De același autor
Cum adica 6 luni? Si de ce nu 2 sau 5 si 1/2? Sau 300 de zile? Stiti, eu sunt o persoana care se indigneaza usor. Nu-mi plac cifrele. Dar sunt si o persoana sentimentala. M-am mai gandit: sa nu se supere mortii. Din 11 septembrie. Si in general. Cum adica septembrie? De ce nu decembrie? Si de ce 11? De ce nu 21?
Stiati ca presedintele Bush a plans? Nu, nu e bine! Stiati ca George Bush junior (adica al mic, nu ta'su') a plans? Sa vedeti de ce (aprindeti-va o tigara sau puneti de-o cafea - e o poveste lunga): pe 8 martie, Bush s-a dus intr-un orasel din Florida. Saint Petersburg. Eu cred ca era bine pregatit, dar s-ar putea sa ma insel. Trebuia sa vorbeasca in prezenta rudelor a 7 soldati americani ucisi in Afganistan. Dar stiti cum au murit soldatii? Din cauza unei legi. "Leave no man behind!" "Nu lasati oamenii in urma!" Unul de-al lor a fost impuscat si ceilalti 6 au fost si ei impuscati, pentru ca n-au vrut sa se retraga fara camaradul lor impuscat. Legea asta e deviza Rangers-ilor, o forta speciala de comando. Militari. Nu stiu cum a ajuns la ei o asemenea morala. Ei nu se prea omoara cu cititul si cred eu ca nu l-au citit pe Homer. Dar, de fapt, nici eu nu l-am citit. Si atunci de unde stiu eu de legea grecilor care spunea ca nu e nimic mai injositor decat sa iti lasi camarazii morti pe campul de lupta, ca nu e datorie mai mare pentru un soldat decat sa nu lase sa fie dezonorat trupul camaradului sau? Probabil am citit pe undeva. Si asa ar fi ramas: ceva citit, inca o pilda in capul meu, de amintit cand discuti despre maretia grecilor, gloria lumii vechi si alte lucruri inalte la cafea, daca e gata, va rog nu inchideti ziarul, pentru ca vine ceva interesant! Cred ca soldatii stiau ca nu trebuie sa-si abandoneze camarazii ucisi de la ofiteri. Militari si ei. Ce militari!
Vine presedintele Bush, se asaza la pupitru, spune vreo 5-6 cuvinte, cum se cuvine la asemenea ocazii triste, se uita spre familii. Si deodata il umfla plansul!
Am si poza. O lacrima groasa ca o artera din care curge o lacrima groasa. Si curge incet si curge si George (ma iertati ca va spun asa, Mr. President) strange iute din buze, sa-i plezneasca, nu alta. Politician.
Ce credeati ca am uitat de 11 septembrie?
Da, acum 6 luni. Are un rost si comemorarea asta.
Uite la ce m-am mai gandit intre timp. Cred ca sentimentele sunt bune in viata si daca sunt bune in viata, sunt bune si in politica. Vreau sa spun: de ce ne temem noi sa fim patetici? Cine a spus prostia monumentala ca politicienii trebuie sa fie oameni sobri si reci? Nu mai stiu. Probabil ca am citit pe undeva. Dar de ce nu s-o fi abtinut, Ladies and Gentlemen, The President of The United States!? Barbat in toata firea! Ce barbat! Da, eu cred ca barbatii mari plang. Nu asa pentru orice. Stiti dumneavoastra mai bine ca mine pentru ce! Decembrie '89 si 50 de ani de stricat oameni in comunism. Cifre. Chiar asa: de ce nu plang barbatii de stat romani? De ce nu plangeti, domnule Nastase? De ce nu plangeti, domnule Iliescu? E si plata la intretinere o drama umana si cunosc o batrana uitata la un azil pe langa Mosilor. O sa tin pozele. Daca plangeti.
Nu, asta nu e bine. Imi dau seama, deodata, ca oamenii nostri, daca ajung insemnati, nu mai plang. Tin conferinte de presa cu cifre. Oameni duri. Mai duri ca Rangers-ii. Multumesc pentru cafea.
