Din ridicol în pericol: Brexit reînvie tentația autoritarismului

Dacă după referendumul din 2016, când s-a decis Brexit-ul, ai fi spus cuiva că peste trei ani UK va participa la alegerile europarlamentare, respectivul sau respectiva te-ar fi trimis la psiholog.

Victor Popa 16.04.2019

De același autor

Când forțele democratice responsabile și cuminți eșuează pe bandă rulantă, alternativele radicale apar în mod firesc. Inevitabil, toată lumea începe să discute despre „o mână forte“. Se întâmplă aproape zilnic, peste tot în lume. Cine caută să se pună la adapost de asemenea șocuri are mereu la îndemână modelul britanic, un fel de excepție care confirmă regula. Dacă nici acolo nu găsește repere reconfortant de solide, atunci nici nu mai are rost să caute în altă parte. Este în continuare valabil, atâta doar că admiratorii benchmark-ului (etalon - n.r.) pentru lumea civilizată ar trebui să se grăbească un pic. Lucrurile încep să se schimbe.

Un Brexit de Halloween

Tentația autoritarismului în Marea Britanie vine pe fondul exasperării și al de­zamăgirilor legate de Brexit. Institutul Hansard ne oferă un studiu destul de îngrijorător în acest sens. Ca să-l înțelegem mai bine, ar trebui să recapitulăm ce s-a întâmplat în ultimele zile. Premierul Theresa May a solicitat Bruxellesului o nouă amânare în ceea ce privește declanșarea Articolului 50, adică părăsirea Uniunii Europene. Noua dată limită este de bun augur pentru că pică taman de Halloween, pe 31 octombrie. După ce a repetat de peste o sută de ori, la propriu, că Marea Britanie o să se rupă irevocabil de UE pe data de 29 martie, conform legii adoptate de Parlament, primul ministru se află deja la cea de-a doua amânare. Prima păsuire s-a produs luna trecută, cu o săptămână înaintea termenului limită inițial, respectiv 29 martie. Europenii au fost atunci de acord cu un termen ceva mai strâns decât cel solicitat de May, dar nu într-un sens punitiv. Dimpotrivă. Premierul avea în vedere data de 30 iunie, ceea ce ar fi însemnat participarea la europarlamentare (23–26 mai, n.r.), adică umilința supremă. Asa că Bruxellesul a stabilit data intermediară de 12 aprilie. Dacă Parlamentul ar fi reușit să adopte acordul de retragere în această limită de timp, britanicii n-ar mai fi avut treabă cu scrutinul european. Doar că, pe plan intern, primul ministru n-a insistat deloc asupra acestui detaliu administrativ. Ceea ce-și dorea May, adică o amânare generoasă până la sfârșitul lunii iunie, ar fi însemnat participarea automată la alegerile europarlamentare. Așa cum am menționat într-un articol anterior, a reușit să bage în ceață pe toată lumea, de la colegi de cabinet și până la parlamentari, comentatori sau ziariști. Nimeni nu și-ar fi închipuit că Downing Street poate să treacă peste așa ceva cu nonșalanță. Adică fără să prezinte implicațiile în mod explicit. Abia când Parlamentul i-a respins acordul de retragere pentru a treia oară, May a vorbit cu subiect și predicat despre participarea la europarlamentare care, spunea ea, n-ar fi totuși de „neevitat“. Ca o ironie a soartei, aleșii i-au trântit premierului acordul chiar în ziua în care și Marea Britanie ar fi trebuit să trântească ușa Europei: pe 29 martie 2019.

Ca să înțelegem enormitatea situației și umilința istorică autoindusă de întreaga clasă politică de la Westminster de o manieră cvasi-masochistică, se impune un exercițiu de imaginație: dacă după referendumul din 2016, în urma căruia britanicii au decis în favoarea Brexit ai fi spus cuiva, oricui, indiferent că era pro-Remain sau pro-Leave, că peste trei ani UK va participa la alegerile pentru Parlamentul European, respectivul sau respectiva te-ar fi trimis la psiholog. Era de neconceput. Cu atât mai mult, cu cât, la alegerile generale din 2017, atât conservatorii, cât și laburiștii și-au asumat implementarea rezultatului de la referendum. Adică, mai pe românește, și puterea, și opoziția și-au asumat Brexit-ul. Astăzi, Executivul nu este în măsură să onoreze promisiunea din 2017.

Revenirea lui Farage

Ultima înfrângere din Parlament a determinat-o pe Theresa May să invite la dialog opoziția laburistă. Gestul premierului poate fi interpretat în fel și chip. Înainte de orice, vorbim despre capitularea de facto a guvernului în ceea ce privește Brexit. Totodată, primul ministru încearcă să distribuie eșecul în cât mai multe direcții, doar că acum o face oficial. A dat deja vina pe Parlament de câteva ori, ceea ce a costat-o scump la voturile din Camera Comunelor. De data aceasta, încearcă să-l responsabilizeze și pe liderul laburist Jeremy Corbyn. Are toate motivele s-o facă. Ultimul sondaj YouGov îi plasează pe laburiști pe primul loc în preferințele electoratului, cu 31%. Tory sunt la patru puncte distanță și pierd teren în fiecare lună. Partidul lansat săptămâna trecută de Nigel Farage, Partidul Brexitului, ar obține 8% la alegerile generale, în timp ce UKIP ar lua în jur de 6 procente. Detenta lui Nigel este și mai spectaculoasă când vine vorba de europarlamentare. Potrivit YouGov, 16% dintre respondenți ar alege în mai Partidul Brexitului. La rândul lor, cei de la UKIP ar obține 15 procente, ceea ce deja ne sugerează un segment eurosceptic foarte puternic. Să nu uităm că, spre deosebire de Westminster, în Parlamentul European contează procentele. Acasă, sub sistemul votului uninominal pur, un partid poate să strângă milioane de voturi și să nu rămână nici măcar cu un singur foltoliu parlamentar.

