Manifest pentru contracultură. Un răspuns deschis lui Nicolae Manolescu

„Contracultura este fără criterii. Așa cum internetul este fără criterii. Este anonim și fără criterii”, spunea Nicolae Manolescu aseară, 18 ianuarie, în emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV.

Vlad Alexandrescu 19.01.2017

De același autor

 

 

 

Dincolo de neadevărurile enunțate de dl Manolescu (nu revin asupra lor, am răspuns altădată - Cui i-e frica de ministrul culturii-  am simțit că acest atac virulent la adresa contraculturii îi definește cel mai bine inadecvarea la tot ce înseamnă cultura vie – că, de fapt, îl definește cel mai bine.

 

 

Stimate Domnule Manolescu,

 

Știți desigur foarte bine că aproape tot ce e cultură înaltă a fost, cândva, contracultură. Grav e însă altceva: nu înțelegeți că, de fapt, contracultura e chiar cultura vie, alimentată de artiști independenți, reactivă la toate temele reale ale lumii de azi. Nu întâmplător protestele din ultimii ani au hibridat vocile din stradă cu voci ale artiștilor, cu diverse formă de artă alternativă, generând în cele din urmă o nouă formă de conștiință. Iată ce este contracultura pe care o abhorați: e o cultură vie, manifestată adesea ca o cultură a protestului, dar fără să se reducă la atât. Nu e o întâmplare că domnia voastră, în emisiunea lui Rareș Bogdan, ați criticat în fraze imediat succesive contracultura și vocea străzii: instinctiv, simțeați că acestea sunt îngemănate, sunt formulări diferite ale aceluiași fenomen viu, a cărui înțelegere ați pierdut-o de multă vreme. Domnule Manolescu, sunteți reprezentantul par excellence al unei culturi oficiale, căreia această cultură vie, dinamică, admirabilă (dacă o numim contracultură, nu devine absolut deloc mai puțin admirabilă!) i se opune în modul cel mai natural.

 

Pentru orice artist sau intelectual lucid, e limpede că această formă de cultură vie (sau de contracultură) e energia cea mai dinamică din spațiul cultural și social de azi. Artiștii cei mai vii și mai talentați din instituțiile culturale publice vin în sectorul alternativ, intelectualii și oamenii de cultură ies din biblioteci în stradă, configurând împreună cea mai consistentă cultură a protestului din ultimele decenii. Nu „anonim și fără criterii”, cum credeți; ci asumându-și nominal intervenția și punându-și talentul și numele în serviciul acestei culturi a protestului public. A făcut-o artistul vizual Dan Perjovschi, a făcut-o scriitorul Mircea Cărtărescu, a făcut-o filosoful Mihai Șora – au fost și în stradă, și de partea străzii, desenând sau scriind (pe Facebook, în gazete, în alte medii) pentru susținerea acestei culturi a protestului. Și nu doar ei, firește: au susținut-o mulți artiști și intelectuali admirabili, încercând să grăbească maturizarea societății.

 

Prin urmare, actul artistic a devenit adesea un act de protest. Sau, spus altfel, protestul însuși a devenit, până la urmă, o formă de cultură politică, bazată pe creativitate, conștiință și luciditate. Artiști și oameni de cultură, cu cele mai diverse idei și credințe, și-au dat întâlnire în Piața Universității de la București, în centrul Clujului, al Iașului, al Timișoarei, în tot restul României, pentru a manifesta nevoia de schimbare. S-au întâlnit spiritual în spații definite de teme noi, de idei noi, de nevoi noi. Iar aceste spații noi care au creat comunități, discurs, cultură, artă. S-a ivit astfel o cultură a străzii, alimentând decisiv ceea ce numim de regulă cultura pur şi simplu. Scriitori, muzicieni, actori, artişti vizuali, spunând adevărul și manifestându-l în stradă, au creat o fuziune între cultura înaltă şi cultura străzii, pe de o parte, și între mişcările civice şi creatori, pe de alta. Cultura protestului, cultura vie, contracultura, cum disprețuitor o numiți, domnule Manolescu, este tocmai acest spațiu cultural nou și dinamic care a făcut posibilă fuziunea descrisă mai sus – și care, de fapt, nu a mai existat niciodată la noi. Forța ei nu stă doar în faptul (salutar, uneori) că schimbă guverne; ci mai ales în acela că, pe termen mediu și lung, a injectat o viață nouă într-un sistem cultural oficial sărăcit și umilit.

