De același autor
Omul are 37 de ani. Miliardarul abia 7-8. Roman Abramovici s-a nascut in 1966 la Saratov, in vremuri suta la suta sovietice. Miliardele lui s-au nascut prin 1995, in vremuri din care au fost scoase sovietele, nu stapanii lor. Abramovici urca din acele vremuri, cu furia biologica a unei plante nascocite in laborator. Miciurin se rasuceste in mormant, neconsolat. Biologia dura e semnul timpurilor noastre. Dezbaterea pe teme de drept si economie implineste aproape 15 ani in Est. Ducem probabil o dezbatere pe teme gresite. Vom cauta zadarnic sa aflam legea noii istorii a Estului in analiza dreptului si a pietelor. Cheia Estului postcomunist e biologia. O biologie dura si integrala, darwinism trecut prin Miciurin. Aparitia lui Abramovici la Londra, descalecat din Boeing-ul 767 personal, e o poveste scrisa dupa regula biologiei de mai sus.
Sol si subsol
Roman Abramovici a vandut mai intai anvelope la Moscova, dar afacerea n-a mers bine. Dupa un an, prin 1992, Roman, orfan crescut de bunici si matusi, a luat totusi urma tatalui. Inainte de a-l lasa pe Roman singur in lumea sovietelor, tatal a fost director local in industria petrolului. Tarziu, dar nu prea tarziu, Abramovici-junior a inteles ca aici se afla mostenirea cea mare. Cateva telefoane si audiente l-au adus pe fiu acolo unde tatal facuse cariera: in birocratia petrolului sovietic. Multi dintre colegii tatalui sau se aflau inca la post. Doar mobilierul si masinile incepusera sa se schimbe. Mai intai un birou suedez, apoi, din motive de asortare, un Volvo sau un Saab.
Roman a infiintat repede o companie de export-import petrol si a facut primii bani. Apoi, prin august '92, a plusat. A preluat 55 de vagoane de titei si o licenta de export in Ucraina. Trenul a disparut. Procuratura l-a cautat un timp, dar nu s-a uitat si in buzunarul lui Roman. Ancheta a incetat la un moment dat, semn ca, pana la urma, ceva din buzunarul necercetat a ajuns totusi la procurori. Roman era deja un om de afaceri cu capital. O tanara speranta. Premiul cel mare a venit dupa inca un an: o intrevedere cu Boris Berezovski, tatal oligarhilor rusi, intemeietor al capitalismului de tundra, acel sistem economic bazat la nivelul solului rus pe relatia cu Kremlinul si la nivelul subsolului pe relatia cu zacamintele de petrol si gaze.
Berezovski era in acea vreme campion la sol. Relatia de casa cu Boris Eltin l-a facut curand multicampion la subsol. In 1995, Berezovski l-a convins pe Eltin sa aprobe infiintarea unei companii cu exclusivitate de extractie asupra campurilor uriase de gaze din Siberia. Eltin a aprobat, compania s-a numit Sibneft, Berezovski a devenit actionar principal si l-a numit adjunct pe Roman Abramovici, un tanar de viitor, om de afaceri discret si fidel. Berezovski a platit 110 milioane dolari pe o companie cu valoare de piata de cateva milarde. Multumit, Eltin a continuat sa se ingrijeasca de pasiunea sa de o viata: extragerea alcoolului din sticle de vodca.
Cand presedintele s-a retras pentru a continua experimentul fara a mai fi deranjat de treburile statului, Berezovski a ramas singur pe lume. Noul presedinte, Vladimir Putin, nu putea tolera prezenta unui protejat al lui Eltin. Fugarit pana la granita, orfanul Berezovski s-a oprit in exil la Londra. El avea sa afle curand care e legea de viata a orfanilor. Roman Abramovici, lasat sa se ingrijeasca de soarta imperiului, a lucrat rapid si in mai putin de doi ani a preluat tot ce era mai promitator din comorile lasate in urma de Berezovski. Nou actionar majoritar la Sibneft, Abramovici valora anul trecut, pus pe cantarul revistei americane Forbes, intre 5 si 8 miliarde de dolari. De pe coama acestui gramaj detunator si-a coborat Abramovici privirile spre Chelsea. De ce?
Candidatul Chelsei
Raspunsul e absolut neinsemnat. Tranzactia nu are valoare in sine. Intrebarea nu e de ce a cumparat Abramovici un club londonez cu oarecare valoare de vitrina, ci de ce nu a cumparat Real Madrid, Juventus si Manchester United la un loc. Chelsea nu e de fapt o achizitie, ci un plasament. 200 de milioane de dolari "rusesti" se afla acum la Londra, in postura respectabila de investitie legitima pe cea mai importanta piata financiara a lumii. Si mai important e ca, se va vedea, Chelsea va fi curand poarta prin care se vor varsa, la prima amenintare, spre aceeasi piata, banii lui Abramovici. S-ar putea ca tunelul de evacuare sa fie curand inundat de o viitura financiara gigantica. Abramovici e pe punctul de a semna o intelegere de fuziune a companiei Sibneft cu Yukos, compania petroliera a lui Mihail Hodorhovski, cel mai bogat oligarh rus (marcajul cantarului Forbes e depasit).
