De același autor
E greu sa tii pasul cu numarul de recorduri pe care bursa americana le doboara in ultima vreme. Indicele Dow Jones Industrial Average care reuneste 30 din cele mai puternice companii americane tocmai a depasit pragul psihologic de 22.000 de puncte. Un nou maxim istoric. De multe ori actiunile bancare sunt cele care inaripeaza indicii: sanatatea sectorului financiar ramane o preocupare, chiar daca tot mai indepartata. Bancile “atarna greu” ca pondere si pe deasupra, poti sa iei mai usor pulsul economiei atunci cand urmaresti emitentii bancari. In teorie, cel putin.
De data aceasta insa, altcineva a facut istorie pe Wall Street. Apple, brandul fanion al economiei americane, si-a publicat miercuri rezultatele trimestriale. Cifrele s-au situat mult peste asteptarile analistilor, de aici si euforia. Produsele “fabricate in China dar concepute in California” se vand in continuare bine. Le cumpara toata lumea, indiferent daca si le permite sau nu. Pana la urma, jocul asteptarilor este acelasi, fie ca vorbim de actiuni sau de date macroeconomice: bati consensul (media asteptarilor analistilor) si generezi optimism; te bate el pe tine si starea de spirit se schimba!
Tot miercuri au iesit si datele ADP, indicator care urmareste evolutia locurilor de munca nou-create in sectorul privat. Rezultatul nu a fost cel vizat de analisti; cifra a fost mai mica. Un dezastru? Nici vorba. Diferenta fata de consensul pietei nu a fost semnificativa (185.000 fata de 178.000 numar ADP). Mai mult, datele arata ca firmele cu pana in 500 de angajati (de dimensiuni medii), au generat cele mai multe locuri de munca, urmate la o oarecare distanta de micile companii. Ambele categorii depasesc ca dinamica marii angajatori, semn foarte bun, de altfel.
In egala masura insa, cifrele indeamna la prudenta. Spre exemplu, fata de luna anterioara, decelerarea este notabila. (191.000 in iunie, cifre ADP revizuite, fata de 178.000 in iulie). A ajuns piata fortei de munca din SUA la maturitate, avand in vedere nivelul deja redus al somajului? Sunt si analisti care cred asta. Important este sa ne punem macar intrebarea. Erau vremuri in care cursul pietei se schimba, pe masura ce economistii aprofundau un raport si veneau cu noi concluzii. Nu mai este cazul acum. In SUA, ritmul de crestere al productivitatii se mentine la un nivel scazut; companiile se concentreaza tot mai mult pe recompensarea actionarilor (dividende sau rascumparari de actiuni) si tot mai putin pe investitii. Din nou, nu vorbim despre un factor negativ in sine, depinde insa cum si de unde privesti. Perioadele in care actionarii erau crunt neglijati de management sunt inca proaspete in memoria oricarui investitor, de la mic la mare.
Daca nu detii active financiare de niciun fel, esti scutit de asemenea preocupari. Ai insa altele, mai putin teoretice. Peisajul socio-economic care a facilitat victoria lui Donald Trump a ramas neschimbat. Singurul lucru care s-a schimbat este pozitia comandantului-suprem fata de performanta si de rolul pietelor financiare. In August 2016, in plina campanie electorala, Trump era convins ca “bursa nu este altceva decat un balon (speculativ) imens”, sustinut artificial de politica monetara si fara legatura cu economia reala. La vremea aceea, indicele Dow Jones se situa in jurului nivelului de 18.500 de puncte. In ianuarie, la doborarea pragului de 20.000, Presedintele Trump, s-a declarat “foarte mandru” de traiectoria bursei. Miercuri a urmarit cu infrigurare evolutiile din piata americana , in speranta unui nou maxim istoric. Emotia era impartasita pe Twitter cu milioane de oameni. Traderii l-au tinut in suspans dar in cele din urma nu l-au dezamagit. Dow Jones Industrial Average a incheiat sedinta de tranzactionare la nivelul de 22.016 puncte.
Prin urmare, cand a avut dreptate Donald Trump? Atunci, cand denunta bursele sau acum, cand le imbratiseaza?
