De același autor
Potrivit ultimului sondaj Opinium realizat la comanda The Observer, o publicatie de stanga, cele doua mari partide, Labour si Tory n-ar reusi sa-l ajunga din urma pe Farage nici daca si-ar uni aritmetic fortele. Laburistii se bucura de doar 21% din preferintele electoratului, in timp ce conservatorii aflati la guvernare au atins un nou minim de 11 procente.
Faptul ca partidul condus de premierul Theresa May se afla in cadere libera, s-a putut constata la alegerile locale din urma cu nici doua saptamani. A pierdut 44 de consilii dintr-un total de 248 si astfel, peste 1300 de consilieri locali Tory au ramas pe drumuri.
One man show
Ascensiunea partidului “Brexit” este cu atat mai spectaculoasa cu cat este vorba despre o formatiune infiintata foarte recent. De fapt, n-a implinit nici jumatate de an. Este un “one man show” prin excelenta, nu intereseaza pe nimeni daca partidul mai are si alti candidati in afara de Nigel sau daca are vreo platforma program. Apropos, nu are. Conteaza un singur lucru: prezenta lui Nigel Farage. Sustinatorilor nu le pasa nici macar daca se contrazice flagrant, daca minte sau daca habar n-are despre ce vorbeste. In emisiunea lui Andrew Marr de duminica, intr-o discutie destul de tensionata, moderatorul l-a confruntat cu mai multe declaratii facute in trecut. Cum ar fi, de exemplu cea din noiembrie 2015, in precampania referendumului pentru Brexit, in care Farage invoca Elvetia si Norvegia ca exemple de tari care si-au negociat acorduri extrem de avantajoase cu Uniunea Europeana. “Noi putem sa obtinem (conditii) mult mai bune. Noi o sa ne alegem (o sa ne facem – n.r) propriul acord” spunea el atunci. Asta in conditiile in care cu doar cateva minute inainte si-a reafirmat in direct pozitia ceva mai recenta care-i serveste drept credo politic, singurul, de altfel: “vrem un Brexit fara acord”. Pe deasupra, solutia miraculoasa la Brexitul fara acord este, dupa Nigel, WTO (Organizatia Mondiala a Comertului). Cu alte cuvinte, o rupere brusca de Bruxelles n-ar produce haos total in economie pentru ca Marea Britanie ar trece rapid sau chiar instantaneu la normele WTO si legaturile comerciale cu alte state ar fi guvernate de noile reguli. Asta spune Farage. Doar ca joia trecuta la Question Time, un format BBC de tip “town hall”, Nigel a demonstrat ca habar nu are cu ce se mananca WTO. N-a fost in stare sa raspunda la o intrebare simpla, venita chiar din partea publicului: “cate tari functioneaza sub norme WTO fara sa aiba acorduri separate cu alte state?”. Raspunsul corect era “nici una” si in cele din urma Nigel a recunoscut ca nu stie.
De fapt, mai toate temele il prind in ofsaid pe seful Partidului Brexit. Dar nu conteaza pentru ca votantii lui ii iarta orice! Nici macar atunci cand se pune problema unor subiecte tabu pentru majoritatea britanicilor si mai cu seama pentru electoratul sarac. Ca de exemplu sistemului national de sanatate (NHS) care trateaza gratuit pe toata lumea. Tot in cadrul emisiunii lui Andrew Marr de duminica, moderatorul i-a pus in fata declaratia in care vorbea despre posibilitatea introducerii unui sistem de asigurari private, dupa modelul american. Adica echivalentul desfiintarii NHS, sub forma actuala. Nigel a fost extrem de iritat, i-a reprosat lui Marr ca dezgroapa mortii in loc sa vorbeasca despre Brexit. In ultima instanta a spus ca personal ar merge pe o asemenea varianta daca ar avea de ales. “Personal”, in sensul de “pacientul Nigel Farage”. Pana una alta, pacientul Farage este acoperit de asigurarea medicala privata de la Bruxelles. In prezent, monstruoasa conspiratie anti-britanica pe care Nigel ar vrea s-o desfiinteze daca ar fi dupa capul lui, in speta Parlamentul European, ii plateste atat salariul de europarlamentar, pensia sau scoala copiilor cat si asigurarea medicala. Si nu orice fel asigurare. Pe Nigel Farage l-am vazut in urma cu niste ani la London Bridge Hospital, spital privat si unul dintre cele mai scumpe din Londra. Era acolo pentru o interventie chirurgicala si, in asteptarea operatiei, iesea din cand in cand la o tigara in fata cladirii.
