Pe aceeași temă
Lăsându-se purtat de vântul iernatic al apărării lui Dan Andronic, așa cum a făcut cu Elena Udrea, Alina Bica și Traian Băsescu, Ion Cristoiu ajunge să dea viață proverbului „unde dai și unde crapă“. A vrut să lovească în „Binom “ și a nimerit pe alăturea cu drumul, dar rău de tot alăturea. Adică, chiar în cei pentru care se pune pavăză. Culmea, în toți patru deodată. Atâta precizie mai rar, chiar și la un ditamai maestrul.
Aventurile jurnalului început de Elena Udrea în vremurile de restriște ale campaniei din 2014, culminate cu fotografiile de la Paris într-o companie care între timp a trebuit să schimbe luxul cu austeritatea, continuă cu un biet paragraf citat de Cristoiu, dar rectificat ulterior de protagonistă. Să-l lecturăm: „Cu el (cu Dan Andronic, n.n.) a fost o poveste mai de mult. Acum vreun an am aflat de la Bica că a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic. El vorbea des cu Preşedintele la telefon. L-am întrebat pe Preşedinte dacă ştie. Nu ştia. I-a chemat pe cei de la SRI, care nu au recunoscut inițial. Apoi au spus că au retras mandatul. Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui. I-a chemat din nou. Până la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal“.
Boacăna e dincolo de orice așteptări, nici nu-i de mirare că ai lui Ghiță & Felix au sărit în sus de bucurie. Vorba clasicilor, așa „pleașcă“ mai rar. În traducere, buclucașa poveste arată cam așa: Bica i-a spus lui Udrea, prietena și „sursa alternativă“, că Dan Andronic are probleme mari, iar SRI-ul, nemernicul de Coldea probabil, îi cere să semnze un mandat de interceptare pe siguranță națională se subînțelege, dar nu e sigur. Episodul se petrece în anul 2013 - Cristoiu, în febrilitatea transcrierii, a greșit anul, nu-i bai, l-a corectat Udrea -, perioadă în care Andronic „vorbea des cu președintele la telefon“. Normal, nimic de zis, așa-i la presa de partid și de stat. Udrea îi spune președintelui, normal și asta, din motive deja cunoscute. Președintele însă habar n-avea, iar normal, fiind vorba de un dosar de siguranță națională sau de corupție, nu era treaba președintelui să știe ce mandate, cine și de ce se dau/cer.
De aici încolo, însă, lucrurile se complică, o iau razna: prezidentul îi cheamă la el pe „cei de la SRI“, pe șefi, se înțelege, și îi ia la întrebări. Ăștia nu și nu, nici vorbă de vreun mandat. Ce erau să facă, știau și ei că șeful face urât la supărare. Și ca să vă dați seama în ce fel, să facem o paranteză tot cu episodul Paris.
„Aceasta este o operaţiune pe care serviciile, un serviciu românesc şi unul francez, şi l-au făcut între ele.“ (Traian Băsescu, 30 octombrie 2014, B1 TV)
„Am discutat și ieri, și alaltăieri, și astăzi cu șefii serviciilor. Problema mea e dacă nu e filaj românesc, dacă nu e al statului, la puterea pe care o aveți să îmi spuneți în câteva zile al cui e. Să lămurească public cine a făcut filajul!“ (Traian Băsescu, 31 octombrie, Realitatea TV)
„Am avut decretul scris (de demitere a adjunctului SRI, Florian Coldea, n.a.), doar că nu l-am semnat. Am primit un alt raport al Serviciului în două săptămâni, care îmi arăta altă realitate decât cea intuită de noi toți - că nu puteau să fie paparazzii - pentru că s-a făcut rost de facturi. Dacă erau servicii românești, aş fi semnat decretul - era evident că era un joc politic al unui serviciu. Primind un raport, strict secret, nu o să-l pot face public niciodată. Nu cred că poate fi desecretizat, cel puțin în următorii zece ani.“ (Traian Basescu, la B1 TV, 24TV, februarie 2015)
Revenind. Șefii SRI nu recunosc inițial nimic în legătură cu mandatul pentru Andronic, dar, presați, cedează și spun că l-au retras. Udrea nu se lasă, știe ea ce știe și, oricum, n-are încredere decât în prietena Bica (și în fostul): „ia vezi tu care-i treaba, verifică!“. Stupoare! Nenorociții de sereiști mințiseră, îndrăzniseră să-l mintă pe însuși președintele. „Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui“, se confesează Udrea jurnalului. Dar bomba, cum se zice acum prin presa noastră, de abia acum vine: „I-a chemat din nou. Până la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal“.
