De același autor
„O unealtă pentru populiști și demagogi.“ Așa se raporta Margaret Thatcher la practica plebiscitului. Dacă ai probleme de rezolvat, n-ai decat să le rezolvi în alegerile generale! Doamna de Fier credea cu tărie în avantajele democrației reprezentative. În fond, ce rol determinant mai au aleșii, dacă preferă să apeleze la popor când dau de greu?
În ziua de astăzi, cu greu găsești un conservator care să nu citeze din Margaret Thatcher. Și nu doar conservatori britanici. Uneori ai senzația că unii chiar și-au compilat mici decaloguri portabile din care mai extrag câte un citat, în funcție de ocazie. Destul de ciudat, ai zice, având în vedere că, pe 23 iunie, cea mai importantă decizie a Marii Britanii din ultimele decenii a fost luată în urma unui referendum, organizat tot de conservatori. Printre aceștia regăsim discipoli sau chiar foști colaboratori ai Doamnei de Fier. Politicieni cu state vechi, angajați viguros în campania de dinaintea votului, dar fără să-și pună măcar o dată întrebarea dacă, într-adevăr, consultarea directă a electoratului este soluția optimă.
Rezultatul? Un șoc imens pentru ambele tabere. Unii încă nu înțeleg de ce au pierdut, celorlalți nu le vine să creadă că au câștigat. Greutatea copleșitoare a deciziei s-a simțit imediat: în prima fază, toată lumea a fugit de responsabilitate. Lui Boris Johnson i-au trebuit mai bine de patru ore să pregătească o declarație în care spune „mulțumesc“, în timp ce Michael Gove, principalul ideolog al Brexit, a hotărât că noul destin al Angliei trebuie să înceapă cu o pauză. La rândul său, David Cameron, conștient de superficialitatea rivalilor victorioși, s-a răzbunat meschin și teatral: le-a pus în brațe dosarul de negociere cu Bruxellesul și și-a depus, practic, mandatul.
În contrast alarmant cu gravitatea momentului, un lucru este cert: Londra nu are niciun plan. Lucrurile stau cu totul altfel la Bruxelles. Există deja o strategie care a dus în ridicol speranțele lui Michael Gove de temporizare a situației până la prima idee bună. În această săptămână vom afla mai multe, dacă însă Comisia rămâne neclintită și insistă pe negocieri rapide, liderii de facto ai conservatorilor vor trebui să răspundă. Se poate ajunge lesne la un blocaj. Un asemenea scenariu ar avantaja ușor Londra pe termen scurt. La fel de posibil este însă ca Bruxellesul să exercite presiuni în vederea începerii negocierilor propriu-zise, echivalentul escaladării tensiunilor. Nici atunci avantajul față de britanici nu ar fi unul net, având în vedere că Articolul 50 poate fi invocat doar de țara care vrea să plece.
Actuala configurație a Parlamentului britanic nu este pro-Brexit, iar alegerile la termen sunt departe. Absolut orice element din negocierile cu Bruxelles poate fi blocat și este de presupus că se va întâmpla. Agendele politice ale laburiştilor și SNP sunt fundamental diferite față de conservatori, ceea ce sporește considerabil șansele alegerilor anticipate.
În cazul anticipatelor, noul guvern obține un mandat mai clar și este scutit de emoțiile din Parlament. Are însă și alte opțiuni. În cazul în care Boris Johnson preia fotoliul de premier, poate apela la o strategie de a sa mai veche: referendumul, odată câștigat, poate fi folosit exclusiv ca mijloc de presiune la adresa UE. Nu și implementat că atare. În prezent, nici partidul și nici electoratul nu i-ar permite asta. Peste doar câteva luni însă, situația s-ar putea schimba. În funcție de impactul economic al votului din 23 iunie, mulți dintre votanții Brexit ar putea să-și regrete decizia. Cu ceva mai mult ghinion, acest sentiment se va instaura abia după ce Marea Britanie va fi părăsit definitiv Uniunea.
Pe de altă parte, în ipoteza câștigării anticipatelor de către opoziție, referendumul poate fi ignorat, implicit, pe fondul unui nou mandat de rămânere în Uniune. Actualul context politic face ca șansele acestei variante să fie totuși neglijabile.
Teoretic, nu este chiar totul pierdut. O perioadă prelungită de negocieri cu Uniunea Europeană ar putea să aducă răsturnări spectaculoase de situație, în condițiile în care frustrările celor care au preferat statu-quo-ul, deloc puțini la număr, ar da în clocot.
În oricare dintre variante, Europa rămâne deocamdată blestemul conservatorilor. A reușit în mai multe rânduri să dezbine partidul, a încheiat brusc cariera politică a lui Margaret Thatcher și aproape că a distrus mandatul lui John Major. Premise clare ca situația de față să conducă la un nou început nu există deocamdată.
