Reconciliere si polarizare

Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-a derulat atat sub semnul reconcilierii, cat si al polarizarii. Daca mai toata lumea ii recunoaste meritele politice, calificate drept moderne, au existat si numeroase critici la adresa fostului Suveran Pontif, care vizau dialogul religios intern, inflexibilitatea dogmatica si tezismul moral unilateral. Polarizarea pe care a produs-o pontificatul in randurile credinciosilor catolici s-a resimtit intr-o forma mai acuta intr-o tara ca Germania, de unde a pornit protestantismul reformatorului Martin Luther - care a produs o sciziune confesionala majora si a spart pretentia hegemoniei catolicismului universalist personificat de episcopul Romei. Tensiunile traditionale existente intre opinia publica germana catolica, familiarizata cu ideologia protestantismului contestatar, s-au manifestat in timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea sub forma unor proteste masive impotriva Papei. Acesta i-a criticat pe teologii catolici care au indraznit sa devieze de la dogmele impuse sau care au adoptat pareri nonconformiste. Astfel, lui Hans Küng, profesor de teologie de la Universitatea din Tübingen, originar din Elvetia, Suveranul Pontif i-a retras in anul 1979 dreptul de a mai preda, dupa ce acesta a contestat dogma infailibilitatii papale.
Dogma infailibilitatii fusese decretata in secolul al XIX-lea de catre Papa Pius al IX-lea, odata cu dogma Fecioarei Neprihanite, care l-a nascut pe Iisus. Aceste doua dogme fundamentale, de care se cramponeaza Biserica Romano-Catolica, au ramas o piedica majora in ceea ce priveste apropierea ecumenica. Tot asa si euharistia, adica impartasania comuna. La congresul catolic de la Berlin, un preot catolic fusese excomunicat fiindca a permis unor protestanti sa participe la euharistie. Dupa ce, in ultimele doua decenii, alti doi profesori de teologie, intre care si Eugen Drewermann, fusesera suspendati fiindca au contestat "centralismul roman", tensiunile s-au amplificat din pricina faptului ca Papa s-a opus cu vehementa avorturilor, dreptului femeilor de a ocupa functii preotesti si celibatului pentru preotimea catolica exclusiv masculina.
Daca, imediat dupa ce s-a urcat pe tronul papal, Ioan Paul al II-lea s-a pronuntat impotriva teologiei eliberarii, promovata in America de Sud de catre Gustavo Gutiérrez, Leonardo Boff sau Ernesto Cardenal, in anul 2003 Suveranul Pontif a emis o enciclica indreptata impotriva societatii capitaliste de consum, in care pot fi intalnite elemente formulate tocmai de teologii eliberarii in anii '70.
Enciclica amintita este considerata un exemplu pentru ambivalenta politicii papale. Aceasta ambivalenta este ilustrata si de alte gesturi spectaculoase, care au marcat pontificatul primului papa de origine slava din istoria catolicismului. Pe de o parte, Ioan Paul al II-lea l-a reabilitat pe fizicianul Galileo Galilei, ars pe rug, fiind declarat eretic, sau pe Charles Darwin, parintele teoriei evolutioniste. Pe de alta parte, in anul 1988, l-a excomunicat pe arhiepiscopul francez Michel Lefebre pentru ca acesta a indraznit sa hirotoniseasca trei episcopi, incalcand reglementarile stabilite de legislatia Vaticanului. Lefebre, care ulterior s-a pocait, a fost un traditionalist care nu a recunoscut modificarile ecleziastice adoptate de Conciliul Vatican II, ca, de pilda, renuntarea folosirii limbii latine ca limba liturgica.
Dar pana si criticii cei mei vehementi ai regretatului Papa nu ii contesta meritele, charisma si farmecul comunicativ, precum rezulta si dintr-o declaratie a teologului catolic Eugen Drewermann, amintit mai sus. Exprimandu-si regretul fata de disparitia Suvernului Pontif, contestatarul autoritatii papale nu a ezitat sa se pronunte inca o data impotriva a ceea ce el a numit metaforic "abuz de festivism".