Tare chestia, nu? Președintele României oprește o anchetă în curs, oprește ascultările SRI! Una din două: fie SRI nu avea mandat obținut de la judecător, nu de la Bica, ea doar putea să ceară judecătorului în calitate de șefă DIICOT - „binomul“ sau „trinomul“, Marea Adunare trebuie să ne lămurească urgent cum stă treaba! -, fie președintele a comis un grav, dar grav de tot, abuz în funcție sau cum i-o spune în Codul Penal.
Urmarea poveștii e chiar nostimă. Realizând boacăna, tandemul Udrea-Cristoiu o dă la întors. Motivele nu sunt complicate: prietena Bica intră și mai rău la apă, adica la beci, dacă ne uităm la ce-a pățit judecătoarea Georgeta Barbălată de la ÎCCJ, care a luat 4 ani cu executare pentru exact aceleași lucruri: favorizarea infractorului și „divulgarea de date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, date pe care le cunoștea în virtutea atribuțiilor de serviciu, acțiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranța statului“.
Ne putem doar imagina cam ce i-a spus Udrea lui Cristoiu la telefonul dat după apariția fragmentului de jurnal, dar public a fost ca la Radio Erevan: „Am rectificat deja. Nu mi-a spus Bica, ci mi s-a spus că Bica...“. Sesizați nuanța...
Și mai nostimă e grija maternă pe care nu contenește Udrea să i-o poarte fostului președinte (mai bine lipsă!). „Ceea ce contează în acest caz e faptul că președintele putea să fie ascultat chiar și printr-un intermediar.“ Se mai întâmplă, asta-i viața și la case mai mari, când „intermediarul“ e implicat în vreun dosar de corupție sau de siguranță națională. Un motiv în plus ca „intermediarii“ să fie selectați mai cu atenție! Nu mai vorbesc de „sursele alternative“ și de oamenii de casă.
P.S. Nu știu ce-o mai scrie prin jurnalul ăla, dar i-aș da un sfat lui Udrea, așa, ca de la un neprieten: n-ar putea să-i ia jurnalul lui Cristoiu? Și să se asigure, nu știu cum, și că n-are copii?
Comentarii 9
Radu - 01-04-2016
Doamna Pora corect articolul dar cred ca totusi se cuvine ca dupa acesti 10 ani de Basescu noi toti sa multumim ca au existat si posturi TV care i-au fost impotriva si au informat despre adevarata esenta a regimului sau. Chiar si aceasta dezvaluire/gafa a domnului Cristoiu nu face decat sa confirme inca o data cat de putred a fost regimul sau. Nu sunt fan al A3 pentru ca vad ca orice om cu creier la el ca si acest post manipuleaza. Si evident este subordonat intereselor voiculesciene. Dar totusi asta cu "pleasca" nu merge. Puteti va rog sa iesiti din logica de conflict Basescu - A3. Adevarul este ca fara acest post nu mai aflam nimic despre ce putregai zacea pe vremea lui Basescu. Precizez ca urmaresc cat mai multe surse de informare (preventiv daca se gasesc postaci sa ma injure) si aproape toate posturile de stiri sunt arondate intr-o directie sau alta. Dar numai urmarindu-le pe toate poti afla cat mai multe. Asta ii sfatuiesc pe toti cetatenii sa se informeze din toate mediile posibile sa nu mai cada victime manipularilor !
Răspunderomulus - 12-31-2015
Doamna Pora,citesc cu multa atentie articolele scrise de Dumneavoastra si le apreciez corectitudinea si precizia comentariilor. De data aceasta insa cred ca articolul acesta a fost scris in graba si nu prea are legatura cu "maestrul" cristoiu.Doresc sa precizez ca,(personal) am o parere foarte proasta despre aceasta persoana care se crede ziarist.Este admirator al fostului presedinte Basescu si ataca cu si mai ales fara rost actuala conducere a Tarii.De "boacane" in gandurile sale nu mai vorbesc...
