Lazaroiu, lipsa de discernamint si infantilism

Andreea Pora | 26.07.2013

 Sebastian Lazaroiu are o problema. Una mare si veche. Pur si simplu nu intelege constringerile functiei de consilier prezidential.

Pe aceeași temă

 Sebastian Lazaroiu are o problema. Una mare si veche. Pur si simplu nu intelege constringerile functiei de consilier prezidential. Nu vrea si pace sa accepte ca orice vorba, orice postare nu-l reprezinta pe el, ci pe Basescu. Ca nu e o persoana privata si, deci, nu-si poate permite sa zburde la orice ora din zi si din noapte pe facebook sau blog scriind ce-i da prin minte, pentru ca totul, dar absolut totul, se interpreteaza, se pune in circa presedintelui. Ce-i asa greu de priceput? E drept ca presedintele, de altfel a si spus-o in citeva rinduri, le confera consilierilor sai o libertate destul de mare, neobisnuita prin alte parti. Lazaroiu insa, spre deosebire de ceilalti consilieri, abuzeaza. Are veleitati de comentator, e mereu zbuciumat, se crede indreptatit sa nu taca, sa-si dea cu parerea, sa faca glumite. Pot accepta ca e frustrant sa fii in pozitia aia si sa taci sub avalansa de mizerii care se revarsa zilnic asupra institutiei la care esti angajat. Dar daca te maninca limba, te da imaginatia pe dinafara si te roade talentul creator, daca preaplinul energiei nu te lasa sa dormi pleaca, du-te, elibereaza-te, scutura lanturile. Lumea-i mare, iar politica plina de oportunitati.

Ce-i lipseste lui Lazaroiu e discernamintul. Masura. Sare peste cal si in alegerea "subiectelor", si in stilistica, profita nepermis de toleranta lui Basescu, punindu-l in situatii uneori imposibile. Ultima isprava a consilierului a fost socanta. Nu cred ca ma banuieste cineva de vreo afinitate cu Antena 3 sau cu pseudo-jurnalisti din categoria Gadea- Grecu- Badea etc., dar a posta o fotografie cu o ziarista de la Antena 3 dupa gratii, insotita de comentariul "noua grila de programe" este o gafa de zile mari si gluma, daca asta s-a vrut, mai mult decit proasta. Ca-i vrea dupa gratii pe antenisti, e treaba lui personala, nu e singurul probabil, dar e singurul care nu poate s-o spuna. L-a adus pe presedinte in situatia sa-si ceara scuze, prin vocea lui Bogdan Oprea. ("Va impartasesc indignarea. In numele presedintelui va cer scuze public pentru aceasta abordare a domnului consilier prezidential Sebastian Lazaroiu"). Sa-si ceara scuze de la cine ? De la niste mardeiasi in slujba lui Felix, de la niste indivizi care n-au nicio treaba cu jurnalismul si s-au specializat in linsaj, minciuna, intoxicare, manipulare, care au facut din sintagma « basist » o anatema. In fata astora a fost obligat Traian Basescu sa plece capul din cauza prostiei lui Lazaroiu.

Si trebuia s-o faca pentru ca gestul punea sub semnul intrebarii chiar independenta anchetei, dind astfel apa la moara teoriilor anteniste si facindu-le victimizarea mai usoara si credibila. Pentru ca un presedinte nu are voie sa se pronunte in astfel de cazuri, care pot fi lesne aduse, si chiar sint manipulatoriu aduse, in zona ingradirii libertatii de expresie. Basescu a pus genunchiul in pamint in fata celui mai toxic institut de presa doar pentru ca Lazaroiu nu are capacitatea sa gindeasca, inteleaga si anticipeze consecintele gesturilor lui. E grav ! Altfel spus, consilierul a adus un imens deserviciu institutiei prezidentiale si lui Basescu personal.

Nu e insa prima oara. Sa ne aducem aminte ca Lazaroiu a trebuit sa plece de la Cotroceni tot din cauza unui astfel de derapaj- cel cu UDMR. Nu are rost sa rememoram lista « inadecvarilor » consilierului, e cam prea lunga. La fel de lunga ca si lista gresitelor expertize lansate in spatiul public, dar asta-I alta poveste.

Remarc insa ca domnul Lazaroiu sufera in ultimul timp de o “bulversare a valorilor”, de o incilceala a mintii. Incurca mizele si tintele, greseste personajele, lasindu-se cuprins de umori. Lovit de febra comentaritei, consilierul pune la punct ziaristi, da lectii, insulta, ii cearta pentru opiniile lor. O face, iarasi, fara discermanint, punind pe picior de egalitate jurnalisti onesti si profesionisti si diferite specimene care isi aroga aceasta titulatura. Sa te razboiesti cu Dan Tapalaga, Attila Biro, Ioana Ene sau Sabina Fati, printre putinii ziaristi care au fost mereu de partea corecta a lucrurilor si care nu au cedat la nivel de principii, asimilindu-i cu antenistii si sugerind ca sint platiti si fac jocuri, e sminteala curata. Ce o fi in capul lui ? Ii face vreun serviciu presedintelui prin astfel de pozitionari ? Cu siguranta nu. Ba din contra, as putea spune.

Si mai e ceva, registrul in care isi pune in pagina asertiunile este din zona, scuzati, « putoismelor ». Daca nu ar fi vorba de ditamai consilierul, functia te obliga sa-l iei in serios, infantilismul unor postari stirneste doar zimbete jenate. Concluzionind, Sebastian Lazaroiu pare mult mai potrivit pentru politica.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22