Politica europeană și evreii: un secol de trădare, de la extrema dreaptă la extrema stângă

Stânga radicală europeană, neomarxistă în esența ideilor anticapitaliste și antisistem susținute, s-a „reinventat” prin minorități și imigranți și are nevoie de voturile musulmanilor din țările lor.

Valentin Naumescu 31.10.2023

De același autor

Acum o sută de ani, începea să se abată asupra evreilor vântul rece al respingerii din societățile europene și apăsarea amenințătoare a extremei drepte, care avea să ducă după 1933 la catastrofa cunoscută. Antisemitismul își plantase adânc germenii culturali în solul european încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, dar abia după 1922-1923, la câțiva ani după căderea celor patru imperii din Europa în urma Marelui Război, mișcările politice antisemite luau avânt în noile state naționale. Terenul cultural și social era deja pregătit.

Declarația Balfour din 1917 le promitea într-adevăr evreilor, prin vocea ministrului de Externe de la Londra, un stat al lor, „un cămin național” în Palestina, dar de la încetarea ocupației otomane și instituirea mandatului britanic asupra Palestinei până la fondarea statului Israel avea să treacă cea mai cruntă perioadă din istoria evreilor, legată, din păcate, chiar de Europa. Vom reține și ideea, relevantă pentru conflictul palestiniano-israelian, că Planul ONU de Partiție a Palestinei din 1947 a fost acceptat inițial de evrei și respins vehement de statele arabe „în numele palestinienilor”, astfel încât statul Israel, în lipsa altei soluții, s-a născut practic unilateral, printr-o Declarație de Independență, urmată de războiul din 1948-1949. Israel a fost atacat de cinci state arabe chiar a doua zi după ce a fost declarat, nefiind recunoscut de lumea islamică în general și de palestinieni în particular.

Relația politică a europenilor cu evreii merită însă din nou atenție, mai ales în prezent. Nu voi intra în tema controversată a „originii socialiste a extremei drepte” și nici în ideea, neplăcută pentru mulți, că ambele extreme sunt, ca origine intelectuală și esență ideologică, una singură, opusă moderației și centrismului.

Viziunea extremistă europeană a fost lansată în lunga ei carieră istorică de distopia socialismului revoluționar marxist și a emancipării poporului prin luptă, în care una dintre facțiuni a luat-o pe drumul leninismului, pretins „internaționalist” și „progresist”, iar cealaltă, negându-și originea socialistă și adăugându-și componente naționaliste, rasiste și antisemite, a luat-o pe drumul nazismului, fascismului, horthysmului, legionarismului etc. Vom relua aici doar observația simplă că Partidul Național Socialist al lui Adolf Hitler a fost continuatorul unui mic partid al muncitorilor germani, evident de orientare socialistă, așa cum îi arată și numele, iar Mussolini era la rândul lui un „socialist ratat”, exclus din Partidul Socialist Italian, care a îmbrăcat cămașa neagră și a avut mai mult succes politic în noua înfățișare. Extrema dreaptă nu mai pare, văzută din această perspectivă, decât o versiune modificată a extremei stângi, cu care păstrează în profunzime multe trăsături comune, reverberate de populism și de iluzia soluțiilor radicale, promovate prin ridicarea poporului la luptă.

Fără îndoială, Europa s-a schimbat mult în ultimul secol. Structura societăților este alta. Migrația musulmanilor a fost masivă în Europa de Vest, după 1960. Dispariția clasei muncitoare industriale a lăsat stânga tradițională marxistă fără votanți. Eșecul comunismului în URSS și statele-satelit est-europene, declinul numeric al „proletariatului” și schimbarea modelului economico-social au împins stânga europeană de după 1965 într-o criză politică și ideologică profundă. După protestele din 1968, Școala de la Frankfurt și Noua Stângă au câștigat teren. Nu mai era vorba de „proletari”, de împărțirea pe „clase sociale” și „lupta de clasă”, ci de minorități, feminism, corectitudine politică, progresism și... imigranți, mulți imigranți. Se estimează că aproximativ 45 de milioane de musulmani din prima, a doua și a treia generație post-migrație, trăiesc în prezent pe continentul european.

Nu doar cantitativ politica migraționistă europeană a fost o eroare, ducând la o migrație musulmană excesivă în țările vest-europene prospere, dar și abordarea calitativă, legislativă și politico-administrativă a migrației a fost de asemenea greșită. Multiculturalismul liberal este un eșec major, creând pungi mari de comunități musulmane neintegrate cultural și social, care au înțeles doar că au doar drepturi, libertăți și numeroase beneficii garantate de statele europene, fără să-și asume niciun fel de obligații față de țările care le-au primit. Mai mult decât atât, generațiile a doua și a treia de musulmani europeni au început un proces de radicalizare islamistă, pe care nu l-a manifestat prima generație, venită să muncească în Vest pentru o viață mai bună.

„74 la sută dintre tinerii musulmani din Franța consideră că legile islamice sunt superioare legilor Republicii”, spune intelectualul algerian Boualem Sansal într-un interviu recent, adăugând că „faza pe care o trăim de la independența țărilor arabe și musulmane este o fază pregătitoare pentru marele Jihad care va să vină. Această fază s-a concentrat pe reislamizarea popoarelor pervertite de valorile occidentale, moștenite din colonialism sau răspândite în lumea musulmană de cinema, televiziune, turism. Finalizată în țările musulmane, reislamizarea diasporelor musulmane din întreaga lume rămâne de făcut, în special în Europa, fiind pe cale (de a se produce)”[1]. A se vedea cazurile magrebienilor, turcilor, palestinienilor.

