De același autor
Seamas Milne conduce pagina editoriala si pe cea de comentarii a ziarului The Guardian din Londra. Acesta este, de multa vreme, ziarul care exprima conceptiile progresiste in Marea Britanie, iar in ultimii ani Milne l-a pus la dispozitia criticilor ferventi ai Occidentului. Vara trecuta, paginile ziarului au gazduit chiar si un reporter novice, Dilpaziar Aslam, membru al miscarii radicale Hizb- ub-Tahir, care atentiona asupra faptului ca, in randul musulmanilor britanici, initiativa trece de la moderatii varstnici la o generatie de tineri nemultumiti.
Ocazional, intervine chiar Milne insusi, asa cum a facut-o pe 16 februarie, cand, intr-un articol al sau, a denuntat initiativa lui Goran Lindblad de a cere Consiliului Europei sa condamne crimele comunismului. Potrivit opiniei lui Milne, numarul victimelor comunismului a fost mult exagerat, iar majoritatea s-au datorat foametei. Nu se mentioneaza insa care au fost cauzele foametei din Ucraina anilor ’30 sau din anilor ’50, din timpul “Marelui Salt Inainte”. Dar Milne ne informeaza ca foametea cauzata de om facea parte din existenta cotidiana atunci cand era colonie britanica. Imperialismul occidental este condamnat pentru ca a generat un val de jafuri si violuri. Nu are sens sa mentionam ca povestea unui imperiu ca cel britanic e posibil sa fi avut si partile ei bune, cum ar fi raspandirea comertului si a bunastarii, modernizarea tehnica si culturala si dezvoltarea democratiei. Pentru fiecare cetatean britanic gata sa critice povestea imperiului exista mult mai multi cetateni indieni care considera ca imperiul a contribuit la succesul de astazi al Indiei. A creat o infrastructura care a deschis drumul catre progres si a pus bazele institutiilor si ale unui sistem legislativ care au permis comertului si industriei sa se dezvolte liber.
Milne mentioneaza anul 1956 ca fiind cel in care regimurile comuniste au inceput sa se regenereze, avand ca rezultat “industrializarea rapida, educarea maselor, siguranta locului de munca si egalitatea sociala si de gen”. Intr-adevar, a fost o era a idealismului si a implicarii reale... La ce bun sa mentionam ca 1956 este anul in care tancurile rusesti i-au zdrobit pe muncitorii din Budapesta, ca in Germania de Est a fost nevoie de ridicarea unui zid in centrul capitalei pentru a impiedica exodul in masa al tinerilor care fugeau de utopia comunista, ca industrializarea de dupa 1945 se baza pe economii din epoca de piatra, care plasau tarile satelit in urma altor state europene, ca Spania sau Grecia, pe care anterior le depasisera.
Milne a deschis paginile ziarului The Guardian pentru stanga extremista si dreapta reactionara, care abia asteapta sa condamne eforturile de extindere a valorilor democratice dincolo de Atlantic ca pe o impertinenta fara seaman. Ei gasesc o cauza comuna in promovarea unui nationalism antiamerican, laudand personaje de genul lui Slobodan Milosevic pentru ca s-au opus colosului american. Motivatia lor vine dintr-un dispret profund fata de propria cultura. In cazul lui Seamas Milne, furia extrema fata de Occidentul burghez are si o tenta personala. Tatal sau, Alistair, s-a aflat in varful establishment-ului britanic, ca director general al postului de televiziune BBC. Dar in 1986 a atras mania primului ministru de atunci, Margaret Thatcher, pentru ca a difuzat o emisiune despre un satelit spion care transmitea informatii americanilor printr-o statie de monitorizare britanica. Premierul i-a cerut sa demisioneze si, de atunci, Milne este privit ca un martir de catre stanga culturala britanica. Acest lucru le-a inlesnit celor doi copii ai sai, Kirsty si Seamas, drumul catre o cariera jurnalistica prestigioasa. Dupa ucenicia politica in cadrul miscarii comuniste britanice, Seamas Milne s-a dedicat detronarii establishment-ului care l-a izgonit pe tatal sau... o poveste foarte veche pe care o va recunoaste cu usurinta oricine este familiarizat cu povestea stangii extremiste europene.
Coliziunea dintre “centru” si “periferie”
Milne isi prezinta articolele stangistilor cu state antiamericane vechi, pentru care suveranitatea nationala este inviolabila, indiferent de tratamentul pe care conducatorii locali il aplica propriilor supusi. Intr-adevar, la o cercetare mai atenta a articolelor lui Milne din The Guardian, rezulta ca “stanga” si “dreapta” nu mai reprezinta un punct de reper pentru viziunea sau conduita politica. In schimb, lumea e o scena a coliziunilor dintre “centru”, reprezentat de neoliberalismul si imperialismul american, si “periferie”, care include toate fortele de stanga sau de dreapta ce se opun unei astfel de suprematii.
