Tot înainte spre trecut? Manifestul laburist pentru alegerile din decembrie

Programul Labour, care aduce mai degrabă a chemare la lupta de clasă, poate să treacă fără probleme și ca manifest revoluționar.

Victor Popa 26.11.2019

De același autor

„Ei ne asigură că inechitatea n-ar trebui să ne preocupe pentru că mobilitatea socială le permite celor care muncesc din greu să se descurce. Dar nimeni n-a ajuns miliardar doar pentru că a muncit mult. Inechitatea nu doar ca a luat amploare, dar s-a și împământenit. Pentru Labour, echitatea nu se măsoară în mobilitate sociala, ci în justiție sociala”.

Citatul de mai sus surprinde spiritul „manifestului” laburist prezentat săptămâna trecută. Pentru context, „mobilitatea socială” este fundamentul dogmatic al Partidului Conservator. În viziunea Tory, dacă pui osul la treabă și muncești din greu, o să te transformi din sărac în bogat. Adică, devii „mobil” din punct de vedere social. Partidul Laburist crede ca așa ceva mai vezi doar în filme.

“În ziua de astăzi, munca nu-ți garantează evadarea din sărăcie. Avem 14,3 milioane de oameni care trăiesc în sărăcie și printre ei sunt 9 milioane care provin din familii în care cel puțin un adult are serviciu” se precizează în același “manifest”. La britanici, “manifesto” înseamnă platforma program. Fiecare partid are câte una și, în cazul în care ajunge la putere, o și respectă. Având în vedere că programul Labour aduce mai degrabă a chemare la lupta de clasă, poate să treacă fără probleme și ca manifest revoluționar. Titlul oficial “A venit vremea schimbărilor reale” nu spune mare lucru, însă neoficial se numește “Pentru cei mulți, nu pentru cei puțini”, sloganul folosit de liderul partidului Jeremy Corbyn în ultimele săptămâni.

Atât laburiștii, cât și o serie întreagă de comentatori consideră că programul este „radical”. Nu este un cuvânt prea mare. Ca să găsești propuneri asemănătoare, trebuie să te întorci la perioada pre-thatcheristă a anilor ‘70. Adică în tinerețea lui Jeremy Corbyn, „marxistul de modă veche”, așa cum îl denunță rivalii politici, format sub bagheta lui Tony Benn, o legendă a stângii dure. Vorbim despre vremurile în care ponderea statului în economie era covârșitoare, sindicatele făceau legea, grevele se țineau lanț și Regatul Unit ajungea la mila FMI (1976). Se pregătesc, așadar, britanicii de o întoarcere în timp?

(Re)naționalizări

Căile ferate, companiile de apă, infrastructura de curent electric și cea de internet de mare viteză, precum și serviciul poștal urmează să fie renaționalizate sau, după caz, naționalizate. Rețeaua de autobuze destinate transportului în comun va trece în proprietatea consiliilor locale și vor fi repuse în funcțiune 3.000 de trasee de autobuz care au fost suspendate. De asemenea, laburiștii își propun să ofere internet gratuit tuturor gospodăriilor. Măsura urmează să fie implementată integral în următorii zece ani.

Companiile mari sunt obligate să înființeze așa-numitele „inclusive ownership funds” (IOF’s), fonduri destinate angajaților, în care sunt vărsate până la 10% din acțiuni. Participația este deținută colectiv de către angajați. Aceștia urmează să primească anual dividende distribuite în mod egal și plafonate la suma de 500 de lire pe an/angajat.

Companiile multinaționale vor fi obligate să-și declare profiturile în locul în care acestea sunt generate și nu în jurisdicții fiscale de tip off-shore. Impozitul pe venitul companiilor („corporation tax”) se va majora de la 19% la 26%. La persoanele fizice, veniturile de peste 80.000 de lire pe an vor fi impozitate cu 45% (de la 40% cât sunt în prezent), în timp ce veniturile care depășesc 125.000 intră sub incidența nivelului maxim de impozitare, de 50% (de la 45% în prezent, aplicat de la nivelul de 150.000 de lire anual). Atât câștigurile de capital, cât și veniturile din dividende urmează să fie impozitate la fel ca restul veniturilor.

Lansarea unul fond național de investiții („National transformation fund”) cu o capitalizare de 400 de miliarde de lire, destinat proiectelor de infrastructură și de dezvoltare: din suma totală, 250 de miliarde de lire, urmează să fie alocați inițiativelor din domeniul energiei regenerabile și industriilor nepoluante. Capitalizarea fondului se va realiza prin împrumuturi subscrise de stat.

Înființarea unei Bănci Naționale de Investiții și a unei rețele de Bănci Regionale de Dezvoltare este o altă inițiativă fără precedent. Pentru supravegherea tuturor investițiilor de stat va fi instituit un Board pentru Investiții Sustenabile care îi va reuni pe cancelarul Exchequer-ului (ministru de finante - n.r), pe ministrul pentru mediul de afaceri și pe guvernatorul Bancii Angliei.

