O evadare norocoasă: Ponta își învinge partidul, nu și națiunea

Tom Gallagher 22.12.2014

De același autor

Canibalismul pe care Victor Ponta l-a declanșat în propriul partid este un soi de justiție naturală pentru PSD. Dar acesta rămâne o forță formidabilă și va continua să dețină prea multă putere într-un moment periculos pentru istoria central și est-europeană.

 

 

Spre surprinderea mea, îmi dau seama că am ajuns să devin un admirator reticent al lui Victor Ponta. Fanclubul care odată atinsese dimensiuni impresionante a în­ceput să se reducă, pe mă­sură ce beneficiile re­zul­tate din asocierea cu acest tânăr Titan al politicii s-au eva­po­rat. Desigur, ad­mi­rația mea nu este ne­con­diționată. În­că reușesc să re­zist per­so­nalității sale abrazive sau să fiu deranjat de vidul etic care îi de­fi­nește brandul politic - în ciuda insistenței sale zgo­motoase din ul­ti­mul timp că lupta an­ticorupție îi aparține și lui în egală mă­sură. În tot cazul, îmi place modul în care reușește să navigheze prin dezastrul pro­dus de înfrângerea în alegeri, executând o retragere abilă în fața unei ambuscade de­zastruoase din partea unui oponent subes­timat. Este cu si­gu­ran­ță un adevărat dis­ci­pol al lui Che Guevara, din perspectiva ma­nagementului rece și imperturbabil al unei crize care îi slăbește autoritatea.

 

Ponta i-a neutralizat pe cei ca­pabili de regicid, gata să îl răs­toarne de la putere, prin simpla expulzare a lor din PSD. Ieșirea din partid a celui mai apropiat aliat al său, Sebastian Ghiță, a fost ges­tio­nată lin și toate semnele arată că plă­nu­iește să creeze un partid de rezervă care s-ar putea dovedi a fi o barcă de salvare pentru Ponta, dacă rebeliunea din PSD va avea succes. Mai mult, a dat afară un va­sal, pe Dan Șova, a cărui foame pentru po­ziții puternice (dar căruia îi lipsea ca­pa­citatea de a le ocupa) a ajuns să testeze până și răbdarea patronului său.

 

A reușit retragerea lui Liviu Dragnea din prim-planul guvernului chiar când DNA arăta un interes sporit pentru acțiunile sa­le din sfera organizării alegerilor. I-a spus „la revedere“ lui Miron Mitrea, un veteran de partid cu probleme în justiție, atât de fa­miliare membrilor fostului USL. A anun­țat că baronii regionali - cei care, cel pu­țin în prima jumătate a perioadei post-’89, au reprezentat scheletul și musculatura par­tidului - vor avea un rol mai puțin in­fluent.

 

Este probabil cea mai îndrăzneață piruetă a lui Ponta pe o scenă încă plină de moloz, după greșelile și excesele guvernării PSD. Pare hotărât să arunce în aer teoria po­pu­lară conform căreia a fost doar execu­tan­tul care aplica deciziile boardului perso­na­lităților regionale, adesea forțat să accepte dorințele puternicului lor șef, Liviu Drag­nea. Acum el propune ca liderii, par­la­men­tarii, primarii și șefii de CJ-uri ai PSD să exercite maximum două mandate. Poate asaltul cel mai direct are loc împotriva puterii liderilor regionali, care, în fiefurile clasice ale PSD, precum Oltenia, exercitau chiar un monopol teritorial. Dragnea a mers chiar mai departe, recomandând că în PSD trebuie să existe pluralism și la ni­vel regional. În consecință, președinții de consilii județene din partea PSD nu mai pot să cumuleze și funcția de lideri locali ai partidului.

 

Desigur, este un drum lung între anun­țarea acestor propuneri și implementarea lor. La începutul mandatului de premier, Ponta era foarte interesat de redactarea unei noi Constituții, care să consolideze autoritatea parlamentară, dar și-a pier­dut interesul, pe măsură ce propriile ambiții pre­zi­den­țiale au crescut; mult mai puține lucruri se mai știu despre o altă promisiune fă­cută în 2012 - descen­tra­li­zarea puterii dinspre Bu­cu­rești spre regiuni. Probabil, până în ianuarie, el va pro­mite cantonizarea puterii în România, du­pă modelul elvețian, unde oamenii exer­cită un control direct asupra politicienilor în mai multe faze ale ciclului electoral.

 

De­sigur că în analele autoritarismului modern nu este nemaivăzut ca un partid ca PSD, care simte că este îndreptățit să con­troleze statul și veniturile sale, să anunțe o schimbare abruptă de atitudine. Liderul regimului face un pas în spate și își asumă un rol mai puțin proeminent. Iar frâiele puterii sunt cedate unei figuri consensuale și lipsite de culoare. Reforma este proclamată peste întreg ținutul. Iar par­tidul de la guvernare este expus in­fluenței tonice a pluralismului. Din Ca­rai­be până în Asia Centrală și Africa de Nord, formațiunile aflate la guvernare și liderii lor obsedați de putere au căutat să-și pre­lungească domnia prin astfel de stra­ta­ge­me. Forțele de opoziție sunt surprinse și dezorientate, media redevin libere, iar li­beralismul rămâne în vogă până când am­bigua primăvară se termină abrupt și asu­prirea revine în forță.