Acestea sunt cuvintele lui Alain de Benoist, un guru al Noii Drepte franceze. La inceputul anilor ’90, el era un pionier al jurnalismului postideologic al lui Milne, promovand o asociere “rosu-maronie”. Vorbea la intrunirile Partidului Comunist Francez (PCF), in timp ce membrii PCF participau la intalnirile Noii Drepte si scriau unii in publicatiile altora. Au gasit un teren comun in limbajul care condamna sionismul si dominatia globala americana.
Valul de manie generat de modul inadecvat in care s-a desfasurat interventia anglo-americana in Irak, incepand cu martie 2003, a permis acestui gen de aliante intre rosii si negri sa mearga mult mai departe decat o facusera pana atunci. Stanga si dreapta au semnat o petitie prin care cereau eliberarea adjunctului lui Saddam Hussein, Tariq Aziz. Pentru George Galloway, liderul campaniei britanice antirazboi, Aziz este “prietenul lui foarte drag”, un om cu maniere impecabile si cu o desavarsita tinuta intelectuala. Exact acelasi Tariq Aziz avea alarmantul obicei de a-si impusca personal rivalii politici si a avut o implicare majora in campania de la sfarsitul anilor ’80 care a dus la uciderea a cel putin 100.000 de kurzi. Galloway a scris prima relatare in limba engleza a evenimentelor din Romania anilor 1989-’90 si nu exista nici o alta lucrare in limba engleza despre politica romaneasca in care Ion Iliescu sa fie privit cu asemenea compasiune, pana la Marele soc, al lui Vladimir Tismaneanu.
Tony Benn, omul de stat al stangii britanice, a fost convins sa semneze petitia lui
In cadrul manifestatiilor antirazboi din Londra, care au atras o multime de oameni, organizatorii din randul stangii extreme nu au invitat pe nimeni sa vorbeasca despre costurile de vieti omenesti ale represiunii practicate de Saddam in Irak. Prin faptul de a fi acceptat oferta Occidentului pentru a se elibera de sub tirania lui Saddam, kurzii au trecut automat in tabara dusmanului. Pentru majoritatea stangii antiimperialiste, un grup national care lupta pentru independenta merita recunoastere doar daca este adversarul Americii sau al satelitilor acesteia. La fel, crimele unui tiran ca Saddam Hussein sau Slobodan Milosevic nu trebuie judecate prea aspru daca au cauzat dureri de cap colosului american.
Etichetarea drept “luptatori pentru libertate” ori “miscare de rezistenta” a fanaticilor insetati de sange, a caror majoritate covarsitoare a victimelor e alcatuita din musulmani irakieni aruncati in aer de bombe in moschei, magazine, autobuze sau in drumul spre serviciu, reprezinta un semnal al disparitiei stangii radicale si al metamorfozarii acesteia in ceva cu totul diferit.
Aceasta semnifica o despartire de valorile universale, de solidaritatea cu cei oprimati, de internationalism si antifascism. Or, tocmai acestea erau considerate caracteristicile cele mai importante ale stangii.
“Tovarasi de drum” ai comunismului
Avand in vedere ca proletariatul industriasilor si-a tradat intelectualii de frunte prin lipsa unui spirit reformator, stanga politica isi pune acum sperantele in liderii “revolutionari” gata sa dea piept cu dusmanul american. Se incheie pacte faustiene cu tirani avand mainile patate de sange. Intr-adevar, majoritatea radicalilor de stanga se gaseste astazi intr-o situatie similara cu cea a miscarii internationale comuniste din perioada imediat urmatoare incheierii pactului dintre Stalin si Hitler din 1939. Este gata sa renunte la antifascism din motive strategice si sa coopereze cu o tiranie de tip nazist care si-a impuscat si inchis propriii adepti, persecutandu-si, in acelasi timp, inamicii de natura etnica.
Seamas Milne aplauda rolul jucat de Stalin in doborarea lui Hitler, dar nu recunoaste ponderea marturiilor istorice care demonstreaza ca Stalin ar fi fost fericit sa imparta lumea cu celalalt lider totalitarist daca s-ar fi ajuns la un compromis intre cei doi.
Aparatori ai comunismului putem gasi, cu siguranta, printre intelectualii clasei de mijloc a anilor ’30. Dar exista o mare diferenta intre cei care au ascuns atunci crimele comunismului si cei de acum. Multi “tovarasi de drum” ai comunismului au aparat drepturile civile la ei acasa, insa, in afara granitelor proprii, au tolerat atrocitatile pentru ca nu i-au afectat in mod direct. Nu s-a dorit importarea revolutiei in universitatile de la
Poetul W.H. Auden exprima foarte bine pozitia lor: “eroarea noastra fatala nu a fost falsa admiratie pentru Rusia, ci un sentiment snob ca nimic din ceea ce se intampla intr-o tara semibarbara, care nu avusese experienta Renasterii sau a Iluminismului, n-ar fi avut importanta”. Daca insa oricare dintre tarile pe care le cunoastem, ale caror limbi le vorbim si unde avem prieteni apropiati - ca, de exemplu, Franta, Germania sau Italia - ar fi trait o revolutie comunista insotita de aceleasi fenomene de teroare, epurare etnica, cenzura etc., am fi strigat din toti rarunchii.