 

Cultura alternativă a generat astfel considerabil mai multă forță în spațiul cultural decât aceea oficială – chiar dacă statutul ei e mult mai fragil. Nu avem încă un Statut al Artistului, un cadru legislativ care să ofere încredere și recunoaștere profesiunilor artistice, să definească mulțumitor poziția artistului în societate în ceea ce privește condițiile de angajare, de asigurare socială, de fiscalitate. În anumite situații, artiștii reprezintă o categorie defavorizată, ba chiar una ignorată. Situația provine în primul rând dintr-o insuficientă și incompletă încadrare legislativă a profesiunilor din sectorul cultural, precum și dintr-o alocare bugetară cu totul insuficientă față de potențialul de creativitate al societății românești. Chiar în aceste condiții, cu responsabilitate și curaj, artiști independenți au dezvoltat infrastructuri și proiecte artistice de o mare valoare, în contextul unui acces nesigur și impredictibil la resursele bugetare publice, atrăgând deseori fonduri private și sponsorizări, acționând după principiile unui management cultural de calitate.

 

Astfel, an de an, sectorul independent al artelor performative sau vizuale a demonstrat o viziune în acord cu tendințele artistice actuale din Europa și din lume, cu  dinamica firească a consumului cultural și cu misiunea pe care cultura publică o are în societate. Aflați încă într-o condiție ingrată, artiștii își asumă totuși rolul de educatori, insuflă viață unor spații mai degrabă inerte, oferă unui public tot mai numeros acte de cultură veritabile. Pe scurt, sectorul cultural independent face an de an serviciu public. Artiștii independenți, care reprezintă un potenţial imens de dinamizare şi de eficientizare a culturii în acest moment, trebuie tratați ca parteneri în procesul de reformare a instituțiilor de cultură.

 

În fond, e cumva firesc să tratați atât de disprețuitor această zonă a culturii alternative, a contraculturii, cum o numiți: sunteți, de fapt, exponentul la vârf al acestei culturi osificate, retrase complet din spațiul public, disponibile oricând la o poziție ancilară și obedientă în raport cu politicul – atunci când a existat cea mai mică temere că intelectualii din instituțiile pe care le conduceți ar putea irita zona politică, ați preferați să-i eliminați din respectivele instituții. Nimic mai străin de spiritul culturii vii, care e una a libertății, a protestului, și care, în acest moment de restructurare a societății, poate da consistenţă unei reforme a statului, poate prilejui viziune, poate naşte întrebări generatoare de noi sensuri pentru evoluţia şi dezvoltarea societăţii.

 

E trist spectacolul pe care îl oferiți, domnule Manolescu: atunci când câteva mii de tineri ies în piața Universității, la -10° C, să apere statul de drept, domnia voastră faceți elogiul lui Virgil Măgureanu, despre care ne asigurați că era un prieten al lui Corneliu Coposu! Dacă ați fost cândva exponentul unei culturi liberale autentice (și ați fost), v-ați pierdut demult spiritul liberal și deschis la dialog. Constat cu tristețe, domnule Manolescu, că nu mai puteți învăța nimic de la acești admirabili tineri, care au curajul și spiritul de sacrificiu de a ieși din formele convenționale pentru a își afirma credința în libertate. E exact ceea ce fac artiștii și intelectualii contraculturii: ies din zona lor de comoditate pentru a face fuziunea între civism și creație, pentru a alimenta cultura protestului, pentru a face posibil cu adevărat ceea ce se cere dintotdeauna culturii: să schimbe efectiv lumea. Contracultura e, de fapt, cultura care încă știe că această schimbare e posibilă – și poate să o facă.

 

Contracultura e unul dintre cele mai admirabile și mai dătătoare de speranță fenomene recente, domnule Manolescu! Ea nu lucrează în contra culturii, cum simplist credeți; ci tocmai în favoarea ei, pentru a îi reda forța și vitalitatea pierdute. Și acești oameni din stradă, artiști și protestatari deopotrivă, o vor face în continuare, fie că vreți, fie că nu. România are teribilă nevoie de ei, de cultura protestului, așa cum o formulează ei chiar sub ochii noștri. Iar ei știu asta și vă privesc cu tristețe și compătimire.    

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22