De același autor
Liderii uslasi si-au dat inca odata masura la Congresul PSD-PNL-etc Discursuri vide de continut, peronism de trei parale, retorica bombastica, hiperbole gongorice, toata recuzita paguboasa a populismului si chiar in plus. Este greu sa nu izbucnesti in ras la gestul melodramatic al lui Victor Ponta. Mesajul presedintelui tarii nu este pentru acest narcisist “Che” din Balcani decat un petic de hartie care nu merita nici macar dispretul sau. Ii poti replica lui Traian Basescu de o maniera calma, cu argumente, in masura in care le ai. Daca Ion Iliescu ar fi fost acolo si nu la Spialul Elias, probabil ca i-ar fi spus dupa aceea, intre patru ochi: “Mai usor cu cu aceste pustisme, politica nu este pentru adolescenti nabadaiosi”. Burlesc si pueril, Victor Ponta este caricatura spiritului revolutionar celebrat de idolul sau de-acum cativa ani, “Che” Guevara.
“Ungerea” lui El Crin drept candidat prezidential a fost, la randul ei, tragicomica. Niciun argument pentru valoarea acestuia ca om de stat, vorbe si numai vorbe, “ce din coada au sa sune”. Te-ai fi asteptat ca acest conclav sa anunte continuarea “marii revolutii din ianuarie 2012″. Nici vorba. Sa propuna o viziune europeana despre viitorul tarii. Nici vorba. Sa discute starea economiei si problemele legate de criza. Nici vorba. Aceleasi sloganuri extenuate, la care se adauga redescoperirea miturilor nationaliste nu foarte diferite de cele vanturate ani de zile de PRM. Sa scoti de la naftalina, in anul de gratie 2012, pompierismul patriotard este, trebuie recunoscut, o contra-performanta impresionanta. Alianta dintre o stanga specioasa, demagogic egalitarista, si o pseudo-dreapta tot mai ridicola tine de patologiile tranzitiei romanesti, cu ale sale salturi mortale si suprarealiste schimbari de masti. Are dreptate Grigore Cartianu cand scrie in “Adevarul”: Tiradele caţavenciene ale lui Crin Antonescu au fost întrecute doar de bădărănia lui Victor Ponta. Acesta a scos din buzunar scrisoarea adresată de Traian Băsescu liderilor Opoziţiei şi, fără s-o fi citit (după cum singur a spus), a rupt-o în faţa poporului USL-ist. Un tip trecut pe la şcoala bunelor maniere ar fi refuzat propunerea şefului statului evitând un gest de Ferentari. Astfel de mijloace sunt specifice mai degrabă mahalalei politice.
Sa ne miram ca un Radu Campeanu, senior liberal precum Mircea Ionescu-Quintus ori Constantin Balaceanu-Stolnici, fosti colaboratori ai Securitatii, apare pe “Realitatea” si numeste PRM drept “partid de dreapta” cand orice om minim informat stie ca Vadim nu mintea cand spunea” “Lasati securistii sa vina la mine”? Sa-l numesti pe Vadim Tudor “bun roman (whatever that means) tine de o grava intunecare a vederii politice. Deci partidul care se declara oficial adapostul turnatorilor si ofiterilor securisti este o formatiune onorabila a dreptei romanesti. Se rasucesc Bratienii in mormintele lor. Ma rog, “camaradul” Campeanu, model moral in paradigma antonesciana, nu este la prima manifestare naucitor-euforica de acest gen. De data aceasta o face in compania camarazilor uslasi. Probabil ca dl Campeanu isi aminteste cu nostalgie de concertele lui Aznavour din anii surghiunului sau parizian:
Pe vremuri, generalul Juan Domingo Peron, omul care, pozand in “mantuitor national”, a fost de fapt dictatorul manipulator care a ruinat economia Argentinei, spunea: “Am doua maini, una dreapta si una stanga. Le folosesc in functie de nevoi si oportunitati”. Asa stau lucrurile si cu “nationalismul” instrumental al camaradului Crin Antonescu. Rechizitorii vitriolante fara urma de legatura cu realitatea. Apoteoza basescofobiei. Nu exista acrobatie demagogica pe care patimasul, invapaiatul si atat de inconsistentul lider penelist sa nu fie gata sa o utilizeze. Omul, pe care l-am numit un Zelig al politicii romanesti, nu are convingeri de niciun fel, nu are principii, nu are virtuti, nu are viziune ori loialitati, dar are in schimb un inepuizabil, insatiabil, coplesitor apetit de putere. Pe scurt, este nasabuit. Este exact ceea ce, mai devreme sau mai tarziu, il va pierde.
PS Pe platforma “Hyde Park”, Sever Voinescu scrie despre lipsa de semnificatie reala a congreselor PSD. Nu greseste, cred, dar as aduce un mic amendament. In decembrie 2006, cu doua saptamani inainte ca Presedintele Traian Basescu sa rosteasca discursul de condamnare a dictaturii comuniste din Romania, Congresul PSD a condamnat in unanimitate, la cererea imperativa a lui Ion Iliescu, Raportul comisiei pe care am condus-o. Raportul nu fusese publicat, unanimismul pesedist era unul de instinct, intemeiat pe ignoranta, nostalgii comuniste si ispite negationiste. A fost, de fapt, cum a recunoscut chiar un istoric din perimetrul ideologic al PSD, pretul platit de Mircea Geoana pentru a primi sprijinul lui Ion Iliescu impotriva lui Sorin Oprescu. Destinul lui Mircea Geoana nu mai are nevoie de comentarii. Cand fraternizezi politic cu vechiul bolsevic, acolo ajungi. A bon entendeur, salut…
