Human Rights Kitsch

Traian Ungureanu 09.11.2005

De același autor

Asadar, Human Rights Watch adulmeca închisori secrete, pitite, sapate sau împaturite, undeva în Romania, în Polonia sau în alta aglomerare de primitivi proamericani. Admirabil, dar contraproductiv. Breaking News! Cele mai închisori secrete se afla, într-adevar, în Europa de Vest. HRW nu le-a dat de urma, pentru ca se uita în directie gresita, de-a lungul propriilor obsesii. Marile închisori secrete de la Paris si din atatea alte orase franceze sunt atat de secrete, încat raman vizibile doar pentru clientii lor. O multime de tineri arabi, cu sticla incendiara în mana si cu Alahu Akbar! pe buze, striga de aproape doua saptamani ca sunt încuiati, pe dinauntru, în propria mizerie si ca primesc prin vizeta celulei doar rasism si discriminare. HRW fiind dusa dupa avioane prin Europa de Est, tineretul arab s-a straduit sa semnalizeze; a facut în fiecare seara focuri mari din masini, scoli, sali de spectacole si alte instrumente de tortura folosite de opresori, dar n-a reusit sa atraga atentia nobilei organizatii americane.

Euroteritoriile ocupate

Pacat! HRW ar fi avut ce nota. Tinerii musulmani care se dau cu capul de discriminare, în Franta, nu sunt un caz de persecutie izolata. Miscarea e vie si în Danemarca, la Aarhus, unde masinile si scolile se pregatesc de incendiu tot seara. Peste tot în euroteritoriile ocupate de comunitati musulmane, arabi lipsiti de putere sunt abuzati politic, etnic si cultural: la Birmingham, unde doar musulmanii îsi dau voie sa iasa pe strada dupa caderea întunericului, la Berlin, unde femeile musulmane au iesit în strada, cu pancarte în care cer politiei sa le apere de bunii lor soti, tati si frati, mari amatori de omoruri rituale, la Bruxelles, unde politistii au primit dispozitie sa nu se afiseze band cafea în timpul Ramadanului, la Malmö, unde echipajele ambulantelor nu intra în cartiere musulmane fara escorta Politiei. E atat material de fisat, încat HRW n-ar dovedi, nici daca ar avea la dispozitie toti banii protectorului sau, George Soros, miliardarul societatilor deschise. HRW s-a descurcat cu mai putin. S-a lasat fondata si condusa, vreme de 12 ani, de Aryeh Neier, astazi presedinte al Fundatiei Soros. Directia a fost de la bun început corecta. Apoi, a devenit atat de sigura, încat, în 2001, HRW a cerut ONU sa traga la raspundere Statele Unite pentru practicarea unei politici generale de discriminare. In 2003, Joe Stork, “expert militar” al organizatiei, facea o descoperire senzationala: în teritoriile palestiniene se practica tortura. Si înca una: autoritatile palestiniene, pana atunci virgine la violenta, au învatat asemenea practici urate de la fosti detinuti palestinieni care au povestit ce le faceau, în închisoare, israelienii.

Puterea judecatoreasca si executiva

Atat de mare e slabiciunea Islamului, încat un avocat de talia HRW trebuia sa intervina. Mi se pare ca Islamul, care se întinde peste 56 de state si îsi fereste cu grija supusii de libertate, e un caz izbitor de slabiciune. Islamul, care vrea sa stearga de pe fata pamantului Israelul, e partea cea mai convingatoare a acestui mare caz de slabiciune. Slabiciunea Islamului se poate ghici si din împrejurarea ca avioanele care plimba, urmarite de HRW, teroristi Al Qaida, zboara deasupra teritoriilor peste care ar urma sa se întinda, maine, noul Califat: lumina a Justitiei si aparator al Legii. HRW a ghicit mersul istoriei. Intr-adevar, sub presiune americana, vechile legi ale Occidentului se naruie si fac loc ipocriziei si abuzului. In schimb, legea islamica, pura în straduinta ei spre binele omului sarac, e modelul. A se vedea pataniile domnisoarei (daca termenul nu irita) Atefeh Rajabi, spanzurata, la 16 ani, în Iran, pentru “comportament incompatibil cu castitatea”. Justitia islamica s-a savarsit la vedere, nu în secret. Pacatoasa a fost spanzurata de o macara, în centrul orasului, iar latul a fost asezat, în jurul gatului, de însusi Judecatorul care a anuntat sentinta. Principiul nonseparatiei puterii judecatoresti de Executiv.

