiere ale Rusiei ar putea fi poloneze, slovace, maghiare, românești și moldovenești. În această tragedie, credincios pregătirii comuniste pe care a primit-o, Putin nu și-a ascuns nicio clipă intențiile. La vremea lor, conducătorii statului sovietic, care nu puneau nicio clipă la îndoială dreptul de a acționa după bunul lor plac, nu se jenau să-și anunțe intențiile dinainte, fie că era vorba de lichidarea oponenților ori de ajutorul frățesc pe care se grăbeau să-l dea „popoarelor ce combăteau imperialismul”. De prea multe ori, democrațiile nu le-au dat atenție și rău au făcut: minciunile care sfidau orice logică erau aruncate celor care voiau să le asculte, să fie surzi și orbi, să înghită pe nemestecate enormitatea răului și pericolul reprezentat de sistemul sovietic. Din cauza acestui sindrom de surditate, nu s-a înțeles unde vrea să ajungă Vladimir Putin, el, acest sindrom, ne-a împiedicat să credem că va trece la acțiune cu riscul de a arunca lumea în haos. Ceea ce ar trebui să ne surprindă este mai puțin spiritul lui revanșard, de vreme ce îl anunțase dinainte, cât felul în care l-a prezentat, cuvintele în care l-a exprimat și care ne dezvăluie gândirea lui și lumea în care trăiește.
În alte împrejurări, intenția anunțată de a vrea să denazifice Ucraina ar fi părut un banc bun. Numai că Putin este serios. Acest vocabular care vine dintr-o altă lume ne trimite la trauma pe care a suferit-o, în 1991, la dispariția URSS, „cea mai mare catastrofă politică din secolul XX”, dacă stai să-l asculți pe el. O lume, lumea lui de ofițer kaghebist, crema sistemului, a dispărut atunci, lăsând loc unui spirit revanșard care nu l-a mai părăsit niciodată și i-a hrănit convingerea că sistemul sovietic fusese victima unui complot capitalist și nicidecum a propriului faliment. Ficțiunea denazificării este simptomul lumii alternative în care nu a încetat să trăiască de atunci.
După invazia Crimeii, în 2014, Angela Merkel, care la vremea respectivă a încercat să joace rolul de conciliator pe care Emmanuel Macron se străduie să și-l asume în războiul actual, a spus că Putin „a pierdut contactul cu realitatea”. Un observator atent al scenei moscovite putea să-și dea seama că autocratul se afunda din ce în ce mai mult într-un trecut repictat în culorile pe care el i le împrumuta și pe care își clădea visul de strălucire a măreției ruse. Este de crezut că Putin l-a citit pe Orwell (1984), de vreme ce urmează întru totul sfatul lui Big Brother: „Cel care controlează trecutul are controlul viitorului. Cel care controlează prezentul are controlul asupra trecutului”. De un deceniu încoace, Putin rescrie trecutul rusesc într-un fel care să-i justifice politica expansionistă prezentă. Și iată-ne ajunși astfel în fața perspectivei din care trebuie să înțelegem argumentul ridicol al denazificării Ucrainei.
Începând cu ceremoniile oficiale și până la istorioarele autorizate de cenzură, istoria putiniană nu reține din trecutul sovietic decât „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, sloganul stalinist prin care este desemnat al doilea conflict mondial. De ce? Foarte simplu. Nicicând Rusia nu a fost atât de pusă în valoare și glorificată în lumea întreagă cum a fost pentru încleștarea ei cu Germania nazistă. Bătălia Stalingradului este punctul de cotitură al conflictului mondial, deznodământul ei victorios a șters din memorie crimele trecute ale mareșalului Stalin. „Este momentul triumfului său”, scrie în cartea sa Viață și Destin Vassili Grossman, care a fost corespondent de război. Stalin nu și-a învins doar dușmanul prezent, el și-a îngropat trecutul. „Iarba va crește mai deasă pe mormintele din satele anilor 1930. Tăcute, zăpezile și ghețurile de la cercul polar nu-și vor trăda tainele”. Acesta este trecutul glorios în care se retrage Putin, care nu a fost în stare să îmbunătățească soarta țării lui în douăzeci de ani de domnie, dar visează la o măreție regăsită.
A-i alunga pe naziști din Ucraina înseamnă a scoate iarăși din mânecă glorioasa carte a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Orbit de această logică, Putin a crezut, fără îndoială, că această echilibristică discursivă va reaprinde flacăra patriotismului la el în țară și le va impune din nou străinilor respectul (pierdut) pentru Rusia. Mai mult chiar, acuzându-i pe actualii conducători ucraineni de nazism, a sperat că lumea va înțelege că el duce, de fapt, o cruciadă și că o va susține ca pe vremea când lupta antifascistă a ascuns o bună bucată de timp manevrele criminale ale Rusiei sovietice. Astăzi, aceste lucruri ne par suprarealiste, pentru că sunt suprarealiste, la propriu, dar și la figurat: în afara realității și deasupra realității. Putin și-a construit o lume a lui, încurajat de singurătatea puterii absolute pe care o exercită și în care cei de care se înconjoară nu au niciun cuvânt de spus.
Trezirea la realitate este crudă: rușii încep să se retragă din delirul lui paseist, armata lui „eliberatoare” este întâmpinată cu tiruri de obuze, tot ce străinătatea îi mai acordă este disprețul public. Din păcate, el devine și mai periculos, reacțiile sale sunt greu de prevăzut ca acelea ale unui somnambul trezit brusc din somn. Reconstituirea unei bariere protectoare, refacerea unui statut de mare putere ar însemna reîntoarcerea la unitatea slavă cu Ucraina, numită și „mica Rusie”, și cu Bielorusia sau „Rusia albă”. Este țelul său, cu orice preț. Obsesia unui dictator este întotdeauna o primejdie pentru ceilalți. Prețul pe care ar trebui să-l plătească poporul său sau țara sa nu va face niciodată parte din preocupările lui. Cine știe, poate se gândește că rușii nici nu merită să-și dea atâta osteneală pentru ei și va face tot ce trebuie ca să-i facă să-și vină în fire! Acest biet popor care a cunoscut atâtea drame în secolul XX este cealaltă mare victimă a acestui război. //
Traducere de Lumința Brăileanu
Thierry Wolton este eseist și în special cunoscut ca autorul volumelor KGB la putere (Buchet-Chastel 2008), O istorie mondială a comunismului în 3 volume (Grasset, 2015-2017) și A gândi comunismul (Grasset, 2021).