Desființarea sistemului “universal credit” sau UC introdus de Partidul Conservator este o măsură care anulează practic întreaga politică de reformă pe zona de ajutor social. În viziunea Tory, “universal credit” simplifica administrativ procesul de alocare prin comasarea a șase categorii de beneficii, alocații și ajutoare sociale într-o singură plata. Implementarea sistemului este însă marcata de sincope majore. Sumele sunt acordate cu foarte mare întârziere, astfel încât mulți aplicanți se văd nevoiți să apeleze la “pay-day lenders” (instituții de credit care aplica dobânzi prohibitive) sau la cămătari. Labour considera ca “UC a fost o catastrofă. Mii de oameni au fost abandonați sărăciei, multe familii au fost evacuate din casele lor și au fost nevoite să apeleze la băncile de alimente (“food banks” sunt depozite care distribuie alimente gratuit celor nevoiași - n.r) ca să-și poată hrăni copiii.” Laburiștii își propun să introducă gradual un nou sistem pentru “eradicarea sărăciei și prin care să garanteze un standard de viață minim”.

Standard minim de viață

Laburiștii își propun să introducă gradual un nou sistem prin care „să eradicheze sărăcia și să garanteze un standard de viață minim”.

Laburiștii propun introducerea unui salariu minim de cel puțin 10 lire pe oră și interzicerea prin lege a așa-numitelor „zero hour contracts”, o altă politică-fanion a Partidului Conservator. „Zero hour contracts”, supranumita „gig economy”, este o formă de flexibilizare extremă a pieței muncii, prin care puterea de negociere este transferată disproporționat către angajator. Inițial, măsura a venit ca reacție la efectele crizei economice și rezultatele au fost notabile: șomajul a început să scadă. Dincolo de argumentele ideologice, acesta a fost și motivul pentru care guvernele Tory nu au mai revenit asupra politicii. În principiu, este vorba despre joburi foarte prost plătite, unde angajatul se prezintă la locul de muncă doar atunci când este solicitat, fără un program fix (de aici și „zero hours”) și fără beneficii de tip concediu sau pensie. În general, direcția indicată de Labour este clară: drepturile angajaților nu pot fi protejate decât prin „sindicate puternice”.

Salariile angajaților din sectorul public vor fi majorate cu 5%, din momentul în care laburiștii preiau guvernarea. Partidul se angajează de asemenea să le „readucă salariile cel puțin la nivelul de dinaintea crizei financiare (în termeni reali), prin majorări care se situează peste ritmul de creștere al inflației anualizate”.

Labour vrea să lanseze cel mai amplu program de dezvoltare a locuințelor sociale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Documentul vorbește despre un ritm fulminant de cel puțin 150.000 de unități pe an, fie că este vorba despre locuințe sociale sau despre locuințe care aparțin consiliilor locale (cu aceeași destinație). În sectorul privat vor fi introduse și plafoane la chirii, atunci când locuințele au destinație socială.

Brexit

În ceea ce privește Brexit, un cabinet laburist va renegocia acordul de retragere cu UE în termen de trei luni. Printre obiectivele noului acord se numără rămânerea într-o uniune vamală și alinierea la legislația europeană în ceea ce privește drepturile angajaților și standardele de mediu. Noul acord de retragere urmează să fie supus unui referendum. Electoratul va decide între varianta acordului revizuit și rămânerea în Uniunea Europeană. În cazul în care Marea Britanie nu părăsește UE, se menține libera circulație a forței de muncă, adică imigrația intracomunitară. În caz de Brexit, regimul imigrației va fi „supus negocierilor, dar noi suntem conștienți de beneficiile economico-sociale pe care le aduc atât europenii care vin la noi, cât și cetățenii britanici care trăiesc în UE”, se precizează în manifestul laburist.

Acestea ar fi doar câteva repere din documentul programatic al laburiștilor. Niciun cotlon al societății nu este trecut cu vederea. De la drepturile comunității LGBT și până la inițiative de salvare a culturii de pub-uri, totul este trecut în revistă. Povestea cu pub-urile nu este o glumă. “Pub-urile sunt adevărate centre comunitare dar se închid într-un ritm de 18 pe săptămână. Labour o să le clasifice ca Active de Valoare Comunitară, astfel încât comunitățile respective (“community groups” - n.r) să aibă drept de preemțiune asupra lor.” Partidul are pentru orice fie o soluție, fie o reglementare.

