Rusia și iraționalul

Țarist, sovietic sau putinist, mesianismul rusesc e în esență același și capătă forme asemănătoare. El este motivația socială pe care se bizuie agresiunea lui Putin.

Vlad Zografi 09.03.2022

De același autor

În termenii teoriei jocurilor, invadând Ucraina, Rusia a intrat într-un joc de sumă negativă: Occidentul pierde economic și financiar, dar rușii pierd mult mai mult, în toate planurile. Cu câteva luni în urmă se putea eventual argumenta că, suportând pagube serioase, Rusia ar obține totuși un câștig geostrategic compensator, dacă acceptai trei supoziții: dezbinat, Occidentul va reacționa palid; armata ucraineană e incapabilă de ripostă, se va repeta ce s-a întâmplat în Crimeea; mulți ucraineni sunt dispuși să-l vadă pe Putin drept eliberator. În realitate, nici una dintre supoziții nu stătea în picioare pentru lumea cât de cât informată, cel puțin în preziua atacului din 24 februarie. Mișcările de trupe ale rușilor păreau un spectacol de culturism, o potemkiniadă oferită Occidentului, iar avertismentele serviciilor speciale americane – gesturi discutabile în războiul psihologic. Necazul cu teoria jocurilor e că presupune comportamentul rațional al participanților.

În anii pretrecuți în Franța, vorbind despre literatură cu intelectuali de tot soiul, îl auzeam adesea pe câte unul murmurând „Ah oui, l’âme russe”, în vreme ce clătina din cap și privea nostalgic spre nicăieri. Pe de o parte, mă bucura să primesc confirmări, eu însumi sunt în bună măsură produsul literaturii ruse, dar pe de alta simțeam că era ceva suspect în admirația asta. Apoi, fără să mai fie vorba de literatură și fără să stau de vorbă neapărat cu intelectuali, am descoperit cât de larg răspândit e în Franța mitul rusesc, ce forță de seducție exercită acel suflet misterios. Și mi-am dat seama că explicația fascinației e simplă: scufundați într-o cultură predominant raționalistă, îndopați cu abstracțiuni retorice, cu reguli clare și utile care te îndrumă la tot pasul, mulți francezi găsesc în caracterul excesiv al rușilor (în artă la fel ca-n beții) elementul care le lipsește și după care tânjesc. Pentru că, indiferent de cultura care ne modelează, în fiecare din noi zace un amestec de rațional și irațional, iar aici se vede limpede tensiunea dintre natură și cultură – ceea ce anglo-saxonii numesc nature vs. nurture. (De fapt, în oglindă, ceva similar se întâmplă și cu rușii: formați într-o cultură dominantă de irațional, ca reacție la ea au dezvoltat excepționale școli de șah și de matematică.) O fascinație asemănătoare, parcă totuși mai puțin frapantă, am întâlnit la germani, însă nu și la englezi, atât cât mi-a fost dat să-i cunosc. Englezul, crescut într-un spirit care privilegiază experiența directă în detrimentul schemelor formale, nu e predispus la episoade de leșin când intră în contact cu iraționalul rusesc, și îl tratează ca atare – un subiect interesant, între multe altele.

O imagine pregnantă care mi-a rămas în minte din timpul petrecut demult la Moscova este cea a unui bătrân pe care l-am atins din greșeală, dezechilibrându-mă, când metroul a pornit din stație brusc cu mare viteză. Am bâlbâit o scuză aproximativă. Bătrânul purta o cămașă albă de care atârnau vreo duzină de decorații – mă uimea rezistența țesăturii. A înțeles imediat că sunt străin după pronunție și după îmbrăcămintea mea. Fără să scoată vreo vorbă, s-a uitat la mine cu un amestec de ură, dezgust și superioritate, iar eu am coborât privirea spre pantalonii lui de doc uzați, susținuți de o curea din plastic roasă, și spre ghetele scâlciate. Tot ce am văzut în Rusia, tot ce am citit mai apoi (în particular, cărțile Svetlanei Aleksievici) mi-a întărit impresia că foarte mulți ruși puneau între paranteze mizeria în care trăiau și se lăsau dominați de mândria apartenenței la imperiu, hrănită de rememorarea permanentă, obsesivă a victoriei în Marele Război Patriotic. Ar fi simplu s-o numesc „naționalism”, prin comparație cu ce se întâmplă în alte țări, este mai curând un sentiment mesianic forjat într-o cultură dominată de irațional, și forjând-o, la rândul lui.

