Theresa May: epilog la un eșec

Umilințele la care Theresa May a fost supusă în Parlament sunt bine cunoscute. Acordul de retragere încheiat cu UE și aprobat de toți șefii statelor membre i-a fost respins acasă de trei ori.

Victor Popa 18.06.2019

De același autor

Bătălia pentru șefia Partidului Conservator este în plină desfășurare. Puțin cam nespectaculoasă, având în vedere tradiția Tory: trădări și răsturnări de situație parcă decupate din Titus Andronicus de William Shakespeare. Dar până la sfârșitul lunii iulie se pot întâmpla multe. Cursa a început cu 13 din care au rămas 10, acum mai sunt doar șase candidați. Pe măsură ce se apropie finala, adică mai rămân doar doi dintre care trebuie să aleagă cei 160.000 de membri ai partidului, lucrurile ar putea să devină palpitante. Deocamdată, mai toată lumea pariază pe Boris Johnson, fost primar al Londrei și fost ministru de Externe în Cabinetul May.

Iată-ne ajunși și la Theresa May. Mandatul ei s-a încheiat înainte de vreme, prin demisie. Începând cu 7 iunie, îndeplinește funcția de „interimar“. Atât în fruntea guvernului, cât și la conducerea partidului. Astăzi nu mai pomenește nimeni de ea, chiar dacă din punct de vedere administrativ deține în continuare pâinea și cuțitul până când conservatorii își aleg noul lider.

Încercare de bilanț

Cei trei ani petrecuți în Downing Street merită totuși o retrospectivă. Mai ales că asupra retrospectivei a insistat chiar primul ministru în discursul de adio de la sfârșitul lunii trecute. Nimeni n-a stat atunci să analizeze bilanțul prezentat pe scurt. Într-un fel este de înțeles. Nu e de colo să-ți demisioneze un premier britanic, chiar dacă, de când cu Brexit, au făcut-o deja doi în mai puțin de trei ani. Primul a fost David Cameron, învins indirect la referendumul in/out din 23 iunie 2016. După doi ani și 11 luni i-a venit rândul lui May să se declare înfrântă. De fapt, au declarat-o colegii din propriul partid, pentru că n-a fost în stare să onoreze rezultatul de la referendum. Pe deasupra, asemenea momente conțin mai mereu o doză de dramatism. Nici măcar „Doamna de Fier“ Margaret Thatcher n-a reușit să-și ascundă lacrimile atunci când s-a văzut nevoită să părăsească Downing Street. S-a întâmplat, ca și acum, tot la „inițiativa“ colegilor, nu a opoziției. Cameron aproape că și-ar înfrânt plânsul, dacă nu l-ar fi trădat vocea. Nici May n-a izbucnit în hohote, emoția a fost însă mult mai vizibilă. Pentru cineva care s-a ales cu porecla de „Maybot“ este cu atât mai surprinzător. În fond, o asemenea caracterizare nu pleacă de la un exces de empatie afișată. Dimpotrivă. Pleacă, de exemplu, de la abordările și de la reacțiile robotice ale premierului încă în funcție. Dar mai ales de la regula de aur din codul britanic de bune maniere, regulă pe care May a încercat s-o respecte cu fanatism: „nu-ți afișa emoțiile!“.

Atmosfera generală a împins conținutul discursului de adio în plan secund. Acum, că lucrurile au intrat într-o oarecare banalitate de vară, merită să-i acordăm atenție.

Umilințele istorice la care Theresa May a fost supusă în Parlamentul de la Westminster sunt bine cunoscute. Acordul de retragere încheiat cu Uniunea Europeană și aprobat de toți șefii statelor membre i-a fost respins acasă de trei ori. S-ar fi întâmplat și a patra oară, dacă era după mintea premierului. În cele din urmă, aripa „Hard Brexit“ din partidul conservator și-a pierdut răbdarea. La rândul lor, moderații loiali premierului au considerat că nu e cazul să insiste în ridicol. Sunt momente de care nu-și aduce aminte cu plăcere, motiv pentru care May s-a concentrat în bilanț mai mult pe „realizări“.

Referendumul nu a fost doar despre părăsirea Uniunii Europene. A fost totodată un apel pentru schimbări profunde în țara noastră. Un apel la transformarea Regatului Unit într-o țară de care să ne bucurăm cu toții [„care funcționează pentru toată lumea“ – nr.]“. Diag­nosticul primului ministru este corect. Pe lângă sentimentele xenofobe, la triumful Brexit au contribuit și frustrările sociale. Chiar într-o mare măsură. Aceleași idei au fost subliniate de Theresa May și în cadrul congresului conservator de la Birmingham din 2016. Era prima expunere de politici ca proaspăt prim-ministru. Un veritabil manifest al mandatului. Într-o vervă populistă demnă de o cauză mai bună, le-a promis angajaților că le asigură locuri în boardul companiilor. S-a întâmplat ceva în sensul ăsta? Nici vorbă!