Tradarea electoratului Brexit
De ce atunci i se iarta totul, inclusiv cele mai scandaloase ipocrizii? De ce explodeaza in sondaje si matura pe jos cu cele doua partide mari, Labour si Tory? Din exasperare, din frustrare si din sentimentul de abandon. Electoratul Brexit se simte tradat. La trei ani de la referendumul in care s-a decis parasirea Uniunii Europene, verdictul popular nu a fost onorat. Mai mult, Marea Britanie se autosupune la rusinea de a participa din nou la alegerile europarlamentare, avand in vedere ca, din punct de vedere tehnic, este inca stat membru. Asta in conditiile in care, la alegerile generale din 2017, atat conservatorii cat si laburistii s-au angajat ferm sa respecte rezultatul de la referendum. In acest peisaj, Nigel Farage a ramas singurul personaj pe care o buna parte a votantilor il identifica in continuare cu Brexit. A facut-o pe vremea cand conducea UKIP, o face si acum. Lui i se spune “Mr. Brexit”, nu altcuiva.
Scrutinul european anterior, cel din 2014, a fost castigat de UKIP cu 27% din voturi. Ce-i drept, caracterul strict tematic si de protest al formatiunii a facut ca, un an mai tarziu, sa nu obtina la alegerile generale decat un singur loc in Parlamentul de la Westminster. Chiar si acela a venit de la un dezertor Tory, n-a fost meritul lui Nigel si al UKIP. A iesit victorios doar la europarlamentare. Ceea ce nu inseamna ca viitorul ne rezerva experiente identice.
Potrivit ultimului sondaj de opinie realizate de ComRes la comanda oficiosului conservator Daily Telegraph, Partidul Brexit-ului ar reusi sa se impuna in fata Tory in scenariul alegerilor generale. Potrivit masuratorii, partidul condus de Farage ar obtine 20% fata de cele 19 atribuite formatiunii care asigura guvernarea. N-ar fi de neimaginat. Farage se bucura acum de o oarecare respectabilitate, cel putin prin comparatie cu UKIP (UK Independence Party). Partidul pe care l-a pastorit si de care si-a legat destinul politic timp de un sfert de veac, nu a reusit sa se reinventeze dupa referendumul din 2016. In schimb, a reusit sa atraga elemente de extrema dreapta de care lumea nu stie cum sa se distanteze mai repede. Nu in ultimul rand, plecarea lui Farage, un lider charismatic, a risipit si bruma de simpatie de care se mai bucura in randul electoratului.
Una peste alta, britanicii care au votat in 2016 pentru Brexit, se simt acum tradati de Labour si de Tory, cele doua partide mari. Oamenii vad ca au participat degeaba la un amplu exercitiu democratic si, prin urmare, isi pierd increderea in mecanismele democratice. Formatiunea lui Farage dizloca masiv voturi atat de la laburisti cat si de la conservatori, chiar daca pe acestia din urma ii costa mai scump. La fel s-a intamplat si pe vremea lui David Cameron cand, la presiunea propriilor colegi conservatori, speriati ca UKIP o sa le sufle locurile din Parlament, a consimtit la referendumul “in/out”. Acelasi referendum, acelasi Farage, dar cu alta palarie.