Foarte pe scurt, raspunsul ar fi: “atunci”. Dincolo de veninul politic imprastiat in toate directiile dar mai cu seama catre sefa Rezervei Federale (FED), Janet Yellen, el a descris un mecanism. Dupa 2009, obiectivul implicit si mai apoi declarat al marilor banci centrale a fost sustinerea sectorului financiar prin masuri cantitative fara precedent. De acest rol s-au achitat si inca se mai achita cu mijloacele pe care le au la dispozitie. In linii mari, obiectivul a fost indeplinit. Pana aici, nimic ocult sau demn de conspiratii. Efecte secundare exista mai cu seama in plan social. Ele sunt insa de competenta decidentilor politici, nu a celor monetari. In prezent, cel mai important decident politic al lumii este chiar Donald Trump.
La nivelul pietelor financiare, reversul medaliei ar fi instaurarea unui amestec de optimism inertial cu nonsalanta. Daca FED “te-a obligat” ani la rand sa castigi, de ce sa mai depui eforturi suplimentare? Scepticii au fost eliminati demult din piata - unii chiar s-au lasat de meserie. Riscurile sunt ignorate sau ridiculizate. Pana la urma, daca te incapatanezi sa vezi partea plina a paharului, realitatea ar trebui in cele din urma sa se conformeze, nu? Un fel de “self-fulfilling prophecy” dedicata exclusiv aspectelor placute ale vietii. Unii le numesc totusi “distorsiuni de piata”. Este mai mult decat atat.
Traversam o perioada istorica hiper-activa, in care factorul politic si-a asumat un rol disproportionat. Cu alte cuvinte, “conteaza” mai mult ca de obicei. Tocmai de aceea, lipsa de reactie a pietelor financiare in cateva momente politice cheie este ingrijoratoare. In urma cu o saptamana, propunerea de abrogare a Obamacare a fost respinsa in Senatul American. La doar cateva zile, Congresul i-a fortat mana Presedintelui cu pachetul de legi care, printre altele, prevede noi sanctiuni dure la adresa Rusiei. Trump a semnat, nu inainte de a protesta vehement fata de maniera “neconstitutionala” prin care legiuitorii ii ingradesc prerogativele. Executivul ar fi astfel vaduvit de “flexibilitate in negocieri si posibilitatea de a obtine conditii mai bune pentru poporul American”. Criticii Presedintelui vad aici un mesaj disperat, echivalentul unor scuze fata de Vladimir Putin. O situatie de genul: “eu am incercat, ei nu m-au lasat”. Nimic nu poate fi exclus, nu face insa obiectul argumentatiei de fata.
Legatura dintre cele descrise mai sus si evolutia pietelor ar trebui sa fie clara pentru toti cei familiarizati cu fenomenul investitional. Cu doar cativa ani in urma am fi asistat, cel mai probabil, la corectii serioase. Nu si de data asta. Reamintim ca dupa socul initial al castigarii alegerilor de catre Donald Trump, cotatiile si-au revenit rapid, pe masura ce pietele au gasit o noua logica ascendenta, corecta din punct de vedere fundamental. Principalele argumente au fost, atunci ca si acum, reforma sistemului de taxe, dereglementare in sectorul financiar si nu numai, plus un vast program de investitii publice. Dupa doua infrangeri politice majore la doar cateva zile distanta, nimic nu mai este sigur. Vorbim totusi de proiecte mari, complicate si cu impact bugetar semnificativ. Genul de initiative extrem de ambitioase pe care nu le misti din loc fara sprijin politic masiv. Distantarea abrupta, zgomotoasa si plina de dispret fata de propriul partid republican reprezinta o frana suplimentara. In mod paradoxal, exuberanta pietelor nu-l ajuta pe Presedinte. Ar fi nesanatos si ciudat sa te rogi pentru scaderi de dragul scaderilor daca nu esti short-seller (trader care mizeaza pe scaderea cotatiilor). Insa, rolul pietelor tocmai acesta ar trebui sa fie: sa traga din timp semnale de alarma atunci cand paste un pericol. Ti-e si greu sa-ti amintesti cand si-au luat ultima data rolul in serios.
Frustrarile, resentimentele dar mai ales ura sunt trairi intense care uneori pot sa decida in mod neasteptat soarta unor alegeri. Pe Donald Trump aceasta intensitate l-a adus la Casa Alba. Multi americani l-au investit insa si cu speranta. Un sentiment mult mai cuminte, care, de regula, se stinge discret, fara prea mult scandal. Daca dispare cu totul, ramane doar puterea urii. Macar sa ne avertizeze pietele financiare din timp!
