Ultimul hohot de ras al lui Stalin

Vladimir Tismaneanu 07.04.2003

De același autor

La suprafata, ideologia stangii politice pare incompatibila cu antisemitismul. In realitate, în mai multe randuri (începand cu pamfletul asupra Chestiunii evreiesti al tanarului Karl Marx, pamflet în acelasi timp antiburghez si antisemit), multi stangisti au identificat evreii cu banii, tranzactiile financiare dubioase si plutocratia. Mai ales în Franta, activistii socialisti din secolul al XIX-lea nutreau puternice sentimente antievreiesti.

În ultimele decenii, întrucat SUA au devenit simbolul si principalul reprezentant al capitalismului global, antisemitismul, anticapitalismul si antiamericanismul s-au raliat într-un mit politic eclectic, dar extrem de puternic.

Iosif Stalin, care a murit cu cincizeci de ani în urma la Moscova, a fost autorul celei mai rezonante formulari a acestui mit. Este una dintre mostenirile lasate de el timpurilor noastre.

Cu cateva luni înainte de moartea sa, la cel de-al nouasprezecelea Congres al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica, în octombrie 1952, Stalin a tinut ultimul sau discurs important, proclamand necesitatea ca “fortele progresive ale omenirii” sa stranga randurile si sa sprijine lupta blocului sovietic pentru pace.

El a stigmatizat SUA si pe pretinsii sai lachei, democratiile vest-europene, ca fiind negustori a caror marfa era razboiul însusi. O luna mai tarziu, la Praga, pe 27 noiembrie, în ceea ce istoria avea sa numeasca “Procesul Slanski”, paisprezece acuzati - toti comunisti si aproape toti, cu exceptia a trei persoane, evrei - au fost gasiti vinovati de trotkism, titoism, sionism si spionaj pentru Occident. Cateva zile mai tarziu, unsprezece au fost spanzurati, inclusiv Rudolf Slanski, fost secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac, si varful de lance al propagandei prostaliniste Andre Simone (Otto Katz).

Procesul si executiile au fost strans legate de intensificarea fixatiilor antisemite ale lui Stalin dupa crearea statului Israel si cresterea rolului Statelor Unite ca fiind cel mai important oponent al expansionismului sovietic.

Mai trebuie amintite alte cateva exemple, pentru a sublinia componenta profund rasista si antisemita a stalinismului: în ianuarie 1948, agenti ai politiei secrete din Minsk l-au ucis pe celebrul actor Solomon Michaels. În acelasi an, Stalin a dezlantuit campania împotriva “cosmopolitilor fara radacini” si identitatea evreiasca a unor intelectuali proeminenti a devenit un argument pentru a le dovedi lipsa de “patriotism”.

Dupa 1948, autoritatile sovietice s-au angajat într-un efort sistematic de a suprima cultura evreiasca. Comitetul Antifascist Evreiesc a fost dizolvat si sute de scriitori, actori si ziaristi evrei au fost arestati. “Purificarea” a rezultat în eliminarea aproape completa a evreilor din orice fel de pozitii de conducere, mai ales în domenii delicate precum cel militar, al politiei secrete, al radioului si al sistemului juridic (evreul Lazar Kaganovici, subalternul loial al lui Stalin, a fost unul dintre cei mai înversunati sustinatori ai actiunii antievreiesti).

În august 1952, douazeci si cinci dintre cei mai importanti membri ai fostului Comitet Antifascist Evreiesc au fost executati în secret într-o închisoare din Liublianka. Într-un raport catre Stalin, unul dintre tortionari se lauda cu comportamentul sau nemilos fata de “parazitii evrei”. Spre lauda sa, veteranul bolsevic Solomon Lozovski, care fusese numit de Stalin însusi ca presedinte al Comitetului, precum si multi dintre ceilalti acuzati, au refuzat sa recunoasca acuzatiile suprarealiste inventate de politia secreta, conform scenariului dement al lui Stalin. Printre cei ucisi s-a aflat si apreciatul poet de limba idis Peretz Markish, care sperase ca în URSS sa îsi gaseasca o patrie lipsita de prejudecati rasiale.

