Răul cel mare

Cum e posibil ca un partid care a câștigat zdrobitor alegerile parlamentare să ajungă, în doar șapte luni, să-și torpileze propriul guvern? Nu știu dacă cei care flutură public întrebarea asta se prefac sau chiar nu văd răspunsul elementar: alegerea unui condamnat penal în fruntea PSD-ului și reacția câtorva instituții ale statului și a sute de mii de cetățeni mai greu de păcălit. Nu spun că toate detaliile conflictului declanșat acum erau previzibile de la bun început, dar e limpede că o criză gravă era inevitabilă încă din decembrie, când în Kiseleff se destupau sticlele de șampanie.

PSD-ul a ales să-l pună în frunte pe Liviu Dragnea fiindcă oferea garanția că va controla cu mână sigură robinetul pe unde se scurg banii pentru partid. Ăsta a fost singurul criteriu, alte merite nu are Liviu Dragnea – comparat din neatenție cu un dictator comunist, când familia căreia îi aparține e un cartel din Medellin. Împotriva alegerii lui pleda situația juridică: condamnat penal și cu un îngrijorător orizont de inculpări. N-a contat, pentru că în mentalul PSD-ist justiția și statul de drept sunt forme fără fond. Chiar presupunând că Liviu Dragnea ar fi fost nevinovat, respectul față de justiție ar fi trebuit să-i împiedice pe PSD-iști să-l aleagă, punându-l să aștepte repararea eventualei erori judiciare.

De fapt, publicul PSD-ist era bine frăgezit de propagandă: justiția a fost înjurată seară de seară la televiziunile ai căror patroni erau fie condamnați, fie cercetați penal. Justiția și statul de drept au fost țintele unui atac violent și vulgar pe care CNA-ul n-ar fi trebuit să-l îngăduie, numai că CNA-ul era subordonat unor interese transparente. Așa se face că ceea ce pentru PSD-iși erau forme fără fond, pentru publicul obedient deveneau inamici odioși. Și, ca să fie sigur că va câștiga alegerile, Liviu Dragnea a trebuit să intre în arena circului politic ca iluzionist: va rezolva cuadratura cercului și va construi un perpetuum mobile care ne va umple periodic buzunarele fără să facem nimic. Ce putea promite mai mult?

Nu vreau să spăl de păcate PNL-ul și USR-ul, dar mi-e imposibil să nu observ că nici unul din partidele astea n-a atacat statul de drept și n-a promis vreun perpetuum mobile. Spre deosebire de PSD și ALDE, PNL-ul n-a obstrucționat justiția când era vorba de parlamentarii lui. Unora s-ar putea să li se pară puțin, mie mi se pare important.

Odată ajuns la putere, Dragnea avea două obiective pe termen scurt și două pe termen ceva mai lung. Întâi de toate, ca să-și salveze pielea, justiția trebuia lichidată – și l-a pus în funcțiune pe uimitorul domn Iordache. Apoi, partidul trebuia asigurat că robinetul cu bani e în mâini sigure – și a împins-o în față pe sobra doamnă Shhaideh. Pe termen ceva mai lung, trebuia găsit un cascador, un om-ghiulea lansat în arenă fără plasă de siguranță, care să fie la urmă găsit vinovat că nu funcționează acel perpetuum mobile – iar firavul domn Grindeanu părea un candidat excelent. În fine, trebuia bombardat cu toată artileria președintele Iohannis, care a și fost amenințat cu suspendarea când a respins-o pe Shhaideh.

Ce n-a luat în calcul Liviu Dragnea (dar primejdia detenției întunecă judecata) a fost că unele instituții ale statului erau deja relativ solide, iar pe de altă parte, chiar dacă nu prea se dusese la vot, electoratul citadin a simțit pericolul lichidării justiției și a recționat rapid, spectaculos. Apoi, Sorin Grindeanu a priceput că e om-ghiulea, că n-are cască, nici plasă de siguranță. În linii mari, asta e tot – și nu văd de ce, cunoscând dosarele lui Dragnea și imposibilitatea de a construi un perpetuum mobile, situația la care s-a ajuns n-ar fi fost previzibilă din clipa când s-au destupat sticlele de șampanie în Kiseleff.

Cine e de vină că s-a ajuns aici? Sigur, în primul rând Liviu Dragnea – dar să i-o spui în față e ca și cum i-ai reproșa unui șef de cartel din Medellin că n-are bune maniere. Apoi e de vină fiecare PSD-ist care a ales în fruntea partidului un condamnat penal. Apoi sunt de vină cei care au demonizat justiția. Apoi sunt de vină cei care au votat un partid condus de un condamnat penal și nu s-au informat că nu există în realitate perpetuum mobile. Apoi sunt de vină cei care, din lene și inconștiență, nu s-au dus la vot. Apoi sunt de vină partidele care respectă regulile jocului politic, dar n-au fost destul de convingătoare în campania electorală. Cred că e necesară ierarhizarea vinovățiilor, așa cum cred că răul cel mic e întotdeauna preferabil răului cel mare – iar răul cel mare e surparea statului de drept și a justiției. De la aceste două forme fără fond pentru PSD-iști pornește totul, și în cele din urmă la ele ne întoarcem.