La dispoziția imperiului: despre cum România cerșește disprețul altora

Viena nu ne consideră europeni de mâna a doua. Ne consideră de mâna a treia. De mâna a doua sunt polonezii și ungurii.

Victor Popa 23.05.2023

De același autor

„Ni se reproșează că vrem să refacem Imperiul Habsburgic. Unde ar trebui să ne extindem? S-o luăm haihui prin lume?”, se întreba acum câțiva ani un bancher austriac într-o discuție off the record. Omul avea dreptate. Ce-ar fi trebuit să facă săracii bancheri? S-o ia la pas prin America Latină? Să se aventureze într-un safari financiar prin Africa? Nu mai bine o apucă pe cărări bătătorite? La fel cu OMV. La ce ne-am fi așteptat de la un lanț local de benzinării? Să mai deschidă două spălătorii auto în Tirol doar ca să prindă traficul de navetiști din Italia? Nu mai bine cumpără de la români Petromul și devine un jucător major la nivel european? Până la urmă, nu-i așa, acesta este rolul oricărui stat modern și orientat către piață: să ajute companiile să se dezvolte. Dacă nu pe cele românești, atunci măcar pe cele străine.

Când vine vorba de citate este însă păcat de Dumnezeu să nu amintesc un alt bancher austriac. Ca fapt divers, trecea drept un tip cool, care se plimba cu țigara aprinsă prin sediul istoric al băncii din Viena și călărea în timpul liber un Harley Davidson. Rar mai vezi asemenea nonconformism în secolul 21, mai ales când vine vorba de fumatul în spații publice. Mai important, spunea tot ce-i venea la gură. Mă refer la Andreas Treichl, fostul CEO al Erste Bank, un veritabil tezaur de ziceri și aforisme. „România va plăti facturile Austriei”, mărturisea Treichl în 2010 într-un interviu acordat fostului meu coleg Radu Soviani. Este logic, resursele de creștere au fost atunci ca și acum, în Est și nu în Vest, doar că la vremea respectivă lucrurile arătau foarte rău pentru România. Pe deasupra, Erste încă plângea după banii plătiți pe BCR, cea mai de succes privatizare de după Revoluție. Noi măsurăm asemenea lucruri prin prisma prețului de achiziție, ceea ce este greșit. Ni se trage de la sintagma traumatizantă „s-au dat pe nimic”. Esențială nu este suma, ci perspectiva de după. Suma plătită de austrieci a fost impresionantă, dar bagajul de credite neperformante preluate de la Bancorex via BCR a fost și mai impresionant. Bugetul de stat oricum face praf 3,7 miliarde de euro rapid. A fost însă degrevat de povara istorică a Bancorex pe care au preluat-o austriecii și care, în plină criză financiară, s-ar fi tradus prin măsuri de austeritate și mai dure decât cele de care am avut deja parte.

Să-i compătimim pe bancheri? Ar fi absurd! Cum absurdă este și subordonarea noastră voluntară față de Austria. Și doar ne leagă atâtea!

Anul trecut, după momentul Schengen, un moment de umilire de dragul umilirii, unui prieten i-a venit ideea să facă un banc sexist. „Cea mai bună răzbunare este ca româncele să-i trimită la plimbare pe austrieci!” L-am mustrat sever pentru misoginismul afișat. În același timp, m-am gândit că astfel se sudează legăturile socio-culturale între popoare. Dacă stăm să ne gândim, austriecii de azi sunt arabii și italienii anilor '90. Sau chinezii anilor 2000, a doua generație de angrosiști. Toți au fost aglutinați sentimental, și-au făcut familii și s-au așezat pe meleagurile noastre. Cunosc cel puțin patru cupluri mixte austriaco-române, luate cu acte în regulă. Unii au deja copii. Mulți vin de la Viena holtei și pleacă însurați sau nu mai pleacă. Alții vin însurați și doar se dau holtei. Cert este că legăturile ar trebui să fie mai strânse ca niciodată. Și totuși nu sunt. Care ar fi motivele?

