De același autor
Hotarat lucru, intelectualul Adrian Nastase, om de carte si prolific autor, nu se da batut. Cum stim, a publicat de-a lungul anilor numeroase carti de drept, monumentale volume de articole si cuvantari, plus neuitabilul volum de dialoguri din 2004 cu Alin Teodorescu pe teme de tranzitologie aplicata, "De la Karl Marx la Coca Cola". Colectionar de arta (detine, intre altele, cateva tablouri de Victor Brauner) si harti, pozand in Mecena, vanator pasionat si fermier nu mai putin de succes, Adrian Nastase se crede un om renascentist. Este personificarea Omului Nou.
De dupa gratii, plangandu-si de mila in accese periodice de auto-victimizare, fostul premier, lider al PSD si candidat prezidential ne ofera superficiale mostre de analiza a situatiei politice, bancuri din anii stalinismului dezlantuit si retete ale fericirii universale. Nu scrie, precum Oscar Wilde, poeme rascolitoare gen “Balada inchisorii din Reading”. Nu se lasa coplesit de melancolie, de alean, de dorul lumii pierdute. Ramane un optimist incurabil, un combatant inversunat pe frontul luptei politice care, in final, trebuie sa salveze, zice el, Romania. Refuza sa admita ca este un infractor de drept comun. Se viseaza mantuitor, profet si exorcist.
Exista scrieri celebre din inchisorile totalitare ale veacului trecut. Opere nascute in conditii in raport cu care inchisoarea lui Nastase este una chiar de lux. Antonio Gramsci, unul dintre cei mai inteligenti marxisti care au existat vreodata, a cladit in temnitele dictaturii lui Mussolini o opera filosofica impresionanta. Un marxism gnostic care continua sa-i fascineze pe stangisti si nu doar pe ei. Nu trebuie sa fii un adept al lui Gramsci–eu unul sunt un critic deschis–dar nu poti sa nu recunosti altitudinea reflectiilor sale. Nu poti sa ignori faptul ca a propus concepte de mare rafinament (hegemonie, bloc istoric, intelectuali organici) si cu valoare euristica incontestabila.
Mai aproape de noi si, in mod cert, in afara perimetrului teoretic al stangii, disidentul ceh Vaclav Havel a scris eseuri nepieritoare despre conditia umana, despre strategiile rezistentei non-violente in raport cu Leviatanul totalitar, despre supreavietuirea spiritului in conditiile sufocante ale dictaturii lui Gustav Husak, acea Biafra a spiritului cum a numit-o Louis Aragon. Un volum de scrisori catre sotia sa, Olga, este exemplar prin intensitatea reflectiei metafizice, pe linia fenomenologiei lui Jan Patocka, el insusi unul dintre fondatorii Carte 77 si discipol al lui Edmund Husserl si Martin Heidegger. In inchisoare a gandit Havel filosofia puterii celor fara de putere.
Ce scrie acum Adrian Nastase, ajuns in inchisoare nu pentru vreun delict politic, cum pretinde el, ci pentru coruptie? Pagini de blog in care isi vestejeste, a mia oara, rivalii politici. Fraze atent poleite, dar subtiri ca substanta reflexiva. Atacuri la adresa “dictaturii lui Basescu”. Isi marturiseste solidaritatea indefectibila cu Dragnea, baronul de Teleorman, acuzat de infractiuni penale in perioada referendumului. Se considera un martir al unei cauze politice. Care sa fie aceea? Mexicanizarea Romaniei? Subjugarea justitiei? Permanentizarea domniei unei mafii profitocratice? Jaful?
Nu sufla un cuvant despre mega-plagiatul revoltator si scandalos al fostului sau doctorand, Victor Ponta. Nu pare sa simta niciun fel de culpabilitate in calitatea sa de Doktorvater. Acolo unde ar fi putut sa-si regandeasca optiunile, sa mediteze cu ceea ce se numeste esprit de serieux la ceea ce nu a mers bine in politica romaneasca a ultimelor decenii, la propriul sau rol in ticalosirea spatiului public, dl Nastase continua un exercitiu pe cat de frivol, pe atat de jalnic. Nimeni nu i-a negat vreodata lui Adrian Nastase inteligenta. Ceea ce-i lipseste este, din nefericire pentru el si pentru tara, simtul responsabilitatii.
PS Titlul acestui articol trimite catre o celebra carte de Sartre dedicata scriitorului Jean Genet, comedien et martyre.
