Război ideologic în prag de Brexit

Opoziția laburistă condusă de Jeremy Corbyn a lansat cel mai ambițios program socialist din ultimele decenii. Ca să găsești ceva asemănător este nevoie de o incursiune serioasă în trecut.

Victor Popa 09.10.2018

De același autor

 

 

„Îmi doresc ca votanții care până mai ieri au sprijinit Partidul Laburist să ia în calcul oferta guvernului condus de mine. Avem un program decent, moderat și patriotic, demn de susținerea lor.“ Apelul îi aparține Theresei May și este cu atât mai disperat, cu cât a fost lansat în ediția de duminică a The Guardian, publicație puternic prolaburistă. De unde spaima, totuși? Alegerile generale nu bat la ușă sau cel puțin nu sunt programate să bată. Pe deasupra, în mod tradițional, stabilitatea guvernului conservator nu este amenințată de opoziție, ci de parlamentarii propriului partid. Nu în ultimul rând, până la vreo concluzie legată de Brexit, frontul s-a mutat la Bruxelles. Și atunci, de unde?

 

Cel mai probabil, impactul conferinței naționale a laburiștilor din urmă cu două săptămâni este mai puternic decât s-ar fi așteptat premierul. Opoziția a lansat cel mai ambițios program socialist din ultimele decenii. Ca să găsești ceva asemănător este nevoie de o incursiune serioasă în trecut. În 1945, Clement Attlee, adjunctul lui Churchill în cabinetul de război, a reușit să obțină pentru prima oară în istorie o majoritate laburistă în Parlament. Guvernul condus de el a pus bazele statului social și a demarat un amplu program de naționalizare. Puține industrii au rămas în mâini private. Astăzi, același partid a pus gând rău utilităților, căilor ferate și poștei. Acestea reprezintă motive de imensă frustrare pentru britanicii de rând. Mișcarea sindicală ar putea să revină la gloria de altădată, printr-o serie întreagă de măsuri care vin decisiv în detrimentul angajatorului. Printre planurile lui John McDonnell, cancelarul din umbră de la laburiști, se numără și așa-numitele “inclusive ownership funds”. Companiile cu peste 250 de angajați sunt obligate să cedeze acestora până la 10% din acțiunile firmei, prin transferul într-un fond colectiv. În funcție de profitabilitate, fiecare dintre noii acționari, adică angajații, urmează să primească în fiecare an dividende de maximum 500 de lire.

 

La câtă vervă revoluționară a declanșat programul laburist, te și miri cum cea mai presantă problemă socială a fost tratată superficial. “The gig economy” sintagma legată de reformele pieței muncii adoptate de guvernul David Cameron a dat practic naștere unei noi categorii de defavorizați: zilierii moderni. Fără protecția minimă oferită de un contract de muncă normal și, în general, suficient de prost plătiți încât banii să nu le ajungă de pe-o lună pe alta. Practic, este vorba despre flexibilizarea extremă a relației dintre angajator și angajat, în care primul deține toate cărțile. Ce-i drept, Partidul Laburist își propune să amelioreze semnificativ această situație, dar nu vine cu o regândire fundamentală.

 

Accentele politice mai de efect au venit de la de șeful partidului, Jeremy Corbyn, în discursul de încheiere a conferinței din Li­verpool. A pus tunurile pe patronii de presă care nu-și plătesc taxele și pe oligarhi. „N-am nevoie să joc tenis cu un oligarh ca să fiu în stare să-mi susțin partidul!“ Comentariul se referă la meciul de tenis contra cost dintre Boris Johnson și soția lui Vladimir Chernukhin, fost ministru de Finanțe adjunct la Moscova. Distracția a costat 160.000 de lire, bani destinați pusculiței de partid Tory.

 

Corbyn nu a uitat nici de sprijinul pe care conservatorii britanici i l-au dat lui Orbán în disputa cu Bruxelles. Aici trebuie totuși amintit că, timp de câteva luni bune, liderul laburist s-a confrunat la rândul său cu acuzații de antisemitism. La un moment dat, părea că n-o să supraviețuiască politic. Acum, scăpat de controverse, cel puțin pentru moment, a trecut la contraatac. A denunțat „ipocrizia conservatorilor, care astăzi ne acuză pe noi de antisemitism și mâine îl sprijină pe Orbán“, împreuna cu guvernul său „antisemit și islamofob“.

 

Ping-pongul acuzațiilor politice și al divergențelor doctrinare a fost reluat firesc câteva zile mai târziu. În cadrul conferinței Tory de la Birmingham, Boris Johnson, vedeta incontestabilă a evenimentului, n-a știut ce să facă mai întâi! Pe cine să atace primul? Pe Jeremy Corbyn, liderul opoziției? Sau mai degrabă să sară la gâtul propriului premier? A încercat să le facă pe ambele, chiar dacă, pe ceas, timpul alocat laburiștilor a fost mai generos. Abordarea laburiștilor este „marxistă și antisemită“, programul economic este „catastrofal“ și, în general, opoziția este formată din „apologeți ai Kremlinului“. Boris a ținut de asemenea să apere virtuțile pieței libere, care „nu este perfectă, ceea ce nu înseamnă că ar fi de preferat controlul din partea statului“.

 

A mai lansat și un slogan care s-a transformat instantaneu în credo politic. În traducere literară, „Chuck Chequers!“ ar însemna „aruncați la gunoi planul de la Chequers (al premierului – n.r.)“. Este vorba despre strategia guvernamentală pentru Brexit, respinsă de către europeni la Salzburg. Într-o problemă strict tehnică, contraargumentele lui Boris sunt politice. „Ar fi de neimaginat ca, după 1.000 de ani de independență, să ne predăm acum unor stăpâni străini!“ s-a indignat patriotic vedeta Tory!

 

Theresa May a încheiat conferința conservatoare de la Birmingham cu un discurs pe care mai toți comentatorii îl consideră „foarte bun“. Lung a fost, cu siguranță! Pe cât s-a putut, a încercat să denunțe și să contrabalanseze oferta Labour. Cel mai probabil, n-a reușit. Măsurile anunțate în premieră au fost puține. Guvernul are în plan ridicarea restricțiilor în ceea ce privește împrumuturile angajate de consiliile locale. Criza de locuințe rămâne o realitate specific britanică și primăriile ar avea astfel ceva mai mult spațiu de manevră.

 

Nu în ultimul rând, electoratul pro-Brexit a primit asigurări ferme că politica de imigrație va fi centrată pe criteriul calificării profesionale, și nu pe cel al naționalității, ca până acum. Cu alte cuvinte, calitatea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene nu mai reprezintă un atribut în competiția pentru joburi britanice. Cei opt ani de guvernare conservatoare au fost marcați de austeritate, de Brexit și de referendumul pentru independența Scoției. Partidul este istovit.

 

În schimb, Labour pare să fi depășit chinurile acceptării lui Jeremy Corbyn ca lider. Programul laburist este tentant și Theresa May a simțit pe propria piele ce înseamnă să te situezi mult prea la dreapta. În 2017 a costat-o majoritatea în Parlament.

 

Totuși, mulți laburiști încă nu s-au împăcat cu gândul că partidul a încăput pe mâna unor socialiști de rit vechi. Apelul disperat al Theresei May li se adresează lor. Este suficient?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22