Medic român la Londra în vreme de coronavirus: Noi am avut doar șorțulețe. Măștile erau un moft

Când ai febră, se spune că vezi totul puțin în galben, ca printr-un filtru.

Pentru mine nu e adevărat. Eu când am febră îmi simt pielea ca un strat de haine, hainele pe piele ca pe un alt strat de piele, și simt ce este deasupra hainelor. Cam așa trebuia să avem noi protecția în spital. Un rând de haine și un combinezon de plastic, care să fie tratat ca un alt rând de piele. Pe combinezon să punem încă un șorț de plastic, încă un rând de mănuși, încă o mască, peste prima mască.

Dar noi am avut doar șorțulețe de grădiniță. Măștile erau un moft. Nimeni nu a “prevăzut” că va fi nevoie de asemenea echipamente. Iar când a fost nevoie, cam de pe 10 martie încoace, nimeni nu le-a avut în stoc. Multe spitale nu au nici acum. Lucrăm ”hard” să rezolvăm.

Cineva dintr-un birou din centrul Londrei a decretat: medicii și asistentele nu au nevoie de un alt rând de piele. Și îi mai ajutăm cu niște ghiduri. În care le spunem că nu le dăm posibilitatea să știe exact dacă pacientul are Covid-19 sau nu, fiindcă nu îi vom lăsa să testeze aiurea, pe cine vor ei. Deci, am rezolvat: în Anglia nu va fi o problemă cu echipamentul de protecție, nu sunt mulți care vor avea nevoie de el.

Februarie 2020: ”infecția asta trebuia luată așa ca atare, on the chin” zicea Primul Ministru britanic într-un interviu. ”Să stați liniștiți. NHS-ul (Sistemul Național de Sănătate) este pregătit și o să aibă grijă de voi”.

Aprilie 2020: doar într-o singură zi au murit 684 de oameni în UK. Totalul din februarie încoace este de 4.934. E drept, Boris a zis la televizor că ”vom pierde mulți oameni dragi înainte de vreme”.

Pe 31 ianuarie, Marea Britanie sărbătorea ieșirea din UE. În Piața Parlamentului s-au adunat mulți brexiteers, cu steaguri, cu bere. Sărbătoreau, se îmbrățișau. În sfârșit au reușit să redevină o țară independentă. Motiv de bucurie pentru unii. În China, Wuhan era deja închis, și cazuri de covid-19, o viroză descrisă ca fiind ușoară, ”o altfel de gripă”, începeau să apară în Europa. Italia suspendase zborurile cu China.

Pe 31 ianuarie eram in India. Admiram perlele și culorile pieței din Hyderabad, un oraș cu 7 milioane de locuitori. Când m-am întors, pe 3 februarie, la Heathrow, în același timp cu noi a venit un avion de la Guangzhou, China. În noiembrie fusesem la Guangzhou, mi-a plăcut. La Heathrow nu ne-a întrebat nimeni nimic, nici pe noi, nici pe cei veniți din Guangzhou. Totul era fluid.

Către sfârșitul lui februarie, înainte de a pleca la schi în nordul Italiei, am început să avem pacienți cu infecții ”ciudate”. I-am căutat de una, de alta, de bacterii, de gripă, nimic. Aveau modificări destul de nespecifice, care semănau cu orice tip de pneumonie virală. Dacă au covid-19? Vrem să-i testăm.

Nu se poate, a zis Public Health England, autoritatea națională care spune cine este testat și cine nu. De ce? Fiindcă pacienții tăi nu au fost în China. Da, niciunul nu fusese în China. Dar unul era instalator și trecuse prin nenumărate case din Londra. Altul era șofer de autobuz, tot în Londra. Altul, agent de pază la un spital din Westminster. Am sunat din nou la microbiologie. ”Nu au fost în China, dar Londra e un creuzet de națiuni și culturi, toți vin și pleacă aici. Dacă au avut contact cu cineva din China?”

”Nu se poate testa, nu mai insistați.” Ciudat.

Era februarie, iar în Londra lumea continua să se preocupe de Brexit, de cât de mare va fi Marea Britanie de acum încolo. Nimeni nu avea vreo grijă legată de viruși. ”Noi suntem din nou o mare putere, suntem pregătiți, nu o să avem probleme”, spuneau unii intelectuali în spital.

Pe un pacient l-am găsit mai târziu în terapie intensivă. Covid-19 cel mai probabil. A mers bine, a fost testat, dar era martie deja.

Când ne-am întors de la schi, pe 3 martie, în Italia erau deja peste 100 de cazuri. A fost penultima săptămână în care s-a mai putut schia în Italia. La sosire la Londra, de data asta la Gatwick, iar nu ne-a întrebat nimeni nimic. Lombardia avea deja 11 orașe în carantină.

Weekendul următor am fost cu Bob la meci. Chelsea – Everton, 4 – 0 pentru Chelsea, niște goluri foarte frumoase.