Procesul Bin Olanden - Van Gogh

Intamplarea fericita a facut ca HRW sa caute închisorile în carul cu fan, la exact un an de la savarsirea unei alte capodopere de Justitie islamica. Era 3 noiembrie 2004 si Theo Van Gogh se plimba cu bicicleta prin Amsterdam. Van Gogh era chiar un Van Gogh. Stranepot al Geniului, tanarul Van Gogh era, la randul si în felul sau, tot un iconoclast. Filmele si declaratiile lui au nesocotit cu sarcasm si duritate toate tabuurile. Iudaismul si Crestinismul, atinse de acidul Van Gogh, au asistat fara replica. Islamul, nu. Subjugare, un film despre tratamentul degradant al femeii în familia si dupa prescriptiile Islamului, a avut viata scurta. La fel Van Gogh. De moartea filmului s-au ocupat chiar autoritatile olandeze, care l-au retras, dupa ce au sesizat, cu un simt îndelung rodat, ofensa adusa Islamului. De Van Gogh s-a ocupat Mohammed Bouyeri, un tanar marocan nascut în Olanda, mai exact într-unul din ghetourile musulmane care s-au rupt de statul gazda. In noile “teritorii ocupate” europene, legea e o chestiune care nu priveste statul gazda. Bonus: statul pierde si controlul administrativ. Operatiunea e singura situatie în care democratia legala se dovedeste utila imigrantilor musulmani, caci ea permite alegeri, iar acestea aduc, legal, la putere consilieri si primari musulmani. Nascut si crescut în aceast spatiu dominat de Bin Olandeni, Mohammed a decis ca legea olandeza, care garanteaza, ca nicaieri altundeva, libertatea cuvantului, contravine legii musulmane. Bouyeri a facut corectia cuvenita pe Linnaeusstraat, locul în care se plimba Van Gogh. Trei focuri de arma l-au doborat pe vinovat. Apoi, Bouyeri a scos un cutit de bucatarie si a început sa îi taie capul. E de apreciat regimul de transparenta totala în care a avut loc actul de justitie. Publicul larg a putut auzi strigatele lui Van Gogh si a avut prilejul sa asculte, în direct, vocea sigura cu care Bouyeri a explicat victimei faradelegile de care se facea vinovata. Mai mult, actul de judecata a fost formalizat, pana la capat. Bouyeri a fixat cu un cutit, în pieptul condamnatului, o scrisoare-expunere de motive, în care erau prezentate amanuntit încalcarile legii islamice de care se facuse vinovat inculpatul. Rapid, precis si argumentat, Procesul Bin Olanden-Van Gogh lasa toata povara disimularii si toate subterfugiile vinovate în seama justitiei occidentale. Nu e de mirare ca HRW sapa în aceasta directie.

Umanism fara Erasmus

Cum am ajuns aici, în mijlocul acestei comedii stupide? Nu trebuie sa ne îndepartam de Olanda si de Linnaeusstraat. Strada care poarta numele lui Linnaeus e o coincidenta ciudata. Cu Linnaeus, parintele taxonomiei, stiinta formala si absoluta a clasificarii si ierarhizarii plantelor si animalelor, ne vom întalni un pic mai încolo. Deocamdata, o paranteza istorica. In 1924, Johan Huizinga, poate ultimul întelept între istoricii culturii europene, pe atunci profesor la Universitatea din Leida, publica o carte simpla si scurta: Erasmus. Monografia include un capitol uluitor în care Huizinga descrie cu patrundere anii de batranete care îl gasesc pe Erasmus, rege si lumina a umanismului, “în razboi cu umanistii”. Explicatiile lui Huizinga ne ajuta sa întelegem aceasta drama, la capatul careia Erasmus descopera îngrozit ca umanismul poate fi deformat de dogmatism, ca pedanta erudita se poate transforma în intoleranta cumplita. Umanismul incriminat de Erasmus devenise un automatism gol de gandire, o obisnuinta geometrica, formal valida si practic inutila, un desen vicios, pe deasupra lumii reale. Marele Huizinga avea sa fie, el însusi, lovit, curand, de una dintre formele reciclate ale dogmei. Sub arest nazist, el moare în 1945, cu cateva saptamani înainte de sosirea Aliatilor. Linia rationalismului formal urcase în cele patru sute de ani scurse de la Erasmus, spre o catastrofa înteleasa abia de Nietzsche. “Reevaluarea tuturor valorilor” si abolirea judecatii morale, pe care Nietzsche le prevestise, sumbru, în 1888, îsi facusera, într-adevar, loc în istorie si aveau sa dicteze cursul secolului XX.

Calatorie sigura!

Surparea nu avea sa se încheie odata cu macelurile acelui secol. In locul violentei directe, apare ecoul ideologic si juridic al “reevaluarii” prevestite de Nietzsche: echivalenta universala, saltul “dincolo de Bine si Rau”, capacitatea stranie de a judeca fara a participa la modelul propriu de civilizatie si tendinta de a-l expune, de a-l face vulnerabil si de a-l compromite în numele progresului. Ostilitatea prin progres, numele bolii militante a vremurilor pe care le traim, raspunde de piramida gandirii rasturnate care umbreste, azi, aproape cu totul ratiunea profesionista a lumii occidentale. Aberatiile unei organizatii ca HRW sunt o contributie marunta. Ea spune, însa, destul despre capacitatea uluitoare a spiritului de a refuza datele simple ale vietii, înlocuindu-le cu rubricile paralele ale unui sistem de clasificare absurd. Linnaeus ar fi fost îngrozit sa vada actiuni si valori umane clasificate cu nepasarea ierarhiilor în care marele biolog plasase animale si corespondente biologice. Pentru HRW legea are acelasi continut si în vreme de pace, si în vreme de razboi, si în cazul delincventului care a furat trei borcane cu gem, si în prezenta dusmanilor de moarte ai justitiei. Inchisori secrete pentru teroristi? Foarte bine. Daca nu le avem înca, ar fi bine sa le avem, curand. Alta solutie nu va exista, pana în clipa în care HRW va pune la punct metoda de interogare perfecta. Abia atunci, într-un paradis perfect kitsch, fiarele care taie capete de om vor vorbi dulce si îsi vor informa anchetatorii despre locul si data urmatorului atentat. Pana atunci, asemenea date vor veni numai si numai din închisorile secrete vanate de HRW. Rezultatul va permite (inclusiv) membrilor HRW sa ia metroul sau avionul fara sa se teama.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22