Dacă educația în spiritul rațiunii n-a fost complet descurajată de catolicism (sunt celebre manualele de matematică ale iezuiților din Franța; preotul belgian Lemaître a propus o teorie a big bang-ului, iar apoi a refuzat invitația Vaticanului de a o transforma în dovadă a intervenției divine), ca să nu mai vorbesc de tendințele analitic-istoriciste ale teologiei protestante, ortodoxia n-a încurajat niciodată studiul rațional al faptelor, spiritul critic și aderența la realitate, ci s-a orientat exclusiv spre mistică. De aici farmecul literaturii ruse. Și tot de aici, în combinație cu sentimentul apartenenței la cea mai întinsă țară din lume, mesianismul rusesc. Mistica destinului colectiv nu ține cont de viețile indivizilor, nu ține cont de vreo individualitate, sacrificiile, pentru ea, sunt meschine, irelevante, câtă vreme rolul asumat este de a salva lumea. Țarist, sovietic sau putinist, mesianismul rusesc e în esență același, și capătă forme asemănătoare aproape indiferent de gradul de inteligență sau cultură al purtătorilor săi. El este motivația socială pe care se bizuie agresiunea lui Putin.

Cum, în cele din urmă, Putin nu poate învinge Occidentul, cred că merită făcută o comparație cu motivația germanilor în al Doilea Război Mondial. Nu contest că mitologia germanică la care a făcut Hitler apel i-a sedus pe destui, dar cred că se exagerează rolul ei. Mi se pare comic că a fost invocat Wagner, Tetralogia e în realitate o tragedie, fatalism indian preluat prin Schopenhauer: aurul se întoarce în apele Rinului, eroismul a eșuat, lumea își reia cursul firesc. Ce și-ar mai fi bătut joc Kant de mitologia asta germanică de tinichea! Motivația cu adevărat eficientă a nemților a fost revanșa pentru înfrângerea din Primul Război Mondial. Ce-i drept, răzbunarea este unul dintre cele mai puternice sentimente, dar n-are o durată de viață exagerat de lungă – altminteri nu s-ar explica amnezia maghiară (măcar parțială) la nici șaptezeci de ani după ce tancurile rusești intrau în Budapesta. Deși mai puțin violentă decât motivația germanilor din războiul mondial, cred că motivația de acum rușilor e mai stăruitoare, mai robustă, odată ce are o întemeiere mistică veritabilă.

După război, Germania Federală a putut deveni o democrație pentru că: tradiția ei nu se reducea la militarismul prusac; mitologia germanică era în esență meschină, ridicolă; deși plăpândă, rămăsese totuși o urmă de moștenire democratică; exista în cultura germană o veche și influentă tradiție umanistă. Ca să nu mai pun la socoteală aspectele materiale: vitalitatea economiei (cel puțin în Europa) depinde de un anumit tip de societate. Încercând să-mi închipui cum ar putea arăta Rusia după eșecul previzibil al invadării Ucrainei, cred că lucrurile vor sta mai rău decât în cazul Germaniei de după război. Nu prea s-ar putea agăța de cine știe ce moșteniri democratice sau tradiții umaniste, societatea n-a apucat să se obișnuiască vreodată cu liberalismul economic, iar mesianismul rusesc mi se pare greu de erodat. Discursul pe care l-a ținut împăratul Japoniei la încheierea războiului mondial a fost vag, nici n-a fost pomenit cuvântul „capitulare”. Americanii au avut atunci înțelepciunea să protejeze sensibilitatea japonezilor. În eventualitatea (cea mai fericită) a unei lovituri de stat care să-l înlăture pe Putin, cum ar suna discursul celor care ar prelua puterea? Cum ar fi protejată mistica rușilor? Ce ar avea de spus patriarhul Moscovei, care binecuvântează acum agresiunea?

Aceste considerații și întrebări au defectul de a se referi aproape exclusiv la lucrurile impalpabile care populează imaginarul colectiv al unui popor. Cât de importante sunt ele în realitate mi-e greu să-mi dau seama. Dar, mai ales, aceste rânduri sunt scrise în timp ce nu-mi pot scoate din minte că în Ucraina are loc, clipă de clipă, un măcel.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22