Este deja un loc comun să reiterăm astăzi că migrația ilegală trebuie stopată, iar migranții ilegali trebuie expulzați, așa cum, în sfârșit, cere cancelarul Germaniei, Olaf Scholz[2]. Se vorbește de câțiva ani de eșecul politicii migraționiste europene, dar nu s-a făcut mare lucru, dimpotrivă, numărul celor intrați ilegal în Italia anul acesta este aproape dublu față de anul trecut. Și Olaf Scholz, și Giorgia Meloni au dreptate. Așa nu se mai poate.

Stânga radicală europeană, neomarxistă în esența ideilor anticapitaliste și antisistem susținute, s-a „reinventat” prin minorități și imigranți. Aceste partide ale extremei stângi au evidentă nevoie de voturile musulmanilor din țările lor. În Germania, Die Linke, partidul stângii dure, critică anunțatele măsuri ale cancelarului Scholz, de accelerare a expulzării migranților ilegali, arătând clar linia de ruptură ideologică între stânga radicală și stânga centristă (SPD). Fără aceste voturi, stânga radicală europeană ar pierde mandate în parlamente. Trecem peste faptul că premierul musulman al Scoției pare să aibă o singură problemă în acest război declanșat de atacul teroriștilor de la Hamas împotriva Israel, anume că nu reușește să dea de socrii lui din Gaza, după ce au căzut telecomunicațiile. Fostul lider laburist britanic Jeremy Corbyn, cunoscut de mult ca socialist radical, nu a condamnat nici el atacul Hamas[3]. Așa cum nu l-a condamnat un alt lider al stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, de la Partidul Franța Nesupusă (LFI), și el în căutarea voturilor arabilor. Ca o bizarerie a noii politici franceze, a ajuns extrema dreaptă prin vocea lui Marine Le Pen să susțină Israelul, iar stânga radicală să reprezinte o amenințare pentru evrei și pentru statul Israel[4].

În fața noii trădări politice din Europa la adresa evreilor, un grup numeros de intelectuali publici israelieni, printre care profesorul Yuval Noah Harari, el însuși de stânga, oponent cunoscut al lui Netanyahu, semnează o scrisoare-declarație prin care își exprimă dezamăgirea provocată de „indiferența” progresiștilor americani și europeni față de atrocitățile comise de Hamas”, acuzând totodată stânga occidentală de „insensibilitate morală extremă și trădare”[5].

Bineînțeles, ceea ce nu spune Harari, dar probabil înțelege, este că „rațiunea electorală” pentru care stânga radicală din Vest înclină spre „cauza palestiniană”, ignorând chiar și atacul terorist abominabil din 7 octombrie, la care Israel are tot dreptul să răspundă prin eliminarea Hamas, ține de voturile stângii și de captivitatea ideologică în care s-au scufundat o parte din democrațiile occidentale.

Slăbiciunea și vulnerabilitățile societăților inundate de migrația musulmană, creșterea riscului de atacuri teroriste, criza de idei și clienți a stângii occidentale, blocată în paradigma „corectitudinii politice”, devenită pe alocuri aproape o dictatură a minorităților, toate acestea fac ca UE în ansamblu să devină irelevantă în ecuația noului război. După ce Ursula von der Leyen a condamnat ferm atacul Hamas imediat după 7 octombrie și a exprimat sprijin pentru Israel, un potop de critici venite din unele state membre ale UE au atenuat susținerea politică europeană, până la a face „o reușită” chiar și din declarația negociată cu greu la recentul Consiliu European, oricum o declarație „incoloră, inodoră și insipidă”, în care UE spune banal că vrea „să fie bine, ca să nu fie rău”...

Dacă Europa nu va înțelege că atacul asupra Israel, la fel ca atacul asupra Ucrainei, face parte din războiul mult mai amplu al axei Rusia-Iran-Coreea de Nord (susținută deocamdată „soft” de China) împotriva Occidentului, război care își propune să schimbe lumea și să erodeze puterea democrațiilor liberale, atunci UE și multe dintre țările membre vor plăti, mai devreme sau mai târziu, prețul naivității lor politice și ideologice.


[1] https://spotmedia.ro/stiri/politica/exclusiv-care-e-adevaratul-plan-al-iranului-in-tarile-musulmane-si-in-europa-baietii-duri-sunt-cei-care-pot-construi-pacea-interviu-cu-boualem-sansal

[2] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26622031-trebuie-expulzam-mai-mult-mai-repede-spune-cancelarul-germaniei-despre-azilantii-respinsi.htm

[3] https://www.politico.eu/article/no-jeremy-corbyn-response-to-hamas-attack-shows-how-uk-labour-has-changed/

[4] https://www.politico.eu/article/france-marine-le-pen-courts-french-jews-in-wake-of-hamas-attacks-israel/

[5] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/istoricul-israelian-yuval-noah-harari-ataca-indiferenta-stangii-fata-de-atrocitatile-comise-de-hamas-2554847?fbclid=IwAR10gvM4c7fG84WxTd0mTOQc0ZfdXwerccf-QwFt3HHA-4jgcCcdbJMnvJY

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22