Dimpotriva, Milne este incantat de eventualitatea unor miscari sociale interne. Este fascinat de spiritul insurgent al politicii islamului. Intr-un alt articol publicat in The Guardian, la sfarsitul anului 2004, el indemna stanga britanica sa-si retraga sprijinul fata de secularism. Religia trebuie sa se implice mai ales in islamismul modern, care-si atrage din ce in ce mai multi adepti din randul saracilor si al celor marginalizati10. Partidul Socialist al Muncitorilor, organizatie trotkista ce controleaza miscarea antirazboi britanica, a pus deja in practica ceea ce predica Milne. Astfel, a incheiat o alianta cu grupari musulmane reactionare hotarate sa subordoneze femeile si sa-i pedepseasca pe apostati si pe homosexuali pentru ca aceasta i-ar putea aduce din partea musulmanilor capitalul electoral pe care nu l-a avut niciodata din partea clasei muncitoare britanice.
Cu siguranta ca stanga radicala si-a pierdut orice farama de moralitate, fiind gata sa incheie acorduri cu grupuri pe care, nu cu mult timp in urma, le-ar fi etichetat drept “fascisti religiosi”. Probabil ca
Stanga face front comun cu dreapta
Principala amenintare pentru supravietuirea libertatii Occidentului nu vine din pericolul actual al fundamentalismului islamic, ci din ascensiunea intelectualilor occidentali - adversari declarati ai civilizatiei care-si are originile in Grecia si Roma antica si crestinism, urmate de reforma Renasterii, Iluminismului si de revolutiile industriale si stiintifice. Acestia au castigat deja pozitii-cheie in cadrul institutiilor societatii occidentale, care-si sprijina din ce in ce mai putin propriile valori fundamentale.
Orice efort de a extinde comunitatea natiunilor care se ghideaza dupa astfel de valori este privit ca un gest de imperialism agresiv. Drepturile universale ale omului, individualismul si liberalismul, sunt considerate simple produse etnocentriste ale Occidentului11. Astfel, stanga revolutionara face front comun cu dreapta reactionara de dinainte de 1945, care pune accent pe faptul ca democratia se potriveste doar acelor tari modelate de individualismul protestant si nu are cum sa functioneze in cadrul societatilor latine din sudul Europei. Ascensiunea ideilor antioccidentale in randul elitei culturale este demonstrata si prin abilitatea cu care Milne ii gazduieste in paginile ziarului The Guardian doar pe scriitorii care-si exprima dispretul pentru universalismul occidental. Nu mai este suficienta aderarea la relativismul cultural si la ideea ca toate culturile ar trebui considerate egale, desi diferite. In Occident este necesara acum promovarea schimbului cultural, prin demolarea valorilor civilizatoare care i-au supravietuit.
Oameni care au devenit mai intelepti datorita conditiilor vitrege din tari precum Irak sau sub conducerea lui Mao sunt stupefiati de rapiditatea cu care majoritatea comentatorilor influenti din Occident, de genul lui Milne, sunt dispusi sa renunte la propriile valori. Pana la urma, triumful valorilor liberale a fost cel care a asigurat aparitia neintrerupta a ziarului The Guardian la Londra, vreme de peste 150 de ani.
Romanii au gustat aceste libertati doar in ultimii 15 ani, dupa o intrerupere brutala. Intr-una din zilele acestea, cand romanii vor privi catre Occident spre Londra sau
In anului 1945, aceste valori au fost furate in mod brutal din mainile celor care le pretuiau. Dar daca in Occident, intr-un moment de sublima uitare, ele vor ceda in fata acelora care au fost invatati sa dispretuiasca valorile civilizatoare? Acele valori care au permis tarilor sa inregistreze progrese uriase inainte de a fi azvarlite cu mult in urma si lasate prada barbarismului si superstitiilor?
Pentru a impiedica acest lucru, probabil ca este necesara o mobilizare din afara spatiului istoric occidental, mai cu seama in estul Asiei, in tarile unde libertatile recent castigate sunt considerate o mostenire extrem de pretioasa ce trebuie consolidata, si nu risipita. Pe masura ce Romania patrunde in sfera de influenta a Uniunii Europene, care va fi oare punctul de vedere al tinerilor intelectuali romani, acum, cand devine tot mai evident ca valorile pe care s-a cladit democratia in sanul Europei incep sa se naruiasca?
Traducere de Cristina Spatarelu