Fuziunea i-ar aduce lui Abramovici 3 miliarde de dolari, si banii trebuie adapostiti de viitorul imediat si nesigur al Rusiei preelectorale. Hodorhovski are ambitii politice si e gata sa joace o carte mare la alegerile parlamentare din iarna. Vladimir Putin nu a aprobat si, pentru ca Hodorhovski sa inteleaga cum stau lucrurile, cativa din asociatii sai au fost plimbati nitel pe la procuratura, saptamana trecuta. Asadar, Abramovici si-a pus vesta anti-electorala si din acest motiv Chelsea are un nou patron. Exact asta ar face orice miliardar cu capul pe umeri. E ceva de obiectat? Da. Totul.
Rusia ca o parcare
Problema tranzactiei Chelsea-Abramovici e bineinteles problema banilor lui Abramovici. Dar discutia pe aceasta tema nu poate fi dusa decat dupa inlaturarea comparatiei prostesti intre miliardarul din Saratov si miliardarii capitalismului clasic. Aceasta comparatie, practicata insistent de miliardarii rusi, care sunt si principalii ei beneficiari, dar si de ziaristi si politicieni din toata lumea, e cea mai sigura cale de a legitima o frauda de proportii nemaivazute. Comparatia e atat de oarba incat e de crezut ca ea se hraneste din doar doua surse: ignoranta si resentimentul.
Ignoranta celor ce vorbesc de capitalismul occidental fara sa ii cunoasca istoria si resentimentul sunt de gasit, in general, la aceiasi. De ce, adica, n-ar fi Abramovici, si alaturi de el Hodorhovski, Potanin si restul trupei oligarhice ruse, la fel de buni sau de rai ca marii capitalisti occidentali ai ultimilor aproape 200 de ani? De ce unii au voie sa faca bani, iar ceilalti trebuie tot timpul sa se explice? De ce sunt curati banii miliardarilor, cu exceptia miliardarilor rusi?
Cine cauta raspunsul la aceste intrebari ce revin insistent in dezbaterea publica trebuie sa inceapa prin a tine cont de chiar sfera publica, de societate si de mersul ei istoric, nu numai de biografia intotdeauna discutabila a miliardarilor. Deosebirea fundamentala intre miliardul rus si alte feluri de bani e de vazut in fundal. Ce se vede in spatele miliardarilor americani, de la Ford la Carnagie si de la Getty la Gates? O societate. Ce se vede in spatele lui Abramovici si Berezovski, Potanin si Hodorhovski? Nimic.
Deosebirea cea mare aici e de gasit. Averile monumentale ale Occidentului s-au cladit prin mijloace cinstite sau necinstite, dar nu prin preluarea avutiei nationale si a statului politic. Miliardele s-au inmultit fara a intrerupe viata sociala. A existat intotdeauna o limita pe care cavalerii finantelor au incercat sa o incalce, dar n-au reusit. Statul economic si politic a ramas fidel propriilor temeiuri legale si constitutionale. El nu s-a aliat cu imperiile economice private si nu a cedat dorintei lor de expansiune nelimitata. Aceasta sfera in permanenta separata a format societatea sau ceea ce numim noi astazi societatea civila. In Rusia, acest proces nu e nici intarziat, nici in curs de aparitie. El a fost pur si simplu refuzat in chiar clipa in care, formal vorbind, s-a pus problema succesiunii statului sovietic. Fiind un proces administrativ si nu revolutionar, demontarea Uniunii Sovietice a continuat cu montarea unei ierarhii ocupata de sus pana jos de aparatul de partid si KGB. De pe aceste pozitii a pornit "capitalismul" rus.
El nu a desemnat nici o sfera de drept public, ignorand astfel cu totul problema societatii ruse. Singura opera a noului sistem a fost transferul avutiei nationale intr-o forma noua de proprietate, nici colectiva, nici privata, ci mai degraba de grup elitar. Fostele monopoluri de stat au fost preluate de companii uriase ca Gazprom si Rosneft, aflate in mana grupurilor ce au alcatuit miezul birocratiei de partid si KGB. Rusii numesc foarte nimerit aceste conglomerate companiile "cekistilor", spre a le deosebi de o a doua categorie: companiile ceva mai aventuroase care au primit dreptul exclusiv de prospectie si exploatare pe zone de dimensiuni continentale. Aceste companii, intre care regasim Sibneft si Yukos, au fost dezvoltate sub protectia aceluiasi fost aparat comunist de figuri ca Abramovici si Berezovski. In urma acestor doua mari categorii de companii n-a ramas nimic. Tot ce se vede in spate e o parcare gigantica in care stau aliniate cateva mii de Mecedesuri blindate, masinile simbol ale noii oligarhii. Participarea si castigurile societatii sunt nule si de aceea Rusia e in acelasi timp o tara subdezvoltata si patria unui miliardar de 36 de ani. Din acest motiv un miliardar rus nu e nici o clipa acelasi lucru cu un magnat occidental. Si tot din acest motiv viata in sanul lui Abramovici e doar pentru Abramovici.
