Al patrulea Sisif al Sănătăţii

Conştient atât de limitele tem­po­rale, cât şi de lesa politică de care depinde mandatul său, Vasile Cepoi se va con­cen­tra pe măsuri punctuale.

Şi Sisif începe din nou să împingă la deal bolovanul reformei sistemului medical. În rolul principal este, de această dată, Vasile Cepoi, al patrulea ministru al Sănătăţii în ultimii trei ani. Un teh­ni­cian atât de bine ancorat în interstiţiile sistemului încât nici măcar C.T. Po­pescu nu a ştiut unde să-l plaseze, afirmând că Vasile Cepoi a fost adus secretar de stat la Ministerul Să­nătăţii ca o contra-replică la Raed Arafat. Nimic mai fals, Vasile Cepoi fiind în re­laţii bune atât cu Raed Arafat, cât şi cu alţi oameni importanţi din sistem, dovadă fiind votul unanim acordat lui de către Co­misia de Sănătate din parlament (au votat „pentru“ şi parlamentarii PDL).

Principala sarcină a ministrului Cepoi ră­mâne neschimbată: croirea unei noi legi a sănătăţii. Guvernul PDL l-a adus în iarnă pentru asta, guvernul USL îl păstrează astăzi tot pentru asta. Dacă noua lege a sănătăţii era o prioritate pentru premierul Ungureanu, ea rămâne o prioritate şi pentru premierul Ponta. Ba mai mult, Victor Ponta ar fi promis trimişilor FMI că noua lege a sănătăţii va fi aprobată de către parlament până la sfârşitul acestei toamne. Mai pesimist decât ultimii doi prim-miniştri ai României, Vasile Cepoi nu a evitat niciodată să-şi declare scep­ti­cismul în privinţa adoptării unei legi atât de importante într-un an electoral.

Şi atunci ce caută Vasile Cepoi la Mi­nis­te­rul Sănătăţii? Mandatul său este cert doar pentru următoarele şase luni, perioadă în care nici mama lui Superman nu ar reuşi să ducă bolovanul lui Sisif până în vârful dealului. Conştient atât de limitele tem­po­rale, cât şi de lesa politică de care depinde mandatul său, Vasile Cepoi se va con­cen­tra pe măsuri punctuale, una dintre ele fiind „deblocarea de urgenţă a posturilor din Sănătate“. Aplauze dinspre loja me­di­cilor. Pacienţii continuă să aştepte pe stra­pontine.

Dar, deşi aparent sortit unui mandat modest, Va­sile Cepoi ar putea îmbu­nă­tăţi considerabil situaţia doar prin câteva măsuri punctuale. În detalii se află întotdeauna secretul ma­ri­lor reforme, iar noul mi­nis­tru al Sănătăţii cunoaşte în amănunt rotiţele sistemului medical. Iar principalul loc în care aceste rotiţe se blochează (spre bucuria buzunarelor unora) este controlul. Dar nu controlul în general, ci un control individualizat, res­ponsabilizat la nivelul fiecărui director de spital. Credeţi că as­tăzi, în România, unui ministru al Sănă­tă­ţii îi este la îndemână să demită un di­rec­tor de spital incompetent sau hoţoman?

Dintre cele 431 de spitale publice, peste ju­mătate au intrat sub jurisdicţia auto­rită­ţi­lor publice locale, excepţie făcând spita­le­le rămase sub jurisdicţia Ministerului Sănătăţii. Directorii spitalelor, deşi legea prevede autonomia lor, sunt numiţi po­li­tic de către autorităţile locale, aceste nu­miri numărându-se printre cele mai râv­nite poziţii la nivel local.

Aceşti directori raportează în prezent către trei instituţii: Ministerului Sănă­tă­ţii, Casei Naţionale de Asigurări de Să­nă­tate şi consiliilor locale sau primăriilor. Autorităţile locale ar avea posibilitatea legală de a-i destitui pe directorii ne­per­formanţi, dar nu au şi instrumentele prin care să aprecieze calitatea managementului acestor directori. Primăriile şi consiliile locale răspund direct în faţa Ministerului de Interne şi, prin urmare, poziţia di­rec­to­rilor de spitale este dependentă de acest mi­nister, nu de instituţiile de profil, pre­cum Ministerul Sănătăţii sau CNAS.

Capacitatea de verificare a informaţiilor financiare circulate de spitale se găseşte la CNAS, al cărei corp de control numără 15 angajaţi la nivel naţional. În cazul sesizării unor nereguli, Casa poate doar imputa spi­talului fondurile cheltuite nejustificat, dar nu poate acţiona direct asupra direc­to­ru­lui de spital.

Ministerul Sănătăţii are, la rându-i, po­sibilitatea de a penaliza prin destituire un manager de spital doar dacă acest spital se află în jurisdicţia sa. Altfel, în caz de ne­reguli, ministerul poate doar sesiza auto­rităţile locale (dar nu şi amenda spitalul) prin intermediul DSP-urilor judeţene. Re­laţia dintre acestea din urmă şi autorităţile locale este însă foarte slabă. În plus, în cadrul departamentului de control al Ministerului Sănătăţii a activat până de curând doar un singur angajat, urmând să mai fie deschise 4 poziţii.

Această suprapunere de autoritate duce la o disoluţie a responsabilităţilor în sistemul de sănătate publică. „Din interviurile cu directorii de spitale, s-a concluzionat că acestora nu le este clar cine este şeful lor“, spunea anul trecut un studiu al Băn­cii Mondiale. Şi nu există mediu mai pro­pi­ce pentru corupţie decât această struc­tură neclară, a cărei schimbare nu implică nici suplimentări de fonduri, nici reforme gigant, ci câteva măsuri punctuale.

Va fi dispus noul Sisif al sănătăţii, Vasile Cepoi, să promoveze astfel de măsuri punc­tuale? Atuurile sale sunt cunoaşterea bună a sistemului şi conexiunile în toate zonele politice. Vulnerabilitatea a definit-o chiar el, în şedinţa comisiei parlamentare, repe­tând de mai multe ori că îndeplinirea obiec­tivelor sale „depinde de o decizie po­litică“. Dar dacă această dependenţă va fi folosită ca o scuză sau, dimpotrivă, ca o armă extrem de eficientă într-o perioadă elec­torală depinde doar de Vasile Cepoi. //