Boris a fost tot timpul relaxat, va fi bine. Consilierul principal al lui Boris, arhitectul Brexitului, Dominic Cummings, un tip care a petrecut cândva trei ani la Moscova, era și el foarte relaxat, controla tot. Marea Britanie este condusă de tipi relaxați, tot un fel de doctori, spin doctori. Adică oameni care știu să comunice. Care transformă ”problemele” în ”încercări”. Aici, în politică, imaginea contează, nu conținutul. Un maxim de formă fără fond.

Doctorii spuneau: ”suntem îngrijorați, vom avea o problemă”. Exista infecție în Londra care nu era controlată. Criteriile de testare erau prea rigide. Trebuie să testăm mai mulți. Dar Boris și Dominic au zis nu. Fără teste nu erau multe cazuri, fără multe cazuri nu era nevoie de măsuri de restricție, fără măsuri de restricție economia mergea.

Pe 10 martie, protocolul de testare a fost în sfârșit schimbat. Și au început să apară: o bunică de multe săptămâni în spital pozitivă, alt pacient în alt salon, pozitiv, unul aici, altul dincolo. ”De unde au apărut?”, întreabă un șef din spital. ”Păi am spus că sunt pacienți pozitivi în saloane, că trebuie să testăm mai mulți, că trebuie să-i izolăm pe cei bolnavi de cei sănătoși, că trebuie să ne protejăm pentru că și noi am putea fi vectori ai infecției”. Era prea târziu deja.

Cineva a ținut în Downing Street 10 un curs de epidemiologie și a predat conceptul imunității de turmă. Lași boala să se extindă până nu mai are cine să o facă, și atunci boala dispare. Le-a plăcut. Nu-i nevoie de restricții, nu-i nevoie de panică, trebuie doar să le spunem oamenilor că este o formă ușoară de gripă, că doar cei cu co-morbidități mor, că avem un sistem de sănătate foarte bine pregătit, care o să facă față și... totul va fi bine.

În Italia erau deja peste 2000 de decese. Tsunami-ul venea, dar Londra era ”in denial.” Tot restul lumii se întreba ce este imunitatea de turmă. Unii se mirau că politica Londrei este complet diferită de restul Europei. Unii spuneau că poate că englezii au dreptate. În Marea Britanie post-Brexit, țara era din nou sub control britanic și acum e momentul să arătăm că am ieșit din UE exact când trebuia.

În Londra lumea se plimba pe malul Tamisei. Mergea cu metroul, stațiile erau aglomerate, Oxford Street se sufoca în aglomerația navetiștilor care pleacă din birouri după ora 17.00.

Astăzi numărul celor infectați a depășit 47 de mii. Doctorii spun că este o boală cum nu am mai văzut alta. Se îmbolnăvesc și tineri, nu știm de ce. Dacă se luau măsuri din ianuarie, dacă cineva asculta ce spun doctorii din China, din Italia, probabil că nu ajungeam aici.

De ieri febra mi-a trecut și îmi este mai bine, probabil sunt în turma de imuni.

Dacă vrei să vii la Londra, să vii primăvara, în aprilie, este cel mai frumos. „Luna cea mai crudă”, cum spunea T.S.Eliot în „The Waste Land”. Înflorește repede totul, după o iarnă niciodată prea grea, iar iarba, care rămâne verde, este și mai verde. Copacii, aduși de peste tot din Imperiu, au flori albe și roz, petalele colorează tot asfaltul. Înfloresc și cireșii, la fel de spectaculos ca în Japonia.

Acum e la fel de frumos ca în fiecare aprilie. În plus, liniște și aer curat. Pe cer nu mai vezi nici un avion, pe stradă doar câteva mașini. La magazine, cozi triste și rafturi goale. Îmi amintește de Iași, de când eram mic. Tata se trezea la 5, mergea la coadă și lăsa plasa cu sticle de lapte (unde era oricum al nșpelea). Venea acasă, mai făcea câte ceva, apoi se întorcea când se deschidea magazinul. Când plecam la școală înainte de 8, coada încă era acolo.

Nu am ajuns chiar așa la Londra, dar nici departe nu suntem. E abia aprile. După șapte zile de auto-izolare și febră, mă întorc la muncă. Am cerut să fiu detașat la Nightingale, noul spital amenajat în doar nouă zile în fostul centru de conferințe ExCel din estul Londrei. Suntem pregătiți?

FOTO Tudor Toma

Biografie

Dr. Tudor Toma a absolvit Facultatea de Medicină la Iași, în 1993, unde a urmat și pregătirea postuniversitară ca rezident de pneumologie. În Iași, a contribuit la lansarea și dezvoltarea ediției în limba română a British Medical Journal, al cărei editor a fost în periaoda 1994 - 1997.

În anul 2000 a plecat la Londra și a lucrat la Royal Brompton Hospital, Imperial College, University of London, unde și-a făcut doctoratul (PhD) în bronhoscopie intervențională. În teza de doctorat a descris pentru prima dată în lume un tratament minim invaziv, endoscopic, pentru pacienții cu emfizem: reducerea volumelor pulmonare pe cale endoscopică.

Dr. Toma conferențiază frecvent la întâlniri internaționale pe tema tratamentelor endoscopice pentru emfizem. Este interesat de studii de cercetare în educația medicală și de legatura dintre pictură și interpretarea imaginilor în medicină.