Excese

Tia Serbanescu | 14.08.2013

SHARE 0

Nemaisuportând atacurile încasate în lipsă, inclusiv de la suporterii săi dintre care unul l-a înjurat de mamă fiindcă a plecat în lume lăsând țara la dispoziția dlui Băsescu, premierul și-a scurtat concediul și a sosit luni noaptea în țară programându-și imediat o emisiune la RTV unde o ziaristă era foarte mirată că președintele știa locul de vacanță al premierului. Păi, era obligat să știe.

Cum i-ar sta unui președinte să spună că habar n-are unde e premierul și că, în caz de Doamne ferește, nu știe de unde să-l ia? Cert este că absența nu i-a priit deloc dlui Ponta la imagine. De, cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare. Dl. Băsescu și-a găsit repede însă un adversar mult mai convenabil: președintele partidului extremist maghiar Jobbik care, aflat în România, a declarat „că și-ar asuma un conflict româno-ungar“ pentru a apăra drepturile maghiarilor. Ale maghiarilor sau ale secuilor? Căci liderii ungari, ca și ai UDMR, suferă de dublă personalitate accentuată.

Nici nu știi cum să le spui: maghiari sau secui? Au și steaguri diferite. Dl. Băsescu a reacționat cu fermitate („niciodată nu vom face regionalizare pe criterii etnice“) și apoi cu exces de fermitate numind Ungaria „un focar de instabilitate“ în regiune unde România „își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei“ și întrebându-se dacă Tokes care a cerut Ungariei un „protectorat asupra Transilvaniei“ mai merită să fie cetățean român. Cuvinte grele, prea grele, pe care dl. Băsescu și le-a permis tocmai pentru că a oferit „protipendadei ungare“ încredere deplină și lui Tokes propriul „protectorat“ - de care aceștia au abuzat. Abuzurile extremiștilor maghiari nu-l obligau însă pe dl. Băsescu la reacții aflate în incompatibilitate diplomatică.

Cei care l-au așteptat pe dl. Ponta cu nerăbdare sunt primarii incompatibili ai PSD (USL) care-l amenință cu răzmerița dacă nu modifică legea ANI ca să-i lase și în CA sau AGA. Deși legea incompatibilității e din 2003 primarii PSD vor să taie mâinile ANI în loc să-și scurteze lăcomia. Cum ministrul Justiției a refuzat să avizeze amputarea ANI, Mazăre l-a făcut „căcăcios“ deși el personal nu e incompatibil: „pe mine m-a învățat Băsescu să suflu și-n iaurt“. L-a învățat bine: să respecte legea. Deci se poate. Dacă și Mazăre a respectat legea (deși resepctul nu e partea lui forte), înseamnă că nu e prea greu. Dar PSD suferă: de ce să respectăm legea și nu pe ilegaliști? Suntem aici de 2000 de ANI – iar ANI e doar una. Ciocu' mic, căci gheara-i la putere.

Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.

TAGS:

Comentarii 0

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22