Pe aceeași temă
Ce frumos, ce minunat, ce prinos de recunostinta! Radiou public, mare ti-e gradina si cum nu reusesti tu sa scapi de dinozauri si dinozaurese! Mai ales de unele de talia, talentul si banii Ruxandrei Sararu. Sau, poate, nu vrei, din motive care noua ne scapa, dar noului director general Demeter Andras Istvan, nu. Caci Ruxandra Sararu, are nu doar probleme identitare "azi poate sunt Otilia, poate fiica lui Neagoe Basarb cu învăţăturile lui către Teodosie. Sau poate o umilă fiică a neobositului Pământ", ci si financiaro-mogulistice.
Doamna care continua neostoita sa se iubeasca pe stadioanele protocronismului paunescian este sefa Departamentul de Marketing si Comunicare din Radioul public, pozitie care nu-i asigura traiul de toate zilele, motiv pentru care a incasat si de la Sorin Ovidiu Vantu 1.236.760.000 de lei vechi între anii 2007 şi 2009. La vremea dezvalurilor respective, Demeter Andras Istvan a zis ca " o sa ma interesez special de acest subiect". Daca nu s-a interesat inca, o fi ocupat cu directoratul si n-a avut timp pentru fleacuri, poate se intereseaza de corespondentele speciale de la Chisinau. Mai e timp, caci ele continua zi de zi. Doamna Sararu este inca in "periplul meu nocturn Bucureşti-Chişinău cu o aeronavă Tarom condusă magistral de instructorul Cojocaru şi însoţitorii de stele ai galaxiei aviatice Raluca şi Cristina" si cauta, cauta, cauta orice altceva decit alegerile. O zice chiar ea. "Poate vă întrebaţi de ce am părăsit aparent tulburatul Bucureşti, ce caut la fratele său mai mic, Chişinăul? Caut o dragoste pierdută, un bunic, vreau să iau pulsul toamnei vrajbei noastre, vorba marelui scriitor".
Pentru a nu va strica bucuria, pentru ca soarele sa rasara, in sfirsit, si pe ulita Radioului public, cititi integral doua dintre corespondente. Veti fi rasplatiti!
23 noiembrie 2010
”Sunt în faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi se crapă de ziuă şi aş dori să îţi arăt Chişinăul noaptea. Aşa ar suna periplul meu nocturn Bucureşti-Chişinău cu o aeronavă Tarom condusă magistral de instructorul Cojocaru şi însoţitorii de stele ai galaxiei aviatice Raluca şi Cristina. Plecată de la Bucureşti la 8.45 fix post-meridian şi ajunsă la Chişinău după nu mai puţin de 50 de minute, am fost preluată competent de Rareş-taromistul şi predată în braţele fratelui-întru-meserie, Dumitru, eroul “Clipei”.
Poate vă întrebaţi de ce am părăsit aparent tulburatul Bucureşti, ce caut la fratele său mai mic, Chişinăul? Caut o dragoste pierdută, un bunic, vreau să iau pulsul “toamnei vrajbei noastre”, vorba marelui scriitor.
Noaptea eşti în siguranţă în Chişinău dacă ai gânduri bune. ”Drumurile noastre toate, se vor întâlni vreodată” în concertul simbolic al cuvintelor pace, mir, peace, paix, pax sunt ca la Bucureşti. Piaţa Florilor inundă cu miresme ca la Tanţa-florăreasa din Coşbuc. Ştefan cel Mare şi Sfânt e la locul lui. Numai eu, neobosită, în campania despre ultima săptămână de campanie între Prut şi Nistru, nu mă satur să văd, să înţeleg, să simt, să iubesc. Telefoanele merg la fix, taxiurile aşijderea, serviciul de noapte este impecabil, iar Igor-taximetristul ştie tot de la Glazunov la Warren Christopher, de la Berlusconi la Marquez, pe care, credeţi-mă, i-am atins. Nu visez cu ochii deschişi acum când se crapă de ziuă. Toleranţă, iubire, înţelegere, linişte, responsabilitate le trebuie semenilor noştri cu sau fără poduri de flori, doar punţi herţiene.
Zarurile nu au fost aruncate în politică, dar între oameni, da. Ştiţi cum a vorbit Putin cu Angela Merkel? Ea în ruseşte, el în germană. Cu toţii ştiu limba engleză, franceză, esperanto, ruseşte şi… chineză, de ce nu. Dar important e că nu mai avem mult timp sa ne împăcăm unii cu alţii pentru a face bine planetei albastre. Felix, matinalule, îţi mulţumesc, îţi predau legătura. Azi poate sunt Otilia, poate fiica lui Neagoe Basarb cu învăţăturile lui către Teodosie. Sau poate o umilă fiică a neobositului Pământ.”
24 noiembrie 2010
Studio București: Duminică, 28 noiembrie, vor fi alegeri parlamentare anticipate. Care e atmosfera ne spune chiar acum Ruxandra Săraru.
"Aici trăiesc un minut de emoţie de toamnă cât o eternitate. Azi la amiază, la Chişinău, “ploua infernal şi eu te iubeam” adică plângea cerul peste mine şi peste fratele meu în gazetărie, Alexandru Dorogan, căutând în Cimitirul Ortodox Central, sper că nu zadarnic, mormântul eroului cunoscut până în 1991, acum necunoscut.
Cine nu îşi poate iubi familia nu îşi poate iubi nici patria. Mă încăpăţânez să rămână profund recunoscătoare şi nepăsătoare la greşeli, iertându-mă, aşa cum noi iertăm greşelile greşiţilor noştri. La Chişinău, în iureşul începutului de mileniu trei şi la sfârşit de vremelnică şi încrâncenată campanie politică, viaţa curge în dulcele grai românesc, cu inflexiuni slave calde ca pieptul Maicii Rusia, înmiresmată ca Podul de Flori şi sentimente de peste Prut".