Așa cum era de așteptat, majoritatea voturilor pentru formațiunea lui Nigel Farage sau pentru UKIP sunt dislocate de la Partidul Conservator. Este mai mult decât un déjà vu. Fostul premier David Cameron s-a confruntat cu aceeași situație. La vremea aceea, UKIP sufla în ceafa aleșilor Tory într-o serie întreagă de circumscripții. „Theresa May are ocazia să descopere de ce a organizat de fapt David Cameron un referendum (pentru Brexit – n.r.). Nu pentru că a vrut să închidă gura euroscepticilor din propriul partid, ci ca să oprească exodul votanților conservatori către partidele pro-Brexit. Se pare că procesul s-a reluat și că acum conservatorii sunt din nou afectați“, scrie Martin Baxter, fondatorul platformei de prognoză Electoral Calculus.

Revenind la discuțiile dintre conservatori și laburiști în vederea unui compromis pe marginea acordului de retragere, dar și a Brexit în general, acestea nu pot fi decât dificile. În primul rând, nu există voce unitară nici la unii, nici la ceilalți. Raportarea la UE a împărțit partidele în facțiuni și a generat o criză constituțională care pare de nedepășit. Pe deasupra, animozitățile față de propriii lideri zădărnicesc deseori planurile consecvente. O mare parte a parlamentarilor laburiști încă nu s-a împăcat cu ideea că este condusă de Jeremy Corbyn. Dincolo, la conservatori, nu trece săptămână în care să nu se pună problema debarcării Theresei May. Pentru conservatori, vacanța de Paște nu este prilej de calm și de introspecție. Nu este nici măcar un prilej de reflecție asupra Brexit-ului! În schimb, mulți dintre ei caută furibund portițe legale care să le permită s-o trimită pe May acasă cât mai curând.

Din punct de vedere strategic, culmea, diferențele între Brexit-ul de tip Tory și cel de tip Labour nici măcar nu mai sunt atât de mari. Premierul pledează pentru varianta în care Marea Britanie ar obține avantajele echivalente unei uniuni vamale cu UE, fără să intre într-o uniune propriu-zisă și în același timp să-și poată stabili relațiile comerciale cu terți pe cont propriu. Corbyn s-a hotărât într-un final că preferă o uniune vamală propriu-zisă cu UE, iar în ceea ce privește relațiile comerciale cu restul lumii, se mulțumește cu un loc la masa decidenților.

Trădarea electoratului pro-Brexit

Deocamdată, peste toate acestea, inclusiv peste calmul pascal aparent, plutește atmosfera de precampanie electorală pentru Parlamentul European. Dacă guvernul nu reușește să-și treacă acordul de retragere până pe 22 mai, europarlamentarele nu mai pot fi evitate. O bună parte a electoratului pro-Brexit se simte deja trădat. La trei ani după cel mai mare exercițiu democratic din istorie, clasa politică nu a reușit să dea curs verdictului popular. În același timp, blocajele din Camera Comunelor, care, spre deliciul publicului din lumea largă, s-au transformat într-un fel de „Yes, Prime Minister“ în varianta de reality show, dau măsura eficienței aleșilor. Sau, mai bine zis, a lipsei acesteia.

Ajungem astfel și la referința din titlu. Concluziile ultimului raport publicat de Hansard Society, un think tank venerabil care, printre altele, monitorizează activitatea parlamentară, sunt alarmante. Una dintre acestea ar fi că 54% dintre britanici își doresc un lider puternic, pregătit să zdrobească (să nu țină cont – n.r.) regulile. O alta ar fi că alegatorii sunt pregătiți să pună tunurile pe „corectitudinea politică“: „66% dintre politicieni ar trebui să fie în măsură (să fie lăsați – n.r.) să spună ce gândesc, indiferent de ceea ce cred alții despre punctele lor de vedere“. Spectacolul din Camera Comunelor i-a determinat pe 75% dintre respondenți să fie ferm convinși că partidele sunt atât de nefuncționale și de divizate încât n-au cum să servească interesul național, în timp ce doar 25% au încredere că aleșii or să dea de cap Brexit-ului. Restul cercetării este în același registru. De exemplu, peste 60% dintre britanici sunt convinși că „sistemul“ nu lucrează în favoarea lor, ci doar în favoarea celor bogați și influenți.

Dacă ideile surprinse de Hansard o să-i facă pe aleșii din Camera Comunelor să lucreze mai cu spor după minivacanța de Paște, rămâne de văzut. Cert este că, indiferent de rezultatul negocierilor pe marginea Brexit, tensiunile sociale trebuie luate foarte în serios.

Surse: The Times, The Sunday Telegraph.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22