Restanțe

„Reforma corporatistă“ mult trâmbițată, de natură să permită muritorilor de rând să guste puțin din roadele sistemului, n-a mai avut loc. Era un element central în programul cabinetului conservator. Un fel de spălare a păcatelor după șase ani de aus­teritate marca Tory. A rămas doar o vorbă pe care, spre meritul lor, noii aspiranți nici măcar n-o mai pomenesc.

M-am asigurat că joburile viitorului o să fie create în toate comunitățile, nu doar în Londra sau în Sud-Est“, a mai spus premierul. Aici este vorba despre așa-numitul „North–South Divide“, adică dezechilibrul economic spectaculos între capitală și restul țării, în special Nordul Angliei. Sau corespondentul britanic al „nevoii de infrastructură“ românești. Cu alte cuvinte, linia de la orizont. O nălucă. Poți să alergi liniștit după ea toată viața că tot n-o s-o prinzi. În timp, diferențele se accentuează și ultimii trei ani au adus o înrăutățire semnificativă. Din raportul comisiei independente UK 2070, publicat zilele acestea, aflăm că, pe viitor, 50% din locurile de muncă nou create o să fie de fapt tot în Londra și în regiunea de Sud Est. Exact pe dos față de ce ne-a spus primul ministru. Asta în condițiile în care productivitatea la nivelul capitalei se situează cu 50% peste orice altă zonă. Contrastele iau și forme mai puțin teoretice. Din raport mai aflăm și că „un copil sărac din patru trăiește în locuințe sociale de cea mai proastă calitate, unde speranța de viață este cu 19 ani mai redusă decât în majoritatea zonelor bogate“. Pentru context, UK 2070 este o comisie transpartinică înființată sub patronajul Camerei Lorzilor în scopul identificării cauzelor generatoare de inechitate și propunerii de soluții în vederea ameliorării acestora.

„I-am ajutat pe cei care vor să-și cumpere pentru prima oară o casă, în așa fel încât tinerii să se bucure de aceleași oportunități de care s-au bucurat și părinții lor“, ne-a mai anunțat premierul. Într-un fel are dreptate. Tinerii de astăzi chiar se bucură de oportunitățile pe care le-au avut părinții. În sensul că se întorc sau rămân în casa părintească pentru că nu-și permit altceva. Potrivit Civitas, un think-tank de centru dreapta, numărul tinerilor adulți care locuiesc cu părinții este cu aproape un milion mai mare decât în urmă cu 20 de ani. Pe deasupra, programul guvernamental Help to Buy (moștenit din guvernarea Cameron – n.r.) la care se referă Theresa May i-a ajutat cu precădere pe cei care și-ar fi permis oricum să achiziționeze o casă. Concluzia aparține experților de la Biroul Național de Audit (NAO – n.r.) care, în plus, atrag atenția și asupra distorsiunilor de piață pe care, aproape inevitabil, le generează o astfel de inițiativă susținută din bani publici.

Realizări

Există totuși și motive de laudă? Altele decât cele pe care Theresa May, ca orice om politic, și le aduce singură? Răspunsul ar fi „da“. Cel puțin pe hârtie, există. Șomajul, spre exemplu, se află totuși la minimul ultimilor 45 de ani și asta nu e puțin lucru. Se ascunde ceva în spatele cifrei magice de 3,8%? Sigur că da! În primul rând, calitatea precară a locurilor de muncă și faptul că așa-numitul in-work poverty (sărăcia în rândul celor care au job – n.r.) evoluează invers proporțional cu rata șomajului. Când unul scade, în speță șomajul, celălalt crește. Un alt motiv de laudă pentru guvern ar fi eforturile de consolidare bugetară, urmărite consecvent. Premierul are perfectă dreptate când spune că deficitul bugetar a fost cvasi-eliminat și că datoria publică este în scădere. Că Marea Britanie, față de alții, putea să-și permită o abordare mai relaxată și fără costuri sociale atât de mari este la fel de adevărat. Până la urmă, doar un cataclism, Doamne ferește, ar afecta bonitatea Regatului Unit. Investitorii cumpără bine mersi „gilts“ (tit­luri de stat britanice – n.r.) în continuare pentru că, Brexit sau nu, rămân printre cele mai sigure active din lume. La fel ar fi făcut și într-un scenariu de tip „austeritate mai relaxată“.

Spuneam mai devreme că, spre deosebire de Margaret Thatcher sau de David Cameron, Theresa May s-a lăsat copleșită de emoție de o manieră mai vizibilă. Nu sunt însă lacrimi izvorâte din regrete patriotice. Sunt lacrimile de nervi ale unei premiante care până mai ieri trecea drept ultraeficientă, în sinea ei poate chiar mândră de porecla „Maybot“. În cele din urmă, a trebuit să recunoască în fața întregii lumi că nu se descurcă.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22