Ziua Victoriei impotriva Victoriei

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial s-a petrecut intre patru pereti tapetati sobru, dupa gustul restrans al esteticii cazone germane. Un barbat inalt, cu trasaturile fetei inecate de petele rosii ale furiei, a patruns cu mers teapan in camera. Feldmaresalul Wilhelm Keitel si-a scos apoi cu o miscare electrica manusa de pe dreapta, s-a aplecat imperceptibil si, fara sa strice aproape nimic din arcul inghetat ce ii incorda corpul, a semnat. Statul nazist german a capitulat. In spatele lui Keitel, un tanar ofiter adjutant, impietrit in pozitie de drept, asteapta cu lacrimi siroind pe obraz si priveste regulamentar inainte. Acolo nu se mai afla nimic. E 8 mai 1945, putin inainte de miezul noptii, si Germania arde mocnit. La celalalt capat al camerei, un barbat zdravan, cu o privire cumsecade de taran lamurit, asteapta ca pe ace. Maresalul Gheorghi Jukov are ordine stricte. Ceremonia trebuie sa se incheie in cel mai scurt timp posibil. Keitel e condus imediat afara si incepe drumul spre esafod. Pe 16 octombrie 1946, Keitel atarna in streang. Trupul lui Keitel a cazut in lat, impins de sergentul major John C. Woods, calau oficial al Armatei a Treia Americane. Nici Woods nu mai are mult de trait. Peste mai putin de 6 ani, e ucis in timpul razboiului din Coreea.
Acum insa, abia a trecut de miezul noptii. E 9 mai 1945 si, pentru o clipa, camera principala a vilei Karlshorst, o cladire temeinica, vag eleganta, fosta cantina a Scolii Tehnico-Militare din Berlin, se umple de tacere. Apoi, din randurile ofiterilor rusi, se aude un chiuit. Toata lumea incepe sa urle si sa topaie. Americani si rusi se imbratiseaza. De undeva apare sampanie. Si vodca. Incepe petrecerea. In zori, Jukov, cu fata rosie de bucurie, danseaza inconjurat de generali. Ordinul Comandantului Suprem, I.V. Stalin, a fost respectat. Germania a capitulat in fata comandantilor militari sovietici. De fapt, Germania capitulase deja, pe 7 mai 1945, la Reims, in Franta, locul din care a sosit sampania bauta dupa miezul noptii la Berlin. La Reims, semnase general-colonel Alfred Jodl, in prezenta lui Dwight Eisenhower, Comandant Suprem al Fortelor Aliate. Vestea a fost primita cu furie de Stalin, care a cerut rescrierea imediata a istoriei. Germania va mai capitula o data, la Berlin, in prezenta rusilor, si aceasta ceremonie va deveni Ziua oficiala a Victoriei. Churchill si Roosevelt cedeaza. Vestul sarbatoreste Ziua Victoriei pe 8 mai, rusii pe 9. Schisma din care renaste impartirea Europei in Vest si Est lasa in urma un invingator clar: 9 mai, sarbatoarea pe care am invatat sa o acceptam sub dictare sovietica. Ziua care deschide o epoca de libertate contradictorie in Vest si o era de robie groasa ca intunericul, in Est.
Lunea trecuta, 60 de sefi de state s-au strans la Moscova pentru a sarbatori a 60-a Zi a Victoriei. De ce la Moscova si de ce 9 mai, sarbatoare in calendarul sacru sovietic? Ce este, de fapt, Ziua Victoriei? Neindoios, ziua victoriei militare asupra nazismului. Constructia de stat, militara si ideologica, a Germanei naziste a fost distrusa material si moral, cu pretul unui razboi mondial si al unei aliante uluitoare intre puterile (nu foarte numeroase) ale liberalismului occidental si puterea colosala a tiraniei comuniste sovietice. Aceasta alianta bizara e inceputul unei istorii pe care incepem sa o recunoastem si studiem abia astazi. Prima si cea mai mare problema a acestei istorii vine din chiar natura aliantei occidentalo-sovietice. Ea a fost fortata de o situatie fara precedent in istoria omului european, nu de afinitati sau proiecte comune. La sfarsitul anilor '30, Europa era invinsa. Complet si ireparabil. Ea ilustra clar o majoritate antidemocratica si "antioccidentala", un acord general asupra rationalismului agresiv, aflat, in sfarsit, la un pas de victoria asupra ordinii vechi a Universului clasic-crestin. Nazismul si comunismul contin Europa. Din august 1939, ele devin aliate oficial. Germania si Rusia se regasesc in versiunile nationale ale aceluiasi proiect total. Franta e palida si traieste consecintele ultime ale impasului moral si biologic, provocat de primul razboi