Ponta satisface - ce se poate face?

Victor Ponta guvernează prost, dar eficient. Primul ministru e pe placul multora. Pe placul celor ce își fac socoteala că e mai bine să ai, azi, ceva decât, azi, nimic și, mâine, tot nimic.

Oricât ne-am codi, trebuie recunoscut: gu­vernarea Ponta satisface. A dat Ponta bani po­porului? A dat! A ieftinit mâncarea? A ief­tinit! Sigur, s-ar putea obiecta că nu e bine să arunci cu banii pe ca­re nu îi ai. Dar cui îi pa­să? Vom vedea ce va fi când va fi. Și, în plus, ce o să ne facă FMI sau Comisia Europeană, odată puse în fața faptului împlinit? Unii observă că Ponta a oprit in­vestițiile și prăpădește ba­nii pe pomeni. Și? Lumea se descurcă fără autostrăzi, așa cum s-a descurcat, de bine, de rău, până acum. Mai o glumă, mai o înjurătură, dar, până la urmă, îți faci treaba, dacă ai într-adevăr vreo treabă de făcut. Alții îi reproșează lui Ponta că habar n-are de politică externă. S-ar putea să ne pomenim învârtiți pe degete de ruși! Ei și? Doar n-o să vină se ne ia televizorul din casă și nici n-o să ne deporteze în Si­beria. Până una, alta, îți faci plinul la Lukoil fără să devii agent KGB. Mulți îi amintesc lui Ponta că a promis un milion de locuri de muncă. Chiar a crezut cineva că tânărul și vorbărețul Ponta va crea di­tamai milionul de locuri de muncă? Lo­zincile sunt lozinci și toată lumea le fo­lo­sește ca să se aleagă. Apoi, cine nu găsește de muncă are la îndemână Europa. Pleacă, trimite bani acasă și lucrurile se așază cât de cât. Prin urmare, Victor Ponta gu­ver­nează eficient. Adică satisface.

Acum, ar fi de așteptat să întorc foaia, să fac o fandare isteață și, după uzanțele bu­nului democrat, să răstorn tot ce scrie mai sus. Adică să mă înfig în guvernarea Ponta, după ce am frăgezit terenul cu un elogiu trucat. Nu e cazul. Retorica și sub­tilitățile ironice și-au trăit traiul și ne-au mâncat mălaiul (nouă, revoltaților). Victor Ponta guvernează prost, dar eficient. Pri­mul ministru e pe placul multora. Pe pla­cul celor ce își fac socoteala că e mai bine să ai, azi, ceva decât, azi, nimic și, mâine, tot nimic. Situația e a naibii de reală și nu vine din faimoasa pasivitate ro­mâ­nească, ci e un dat de găsit mai peste tot în lume.

Ne rămâne, desigur, scuza cu opoziția. Opoziția nu fa­ce nimic. Și asta e o re­a­li­tate veche. Dacă ne gândim bine, opoziția nu face ni­mic din 1990 încoace. PSD n-a coborât niciodată sub 25-30%. În același timp, toți președinții României au eșuat, fiecare pe limba lui și cu același efect. Mersul lumii românești a rămas neschimbat: oamenii vor să o scoa­tă la cap acum, fie cu ce pică, fie cu un tun încărcat de la buget. Politica nu poate schimba rosturile mari, pentru că nu are de ce să le schimbe. Am ratat o reașezare în 1989 și până va veni altă ocazie n-are rost să facem ulcer așteptând ca sistemul să lupte împotriva lui însuși. De altfel, aș fi mai neliniștit de recenta deraiere a d-lui Dumbravă, șef Departament Juridic SRI, care a avut nechibzuința grațioasă de a ieși la tablă pentru a explica în ce constă eroismul harnic al furnicilor nevăzute de la SRI. D-l Dumbravă e învins de mâhnire. A ajuns să creadă că „săvârșirea unor ac­te de corupție este o boală care macină so­cietatea românească, după ce deci­mea­ză conștiințele unor oameni îndeobște bi­ne educați, absolvenți de drept, care s-ar putea revendica unei elite“. Wow! Acum știm că hoția în masă e o boală a con­ști­in­ței românești. Dacă nu mă înșel, alte două boli macină conștiința românească: trasul cu urechea (sau microfonul) și turnătoria. Dar despre asta d-l Dumbravă n-are cum să știe prea multe.

Așadar, trăim în lumea în care trăim și Victor Ponta trebuie înțeles cât mai exact. Ponta nu e diavolul cu doctorat, ci sluga lui flexibilă. Ce face puterea periculoasă a acestui prim ministru care s-a înșurubat lăsând impresia unui personaj trecător e ac­tualitatea. Ponta a prins suflul vre­mu­ri­lor și l-a aplicat rapid în România. Politica e peste tot definită de liste de minciuni și mită, iar ideea după care politicienii tre­buie să își consolideze țara ca succesiune de generații e total abandonată. Puterea = Opoziția + 100 lei/euro/sterline/dolari. A venit vremea demagogilor care nu se mai feresc să mintă și să intre în rahat eco­nomic. E foarte modern să o faci pe față și să declari că ești în război cu nedreptatea, că te bați cu bogații care iau de la gura să­racilor și că faci politică „progresivă“. Ponta a înțeles că asta ține de la un cap la altul al Europei și a dat drumul noii po­litici, care amestecă indiferența la viitor, minciuna prezentă, iluzii sculptate în stil PR; țipete mari pe teme care merg la inima mulțimii: bogăție-sărăcie, ne­mer­nicia capitalului, spânzurătorile ridicate în fiecare casă de austeritate.

Soluția? În nici un caz, demonizarea. Pon­ta se hrănește din opoziția la resen­ti­men­tul care conduce societăți obosite și con­fuze, dar numeric suficiente pentru a da ma­jorități. Soluția ar fi politicieni care vor­besc deschis, au idei serioase și multă răb­dare. Nimic nu le garantează succesul, dar timpurile se mișcă și trebuie să găsească pe cineva la locul de întâlnire. Altfel, vom rata, iar, ca în 1989.