0

România s-a învățat să invite disprețul altora. Este varianta extremă a capului plecat pe care sabia nu-l taie. Capul plecat poate fi o soluție eficientă și nu o dată ne-a salvat în istorie. Dar atitudinea din prezent, dezvoltată treptat după Revoluție, este inexplicabilă. Pune de asemenea serios la îndoială patriotismul decidenților. În Occident există sentimente pe care le inspiră fiecare națiune în parte. Spre exemplu, rușii, ucrainenii și albanezii sunt temuți. Polonezii irită, dar sunt respectați, maghiarii la fel. Românii au parte de ce este mai oribil: disprețul. Imediat după momentul '89 explicația se găsea, culmea, tot la Viena, și ținea de folclorul lebedelor la grătar. Au trecut însă mai bine de trei decenii. Astăzi, explicațiile pot fi căutate și găsite la București.

La scurt timp de la refuzul nejustificat al Austriei de a ne da verde pentru Schengen, OMV le-a transmis investitorilor că nu va plăti taxa de solidaritate impusă de guvernul României. Anunțul a venit ca urmare a unei ordonanțe de urgență, probabil unică în lume. Practic, guvernul a anunțat că vrea să suprataxeze compania și simultan a iertat-o de dări în plus. A fost simbioza perfectă între rea-intenție și incompetență, cu accent pe primul element. Intenția a dovedit-o documentul în sine. Incompetența a fost sugerată de reacțiile unor cosemnatari din echipa guvernamentală care, cel mai probabil, și-au lăsat iscălitura pe o hârtie pe care fie n-au citit-o, fie n-au înțeles-o. Situația a fost „remediată” urgent: în sensul că după șase luni de discuții și negocieri, petroliștii austrieci au plătit doar o treime din miliardul vizat. Felicitări OMV! De un astfel de guvern să tot ai parte. Vorbeam de discuții și negocieri. O suprataxă se execută, nu se discută. Este o decizie unilaterală a executivului. Pentru cei afectați, există cadru legal unde pot fi abordate ulterior obiecțiile.

Mai ciudat este că, de când cu războiul din Ucraina, vorbim despre „securitate energetică”, dar nu facem absolut nimic în acest sens. Suntem total relaxați când vine vorba de OMV. Oricât de apropiate au fost relațiile noastre, nu se compară nici pe departe cu legătura Austriei cu Rusia. Și nici măcar nu mă refer la colaborarea strânsă între OMV și Gazprom, sau la geneza delicată a companiei (OMV se numea pe vremuri SMW – Sowietische Mineraloel Verwaltung). Nu. Merg și mai în urmă, până la începutul secolului trecut, atunci când toți bolșevicii, menșevicii, anarhiștii și alte pușlamale care au transformat viața bunicilor noștri într-un coșmar, inclusiv Stalin, își făceau veacul în capitala habsburgică. Una dintre anecdotele legendare reluate de Anne Applebaum în volumul „Gulag” ne povestește cum, la aflarea veștilor despre revoluția din Rusia, ministrul de externe austriac de la 1917 izbucnește: „Cine putea să facă revoluție în Rusia? Să nu-mi spui că e chiar domnul Trotsky de la Cafe Central (o cafenea istorică din centrul Vienei – n.r)!”.

Austria a dat două personaje cu influență globală incontestabilă. Primul este Mozart. Celălalt era doar meloman. De acesta din urmă ne-am legat și noi soarta în timpul celei mai negre perioade din istoria Europei secolului 20, cel de-Al Doilea Război Mondial. Miza, atunci, ca și acum, era petrolul. Mai exact, ceea ce astăzi am numi „hubul” de la Ploiești. La vremea aceea, petroliștii români erau cei mai căutați din lume. În timp, am predat know how-ul austriecilor, la fel cum le-am predat și resursele subsolului. În pofida acestui fapt, Viena nu ne consideră europeni de mâna a doua. Ne consideră de mâna a treia. De mâna a doua sunt polonezii și ungurii.

Am început cu citate din bancheri, am să închei cu unul rostit de un tânăr avocat abia ieșit de pe băncile facultății și care nu a profesat pentru binele lui, ci pentru al nostru. „Viena ne disprețuiește, Budapesta ne urăște”, spunea Avram Iancu în 1849. Formidabil ce s-au schimbat lucrurile între timp, nu-i așa? //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22