 

Nimic din cariera lui Ponta sau a colegilor săi nu sugerează că au vreo dorință să meargă într-o direcție politică liberală. Pe­rioada de dinainte ca PSD să intre în această epocă a reformelor a fost una în ca­re au ieșit la suprafață cele mai urâte tră­sături din toată istoria sa petrecută în prim-planul politicii românești: utilizarea trusturilor media aliate și a mașinăriei de stat pentru a-l defăima pe oponentul său elec­toral, Klaus Iohannis; mitingurile bom­bastice, precum cel de ziua lui Ponta, su­ge­rând că un nou împărat este încoronat într-o republică aparent democratică; în­cercarea de a umfla artificial procentajul partidului de la guvernare prin furtul di­rect de voturi sau prin blocarea drep­tu­ri­lor electorale ale oponenților, cum s-a în­tâmplat pe scară largă în zonele cu mi­gra­ție puternică din Europa și nu numai.

 

Abrupta impunere a pluralis­mu­lui în cel mai mare partid din România, dominat atât la vârf, cât și la firul ierbii de per­so­naje care s-au ridicat și și-au păs­trat pu­te­rea prin mijloace autoritare, poa­te fi desta­bilizatoare pentru PSD, dacă planul merge mai departe. În general, par­tidelor mo­no­li­tice le-a fost foarte greu să îmbrățișeze schimbarea democratică. În Ro­mânia, mo­neda forte a politicii - acu­mularea de fon­duri guvernamentale și con­tracte pentru uzul privat și de partid – de­vine inutilă într-un context pluralist au­tentic, iar frag­mentarea și rupturile vor fi imposibil de evitat. Dar rămâne o ope­ra­țiune magnifică de re­novare a imaginii în fața calamității. S-a spus că Ponta s-a lup­tat să pună laolaltă un buget pe 2015 cu pu­ți­ne surse de finan­ța­re, după ce diverselor grupuri țintă li s-au oferit stimuli elec­to­rali din rezerve fi­nan­ciare inexistente. A urmat plecarea UDMR din guvern, chiar retragerea în fun­dal a PSD, în contextul formării celui de-al patrulea cabinet al său, și creșterea în vi­zibilitate a UNPR și a liberalilor came­le­o­nici ai lui Tăriceanu.

 

Ponta încearcă să câștige timp. Și o face cu cruzime și calm exterior. În spatele zi­durilor PSD este sânge pe podea, după ce presiuni de diferite tipuri au fost exer­ci­tate asupra unor oameni care nu mai erau utili pentru strategia de supraviețuire a li­derului.

 

A arătat o concentrare și o agilitate care ar fi câștigat până și admirația lui Saddam Hussein, care știa cum să scape de subal­ternii incompetenți, sau a lui Gheorghiu-Dej, un maestru al liberalizărilor false, și chiar a lui Slobodan Milošević, care a re­u­șit timp de mulți ani să țină la distanță presiunea externă. Toate aceste personaje nemiloase au fost capabile să-și stabilizeze autoritatea în condiții neprielnice.

 

Multe lucruri vor fi pe capul lui Ponta, dar probabil nu este îngrijorat de ame­nin­țarea pe care o reprezintă opoziția pentru supraviețuirea sa. Opoziția demoralizată și certăreață pe care a învins-o în 2012 nu s-a trezit și nu și-a format propria co­loa­nă vertebrală. În loc de asta, a achiziționat PNL, adoptând chiar numele său, dar al cărui oportunism și avariție nu au di­minuat semnificativ.

 

Astfel, Ponta ar putea să vadă opoziția mai degrabă ca pe un sprijin care să îl ajute să se mențină la putere. Se teme însă de mâna lungă a procurorilor DNA sau de un PSD care refuză să se încoloneze în spa­tele său. Un personaj precum Radu Ma­zăre, dacă simte că este tras pe sfoară, es­te puțin probabil că va dori să se arunce în furtună și să dispară pentru totdeauna. Probabil că Mazăre nu are niciun interes să sfârșească asemenea unui alt edil flam­boaiant, Nicu Ceaușescu, un mare boss de partid din Sibiul de dinainte de ‘89, doar pentru a deveni simbolul compromis al unor vremuri de excese politice.

 

Orice urmă de respect aș avea pen­tru aptitudinile de su­pra­viețuire ale lui Ponta dispare imediat ce îmi aduc aminte des­pre cum partidul său a je­fuit țara și a ruinat oportunitățile a mi­lioane de oameni, din toate regiunile și mediile sociale. În cele mai multe cazuri, ei nu au nicio șansă decât să plece, din moment ce joburile care ar trebui să exis­te într-o țară cu resursele naturale ale Ro­mâniei pur și simplu nu mai există. Ac­ti­vele care încă nu au fost jefuite de elitele cleptocratice au fost vândute pe nimic unor firme dubioase, locale sau inter­na­țio­nale. Ponta este probabil liderul PSD cel mai puțin preocupat de soarta cetățenilor săi, mulți dintre ei considerați fără milă drept „perdanți“.

 

Canibalismul pe care l-a declanșat în pro­priul partid este un soi de justiție naturală pentru PSD. Dar acesta rămâne o forță for­midabilă și va continua să dețină prea multă putere într-un moment periculos pentru istoria central și est-europeană. Es­te și momentul prielnic pentru ca ucenicii de tip Ponta să fie angajați de alții ca să instrumenteze tot felul de fapte malefice și mă aștept să treacă mult timp până când va dispărea în obscuritate.

 

Traducere și adaptare de OCTAVIAN MANEA
* O nouă ediție a cărţii publicate de Tom Gallagher în 2005, Furtul unei națiuni,  va apărea la Londra în 2015.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22