La ce e bună consultarea publică?

Expresia „consultarea mediului de afaceri şi a societăţii civile“ este folosită în diverse formule şi în medii diferite, dar produce rezultate minime în raport cu intenţiile declarate. De ce este necesar un proces consultativ real este puţin explicat, iar consistenţa acestui demers nu a deprins nici cadrul fundamental în care progresul în interiorul unui astfel de proces este cuantificabil într-o manieră consistentă.

Politicile publice în diverse domenii, în ul­timii ani, par să aibă o singură amprentă: cea a urgenţei. Asta aminteşte aproape tra­gic de expresia unuia dintre cei mai mari in­vestitori americani – War­ren Buffet – care, într-o sce­nă dintr-un film, a replicat nepoţilor lui: „cu ei este întotdeauna urgent“. Unul dintre profesorii mei – un olandez specialist în ma­na­gementul schimbării – spu­nea că aparenţa per­ma­nen­tă a urgenţei este rezultatul lipsei de experienţă sau al lipsei de planificare şi organizare.

Legea privind transparenţa decizională a fost elaborată în 2003 şi actualizată în 2012. Aceasta încă are clauze care permit limi­tarea dezbaterilor publice. Una dintre ele se referă la deciziile privind interesele stra­tegice economice şi politice ale ţării. Dacă luăm în considerare că activele din eco­nomie sunt în majoritate în proprietatea capitalului privat, ca persoane juridice sau fizice, care ar putea fi interesele eco­no­mice strategice în care proprietarii acti­velor economice să nu fie interesaţi? Acest tip de prevedere reflectă o trăsătură com­portamentală în care accesul la procesul consultativ este acordat mai degrabă din obli­gativitate decât din necesitate.

Consultarea este unul dintre cele mai sim­ple instrumente pe care cei care ela­bo­rea­ză politici publice le au la dispoziţie pen­tru îmbunătăţirea actului legislativ, cu con­diţia să îi acceptăm necesitatea. Este, în acelaşi timp, un me­ca­nism de păstrare a echi­li­brului, fără de care pro­gre­sul în actul legislativ, şi nu numai, este aproape com­promis. Este un mecanism prin care se pune la dis­po­ziţia celor care elaborează politici publice expertiză şi conţinut.

Complexitatea factorilor so­cio-economici, tendinţa de fracţionare a in­tereselor până la nivelul grupurilor mici, capacitatea de reacţie mare şi în planuri multiple, inclusiv prin declanşarea de me­canisme de rezistenţă la schimbare, ilus­trează ne­cesitatea dezvoltării rapide a me­ca­nis­me­lor de „intervievare“ a bene­fici­a­rilor po­li­ti­cilor publice, astfel încât să se obţină ime­diat cel puţin două lucruri: îm­bună­tă­ţirea cadrului iniţial al unei politici pu­bli­ce spe­cifice şi explicarea transparentă a li­mi­tărilor de orice tip în procesul deci­zional.

De ce explicarea limitărilor în procesul de­cizional e importantă? Atunci când o nouă politică publică este elaborată şi nu e po­pu­lară pentru o parte a beneficiarilor, lipsa transparenţei decizionale dă naştere unor tendinţe speculative legate de motivaţiile acelei legislaţii şi multe dintre ele sunt de­favorabile celor care au elaborat actul res­pectiv.

În 2012, indexul de percepţie a corupţiei elaborat de Transparency International pla­sează România pe locul 66. Dacă ne ui­tăm în jurul nostru, Croaţia este pe locul 62, Bulgaria pe locul 75 şi Serbia pe locul 80. Şi atunci am putea spune destul de uşor că evoluăm în acelaşi ritm cu re­giu­nea din care România face parte. În ace­laşi timp, observăm că regiuni cu pro­bleme mai mari decât ale nostre, cum este Africa, are ţări precum Botswana pe locul 30 şi Rwanda pe locul 50. Asta înseamnă, de asemenea, că nu numai localizarea geo­politică contează, dar şi modul în care construcţia societăţii este realizată de elita politico-economică şi administrativă.

În ceea ce priveşte economia, există in­di­cele care reflectă uşurinţa cu care se poate face o afacere în ţara respectivă, Ease of Doing Business Index. Acest index pla­sea­ză România pe locul 72, după Bulgaria – locul 66, dar şi după Belarus – locul 58, Ar­menia - locul 32 sau Georgia - locul 9! Acest index are criterii clare, cuantificabile şi care pot fi transpuse în legislaţie printr-un proces consultativ robust, disciplinat şi con­sistent.

Statele Unite ale Americii au elaborat în 1972 Federal Advisory Committee Act (FACA) – legislaţie prin care a recunoscut valoarea actului de consultare cu toţi cei in­teresaţi în îmbunătăţirea procesului de­cizional şi reflectat în calitatea şi con­sis­tenţa politicilor publice. În prezent, există aproximativ 1.000 de comitete con­sul­ta­ti­ve şi aproximativ 50 de Agenţii Federale implicate în demersuri consultative. Aces­te comitete se formează cu scopuri şi obi­ec­te precise şi se desfiinţează la terminarea misiunii lor. Pentru această activitate, gu­vernul cheltuieşte câteva sute de milioane de dolari anual. De asemenea, în Austria, orice demers legislativ sau de natură să reglementeze activitatea în societate pune accentul pe calitatea optimă a rezultatului final, iar viteza cu care se elaborează aceas­tă nouă politică publică are o relevanţă foarte mică.

Percepţia că un proces de consultare este o obligativitate legală trebuie să dispară, de­şi obligaţia legală va continua să existe. Ea trebuie să fie schimbată cu convingerea că nu există alternativă la un proces de consultare serios, care să furnizeze ingre­dientele necesare îmbunătăţirii actului le­gislativ de orice fel. Acesta nu este un în­locuitor pentru instrumentele autorităţii pu­blice, ci este un factor adiţional, com­plementar, esenţial, de echilibru şi pro­gres. El va produce transparenţă şi pre­dic­tibilitate, confort că, pe termen lung, in­te­resele beneficiarilor politicilor publice vor fi protejate.

* Valeriu Nistor este director al IBM România și președinte al AmCham România.