mondial. Vestul se rezuma la Marea Britanie, o insula imuna la boala Occidentului, doar prin jocul intamplarii, al geografiei si al grandorii imperiale. Estul e fragmentat si indecis. Statele Estului deraiaza, rand pe rand, in iluzii nationalist-agrare. Ungaria, Romania, Bulgaria, Iugoslavia revin cu brio la incapacitatea de a intampina modernitatea. La un loc, Europa e defuncta. Vestul si Estul incoroneaza, la stanga si la dreapta faliei Ribbentrop-Molotov, suprematia rationalismului de stat totalitar. Dupa razboi, Uniunea Europeana nu e decat proteza de lux care nu poate inlocui moartea cerebrala a continentului. Acest esec a fost apogeul unei crize spirituale colosale si nu putea fi tratat, in 1940, decat prin mijloace imperfecte. Iata de ce, singur pe insula, Churchill, ultimul mare om de stat european, a conjurat disperat ideea unei aliante cu Statele Unite si s-a inclinat in fata inevitabilului: apropierea de Uniunea Sovietica. Marele antibolsevic al anilor '20 s-a resemnat cinic si vizionar. "Am ucis scroafa gresita!" - avea sa conchida Churchill, in 1949, la sfarsitul prieteniei de nevoie cu "Uncle Jo". De aici, din acest calcul care spunea ca un rau european nu putea fi invins decat cu ajutorul celuilalt rau european, a izbucnit tragedia pe care tocmai am aniversat-o lunea trecuta.
Abia iesise Keitel si abia se incheiase cheful din sala Karlshorst. Polonia a suferit prima. Eroii Rezistentei au fost declarati, cu un cuvant care avea sa umple temnitele Estului, "fascisti" si expediati in Gulag. Bulgaria nu e departe. Represiunea sovietica in Bulgaria e unul din capitolele cel mai rau cunoscute ale stalinizarii Europei de Est. In Romania, Aiud, Gherla si Canalul lucreaza pana in 1964. Stalinizarea reuseste atat de bine, incat rezista, fara lagare si trupe sovietice, inca 25 de ani. Balticii petrec prima lor Zi a Victoriei in trenuri cu directia Siberia. Estul in intregime revine la tiranie aproape inainte sa fi scapat de intunericul nazist.
Tentatia revizionismului istoric e uriasa. Ea trebuie administrata cu atentie. A respinge festivismul inept al acestei Zile nu e totuna cu a nesocoti drama popoarelor asa-zis sovietice. Ucraina si Belarus au fost crucificate cu piroane mai lungi decat s-au gasit pentru romani si cehi. Armata Rosie a luptat eroic si delirant, ca intr-un ritual sinucigas. Diferenta intre esaloanele sovietice si un abator global n-a fost nicicand prea clara. Insa, fara macelarirea acestei mase de sacrificiu, Germania n-ar fi fost invinsa si ar fi dictat, poate, termenii unui armistitiu convenabil, cu guvernele de intelectuali demoralizati ale Occidentului. Totusi, victoria sovietica a fost victoria acelei parti a raului european pe care aliatii au trebuit sa o convoace la dezmat, pentru a pune capat delirului nihilist german. Rezultatul a fost restructurarea, nu incheierea dramei europene. Estul a primit cadou 50 de ani de prizonierat. Vestul a avut parte de o boala nu mai putin perfida. Nevoile aliantei cu diavolul stalinist au dictat noua ortodoxie spirituala a Vestului liber. Acesta a crescut cu obligatia de a refuza orice proces oficial al comunismului, exact in perioada in care se angajase convins in procesul permanent al radicalismului genocidal de dreapta. Imediat dupa 1945, Europa a dezvoltat o critica splendida a impulsului antidemocratic. Insa celalalt pilon al acestei constructii etice era stramb.
In mod vinovat si pervers, restul imaginii raului european a ramas in carantina. Estul sufera inca de ingratitudinea spirituala adunata in 50 de ani de serbari incununate pe deasupra suferintei sale.
Sufera si integralitatea cunoasterii noastre istorice. Geneza ideii naziste a fost cercetata fara intrerupere, dar ea nu va putea fi inteleasa fara a admite participarea si complicitatea ideii comuniste la nasterea si evolutia monstrului. Suntem inca departe de o Zi a Victoriei Europene.
Refuzand sa mearga la festivitatile de la Moscova, balticii au facut un prim si mare serviciu ideii europene. Cand, in sfarsit, adevarul va fi acceptat peste tot, in primul rand la Kremlin, Europa se va fi vindecat. Pana atunci, noi, cei din Est, avem dreptul sa vorbim de Ziua Victoriei impotriva Victoriei.