Sunt alocate sume fără precedent pentru…orice, în timp ce ponderea statului in economie urmează să crească semnificativ. Jeremy Corbyn vorbește despre un “investment blitz” guvernamental de natură să transforme Regatul Unit. Intenția este clară, expresia folosită (“blitz) n-a fost poate cea mai inspirată. Partidul încearcă deja de ani de zile să iasă din marasmul scandalului antisemit în care s-a afundat și la care a contribuit și Corbyn. Pana acum n-a reușit. Manifestul ar fi trebuit să relanseze în forță campania laburistă în perspectiva alegerilor din 12 decembrie și să abată atenția de la problemele interne.

Reacțiile companiilor

Reacțiile au fost pe măsura spiritului radical al documentului programatic. Directorul general al CBI („Confederation of British Industries”), cea mai influentă asociație de lobby din Marea Britanie și care reprezintă interesele a aproape 200.000 de companii, de la corporații internaționale listate și până la IMM-uri, crede că: „Politicile Labour or să ne tragă în jos economia și nicidecum n-o să scoată oamenii din sărăcie (…) Majorările semnificative în ceea ce privește impozitul pe profit, amenințări cu eliminarea facilităților pentru investiții și taxe de tip windfall aplicate sectorului petrolier și de gaze riscă să pună pe fugă business-urile care au mobilitate la nivel global (corporații multinaționale - n.r)”.

Așadar, reacții categorice, dar foarte previzibile, având în vedere că Partidul Laburist își propune să schimbe practic modelul economic. Trebuie însă menționat că în afara rivalilor politici, puțini au invocat scenarii de tip „apocalipsa după Corbyn”. Efectele unui deceniu de austeritate nu mai pot fi trecute cu vederea nici măcar de cei mai înverșunați susținători ai neoliberalismului economic. Pe deasupra, teme precum inechitatea sau efectele perverse ale politicilor monetare din ultimul deceniu au depășit deja sfera academică. Asemenea subiecte se discută astăzi și pe Wall Street sau în City-ul londonez (într-o mai mică măsură, deocamdată), nu doar în Silicon Valley.

Nici măcar șefa CBI nu se grăbește să trântească laburiștilor ușa în nas, așa cum ar fi fost poate tentată să facă în trecut: “Susținem ambițiile Labour în ceea ce privește construcția de locuințe accesibile ca preț sau eforturile în direcția reconversiei profesionale (…). Ușa noastră rămâne deschisă”.

Sustenabilitatea ofertei

Acestea fiind spuse, oportunitatea unei oferte politice cu profund caracter social este una. Sustenabilitatea și, în ultimă instanță, credibilitatea ofertei sunt cu totul altceva. De regulă, un partid supralicitează atunci când este în competiție cu un alt partid. Labour s-a supralicitat pe sine. În platforma-program lansată la anticipatele din 2017, laburiștii proiectau majorări de taxe în valoare de 48,6 miliarde de lire pe an. N-au trecut bine doi ani, și povara suplimentară luată în calcul aproape ca s-a dublat. Acum este vorba despre aproape 83 de miliarde, bani care ar trebui să vină doar de la companii. Având în vedere generozitatea manifestului, nici nu este de mirare. Potrivit experților de la Resolution Foundation, un asemenea nivel al cheltuielilor guvernamentale (peste 45% din PIB) n-a mai fost atins din anii ‘70, în condițiile în care excludem mobilizarea de resurse din 2008 venită ca răspuns la criza financiară. Asta n-ar fi în sine o dramă, atât timp cât calculele din program s-ar potrivi și cu cele din economie. Directorul IFS („Institute for Fiscal Studies” - n.r.), un think tank respectat, Paul Johnson, este convins că povara fiscală nu va cădea exclusiv pe umerii companiilor: „Majorările de taxe sunt colosale (…), la noi în economie nu se pot strânge asemenea sume (80 de miliarde de lire anual - n.r.) fără ca persoanele fizice să nu fie afectate în vreun fel”, le-a spus Johnson reporterilor de la ITV News.

Stagnarea laburiștilor

Reacția din partea publicului a fost sub așteptări. Deocamdată, Labour n-a mișcat un milimetru în sondaje. Toate agregatoarele de măsurători sociologice indică în continuare o diferență de peste zece procente în favoarea conservatorilor lui Boris Johnson. Ce-i drept, până pe 12 decembrie se pot întâmpla multe. În campania pentru alegerile anticipate din 2017, Jeremy Corbyn a reușit să reducă spectaculos din handicapul inițial de 20% și chiar i-a dat emoții Theresei May. A lăsat-o oricum fără majoritate în parlament.

Indiferent de rezultatul alegerilor, laburiștii au lansat în dezbaterea publică inechitățile, dezechilibrele și polarizarea socială generate de actualul sistem al pieței libere. Nemulțumirea difuză creată de un capitalism ieșit din matca lui clasică a produs Brexit, populism și mișcări de dreapta. Propunerea Labour pune un nume nemulțumirii difuze și oferă o soluție costisitoare. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22