La 13 ianuarie 1953, politica paranoiei antisemite a ajuns la apogeu atunci cand Pravda a anuntat arestarea unui grup de “doctori-sabotori” (ucigasii în halate albe): acestia erau medicii, majoritatea evrei, carora le fusese încredintata sanatatea personala a conducatorilor sovietici de la varf, acum acuzati ca ar fi conspirat pentru otravirea Generalului si a acolitilor sai. Ocupat cum era sa cugete la Marxism si chestiunea lingvisticii, “corifeul stiintei” (cum îl prezenta propaganda pe Stalin) a gasit timp si resurse de ura pentru a pune pe roate un proces monstruos, menit sa duca la executia acuzatilor si deportarea în masa a evreilor în Siberia.

Doar moartea lui Stalin a împiedicat desfasurarea procesului. În mod uimitor, de-a lungul acestor luni nu s-a auzit nici o voce (majora ori minora) a stangii occidentale procomuniste si antiamericane, care sa protesteze în fata adoptarii oficiale, de catre URSS si satelitii sai, a cliseelor si fantasmelor antisemite de tip nazist.

Stanga occidentala, inclusiv existentialistii luminati ai reputatei reviste Les Temps Modernes a lui Jean-Paul Sartre, erau prea ocupati cu denuntarea pretinsei folosiri de catre SUA a armelor bacteriologice în Coreea, ca sa nu mai vorbim de campania mondiala în favoarea lui Julius si Ethel Rosenberg, acuzati de spionaj pentru URSS (acum se dovedeste ca acuzatia, cel putin în cazul lui Julius Rosenberg, era perfect întemeiata).

Au trecut cincizeci de ani de la acele vremuri infame, si suntem martorii unei resurgente a acelorasi mituri ale urii. Israelul e vazut ca eminenta cenusie din spatele politicilor americane, fundamentalistii islamici devin eroi si sunt numiti “luptatori pentru libertate”, sionismul (de orice nuanta) e echivalat cu rasismul si fascismul, globalizarea e prezentata ca un complot menit sa subjuge tarile sarace, iar America e demonizata ca fiind principala cauza a tuturor problemelor mondiale (de la degradarea mediului la încercarea de a pune staptnire pe terenurile petrolifere din Irak). Pentru unii, chiar si evenimentele din 11 septembrie au fost justificate de subordonarea Americii la prezumtiva strategie sionista de dominare a lumii.

Ca si în trecut, stanga radicala si suporterii ei naivi prefera sa închida ochii în fata atrocitatilor comise de dictatorii antisemiti si antioccidentali. Se lasa prada unor manii selective si unor negari persistente. E momentul sa revedem traditiile unui segment întins al stangii si sa recunoastem faptul ca anticapitalismul a mers adesea mana în mana cu o puternica ostilitate fata de democratie, de drepturile individului si de internationalismul real. Cum altfel am putea interpreta declaratia romancierului portughez Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel, care, întorcandu-se dintr-o vizita la Autoritatea Palestiniana, a mers pana acolo încat a declarat: “Ramallah este Auschwitz”? La începutul anilor ’50, stanga occidentala a tacut în privinta antisemitismului înveninat al lui Stalin.

Astazi, dupa cincizeci de ani, toate obsesiile fostului tiran sovietic au reaparut la suprafata în discursul noului antiamericanism si în identificarea maniacala a sionismului cu razboiul, colonialismul, oprimarea si rasismul. Din mormantul sau, înauntrul cetatii Kremlinului, Stalin trebuie ca îsi ranjeste cu gura pana la urechi, cu nespusa bucurie si cu sentimentul, pe deplin justificat, al razbunarii istoriei.

* Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice la University of Maryland (College Park), este autorul volumului Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism (University of California Press, 2003).

Traducere de Ilinca Anghelescu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22