Răspundelmihai - 12-29-2015
Asa arata un "fan" politician, i se iarta toate mizeriile! Dar grav este faptul ca acesti indivizi, ca si cei de acum, nu au fost si nu sunt preocupati de soarta natiei! El, poporul, votantii, care sunt la fel de ignoranti si isi doresc la fel de mult ca in anii'90! Ce fac gunoaie gen basescu, udrea, "maestrul"cristoiu are o importanta zero...ce lasa in urma lor dupa ani de serviciu in solda contribuabilului ...astfel de articole am dori sa citim din partea d-nei Pora si a altor ziaristi credibili!
RăspundeSean - 12-21-2015
Chestia asta nu e boacana! Este "Gura pacatosului, adevar graieste"!
RăspundeMIHAI 2 - 12-17-2015
Si eu care credeam ca doar Nadia Comaneci are parte de admiratori ciudati.
Răspundevicentio B. - 12-17-2015
Stimata Doamna Andreea Pora, cu scuzele sincere ca precedentul comentariu contine erori vizibile, rog publicarea acestei precizari, motiv pentru care retrimit mesajul anterior, insa, in forma corectata: " Stimata Doamna Andreea Pora, dupa cum bine stiti, asemenea subiecte, ca cel de mai sus, NU intra, din principiu, in categoria celor care ma intereseaza. Se pare ca acest dezinteres apartine si celor care de regula va citesc. Dovada: ar consta in insasi faptul ca ati scris un articol cu o "viata " de 24 ore., la care NIMENI, NIMENI nu a trimes un comentariu, Remarca mea NU mai este valabil, deoarece intre timp, a mai aparut un comentariu. La experienta care ati acumulat-o trebuia, cred eu, sa prevedeti o asemenea "statistica" ! Am insa o singura intrebare, care ramane valabila si ca atare va rog raspunsul: CINE, CAND CU CE OCAZIE a oferit lui Ion Cristoiu titlul de "MAESTRE" ? Titlul, in fond, foarte pretentios, vad ca si Dvs. il repetati ! Multumesc anticipat.
RăspundeMarius Nicolescu - 12-16-2015
Ar fi de ras daca n-ar fi de plans. E din ce in ce mai rusinos cat de mizerabili ne-au devenit "conducatorii". Halal (PENAL) sa dea Dumnezeu sa le fie.
RăspundeVicentio B. - 12-15-2015
Stimata Doamna Andreea Pora, dupa cum bine stiti, asemenea subiecte, ca cel de mai sus, NU intra, din principiu, in categoria celor care ma intereseaza. Se pare ca pe foarte multi. Dovada: ati scris un articol cu o "viata " de 24 ore., la care NIMENI, NIMENI nu a trimes un comentariu ! La experienta care ati acumulat-o trebia sa prevedeti ! Am o singura intrebare: CINE, CAND CU CE OCAZIE a oferit lui Ion Cristoiu titlul de "MAESTRE" , titlui care vad ca si Dvs. il repetati ?
RăspundeGheorghe Popescu - 12-14-2015
Mi se pare ca Basescu a declarat odata ca, daca aude ca un politician e vizat pentru acte de coruptie, ii da telefon. Parte pentru ca multe din faptele astea de coruptie se intimpla si in nestiinta de cauza, parte si probabil pentru ca nu prea avea incredere in zelul procurorilor, nu stiu, dar declaratia a facut-o. Daca stau si ma gindesc la ultimile altercatii ale lui Basescu cu presa (cind v-a dat cu tifla), inteleg de ce le curg balele jurnalistilor acum. Si mai inteleg si acuzele fostului presedinte la adresa presei cu stele pe umeri. Vad ca im ultimul timp Basescu e acuzat de orice, de la nationalism la anti-semitism, fascism, iar acum coruptie. Ca-n Romania, nicaieri. Banuiesc ca doamna Pora e foarte mindra de meseria dumneaei. Chestie de caracter aici.
Răspunde