Pe aceeași temă
Si, culmea perfidiei, nu impune nicio gratiere și nu pare vreo urgenta. Nu stiu ce-o fi fost in capul judecatorilor de acolo de n-au inteles mesajul din bocetul penalo-politic cu puscariile supraaglomerate si pline de corupti nevinovati si femei amarite la doar prima spaga. Sau, te pomenesti ca l-au inteles pe dos?
Decizia CEDO cu care ne-au terorizat luni intregi alde Dragnea, Iordache, Tariceanu, Basescu, Nicolae si alti corifei ai antijustitiei, explicindu-ne cit de urgenta e golirea inchisorilor a venit miseleste taman cind parlamentul dezbate infocat legea gratierii. Te-ai astepta ca baietii s-o lase balta. Aș! Nici vorba. In loc sa studieze recomandarile de acolo, care cer ceva simplu pentru versatii nostri politicieni: un Plan de masuri, ei o tin langa cu gratierea. Intreb si eu, n-ar fi mai simplu ca in loc de atita bataie de cap cu amendamente croite pe masura fiecarui corupt in parte sa puna pe hirtie Planul, ca la asa ceva nu-i intrece chiar nimeni. La cite planuri fac ei pe coltul mesei, ultimul fiind asta cu globalul pe gospodarie, ce mare scofala ar fi?
N-ar fi, dar nu vor, pentru ca scopul e altul. Sa iasa dom Profesor, Nutica (daca o intra si ea), spagarii, aia cu abuzul in serviciu fara prag si, in general, toate victimele ticalosiilor DNA. E un scop nobil. Plus ca trebuie sa admitem ca si coruptul e om si are si el drepturi. Mai nimeni nu i le neaga, iar putinii care o fac, urit din partea lor!, se gindesc probabil ca din moment ce aia au ajuns la puscarie cu toata armata de avocati si ziaristi care i-au aparat, cu multele complete de judecatori pe la care au trecut, cu usa CEDO larg deschisa, or fi si vinovati, si cu drepturile respectate. S-or mai gindi unii, iar aici cred ca numarul lor e chiar mare, si la cit au furat, la banii pe care ar trebui sa-i dea inapoi. Ca au de unde, ba le mai si ramine. N-am prea auzit pe careva normal sa moara de grija asta. Cu exceptia, evident, a prietenilor de suflet, conturi, partid si afaceri ai celor bagati la mititica si pentru care se lupta acum ca fiarele. Ca te si intrebi daca amendamentele alea pe care le tot baga la gratiere n-or fi cumva contra cost sau contra santaj. Doar dracu stie. Deocamdata.
Cum o fi, cum n-o fi, chestia e ca decizia CEDO nu pomeneste nimic de gratiere, iar de aminarea returnarii prejudiciului nici atit. Problema nu-i ce ochi casca judecatorii de acolo, ci mai degraba ce o fi in sufletul actualilor corupti si viitori puscariasi cind vad amendamentul votat deunazi de comisia juridica. ”Gratierea prevazuta la art. 1-2 este conditionata de achitarea in termen de 2 ani de la data aplicarii actului de gratiere a obligatiilor civile si a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnata a fost obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva”. Ca in loc de 1 an au 2 sa stinga in libertate banutii, treaca mearga, sa nu fim haini, dar precizarea care urmeaza e chiar motiv de sarbatoare: gratierea se revoca doar in cazul ”nerespectarii cu rea-credinta a obligatiilor”. Dar daca tu, gratiatul, esti de buna-credinta si arati judecatorilor ca ai vrut, ai incercat, te-ai dat de ceasul mortii dar n-ai putut sa aduni suma, deci ai fost de buna-credinta, ce credeti ca se intimpla? Simplu: ramai si gratiat, si cu banii. Misto, nu?
Ce sa mai zicem de discriminarile legate de gen sau de treaba cu ”prima mita” , cum propusese dibaciul Traian Basescu, despre care unii si altii zic ca e apasat rau de noii pantofi cu tocuri cui ai Doamnei( nu mai sunt la moda, dar cind nevoia o cere...) . N-au trecut la comisie chiar asa cum voia fostul ( se gratiaza cu 3 ani pedepsele intre 3 si 10 ani, deci tot e ceva mai mult decit nimic) dar lupta continua in plen si va fi dura.
In sfirsit, chestia e ca gratierea n-are nici in clin nici mineca cu decizia CEDO, cum ne-au impuiat ei capul, dar are cu ceea ce au vrut sa faca prin Ordonanta 12-13. Nu mai au curajul de atunci, dar nici nu cedeaza. Unii, e drept, sunt mai vitejji decit altii, gindindu-se probabil ca ori nu mai au nimic de pierdut ( ca imagine), ori au totul. Oricum, precedentul e riscant, pentru ca nimic nu-i va impiedica pe viitor sa dea cite o gratiere mai mititica, una cu dichis, pentru cite unul de-al lor care intra la ”Beciul Domnesc”, ca sa citam din clasicii in viata.
Pina atunci, morala circului cu decizia CEDO e ca minciuna are picioare de pechinez, dar e inghitita pe nemestecate de pradatorii politici autohtoni.