Stegarul Avramuta de la Universitate este MEMBRU PNL de doi ani

Andreea Pora | 24.02.2013

E domnul acela care in iarna lui 2012, in timpul mitingurilor de protest de la Universitate, flutura neobosit un steag. Isi facea veacul in fata Teatrului National inconjurat de carele de reportaj ale Antenei 3.

SHARE 18

Pe aceeași temă

E domnul acela care in iarna lui 2012, in timpul mitingurilor de protest de la Universitate, flutura neobosit un steag. Isi facea veacul in fata Teatrului National inconjurat de carele de reportaj ale Antenei 3 si striga din rarunchi impotriva "nedreptatii, abuzurilor si hotiei guvernului Boc". Nu era un simplu figurant, era chiar inima frematinda a platoului de filmare, glasul poporului indignat si suferind sub jugul cuplului Boc-Basescu. "Stegarul" era nelipsit de la orice protest, a putut fi vazut in fata Guvernului, a palatului Cotroceni cerind plecarea "dictatorului", alaturi de Ghise aburcat pe Leu, urlind impotriva "neligitimului", pe holurile Casei Poporului fluturind drapelul. Ce mai incoace si-n colo, parea insasi vocea care striga Adevarul impotriva puterii abuzive in prime-time-urile lui Felix. De altfel, intr-o postare pe propriul blog, noiembrie 2012, chiar se revendica propovaduitor al "revolutiei morale".

”Am ieşit în Piaţa Universităţii mânat dorinţa de adevăr. Este un moment istoric. Anul acesta lumea a intrat într-o mare perioadă de transformari şi România da tonul. Este Revoluţia morală, Revoluţia valorilor, Revoluţia inimilor".

Problema e ca domnul cu pricina, pe numele sau Cezar Avramuta, este membru PNL de doi ani. A recunoscut-o el insusi la Congresul PNL din acest week-end. S fost salutat si omagiat de insusi marele Crin Antonescu, iar prestatia revolutionara i-a fost recompensata cu un premiu pentru "apararea valorilor democratice" la Gala Tineretului Liberal. Ce frumos!

La Congres, Avramuta s-a intretinut cu colegii liberali, si-au strins miinile si si-au facut cu ochiul: "bine lucrat!". Politicienii il bateau pe umar si ii susoteau chestii la ureche, iar Rares Manescu si sotia europarlamentar il tratau ca pe un vechi camarad de arme regasit. Totul era extrem de emotionant, se depanau amintiri din vremurile vitrege ale luptei cu fostul regim, erau injurati "nenorocitii" de ziaristi basisti care au dat pe goarna stenogramele din sedintele organizatiei PNL (alea in care se punea la cale strategia pentru Piata Universitatii), se faceau planuri grandioase de viitor.

Si totusi, ceva parea in neregula cu Avramuta. Ceva lipsea. Fara steag si obiectul muncii protestatare se invirtea cumva debusolat de la unul la altul. Toca marunt din buze a paguba. Se gindea, poate, ca mai bine facea greva foamei, ca mai bine batea palma direct cu Varanul, ca un loc in parlament dupa modelul Cristina Anghel era mai de folos decit o diploma pentru "valori democratice". Gurile rele, alea care te incondeiaza cum te intorci cu spatele, spuneau ca n-a fost doar premiul, ca tariful pe zi/protest era de-a dreptul generos.

TAGS:

Comentarii 18

Maria - 03-25-2025

Recunosc,sunt în necunoștință de cauză,îmi poate spune cineva din ce trăiește acest bărbat ,dacă a avut vreodată servici,are casă,familie,înafară de protestele la care participă mai are și alte preocupări?

Răspunde

Ambitiosul - 03-05-2013

Mai stegarule! Du-te bre acu' in Covasna si Harghita, ca este campionat de fluturat steaguri!Pai ce, or avea secuii un steag mai mare decat al tau? Acum ar trebui sa fluturi neneaca, gratis si din patrihotism, nu la comenzi politice si pe bani! Mama ta de jigodie falsa!

Răspunde

gigi - 03-05-2013

Acest dom care flutura stegul a fost si in orasul nostru Roman pe perioada alegerilor,are peste doi merti inaltime,cu barba si foarte fioros,nu ar avea figura de revolutionar.

Răspunde

Horatiu - 03-05-2013

Auzi DanB, tizul tau, stegarul Avramutza, era membru PNL. Merge si asa. Si tu te poti reinscrie. Telerevolutia Varanului da carnet de partid la toti rebelii fara cauza!

Răspunde

arhigroup - 03-02-2013

Atat de acest Avramuta, cat si de unii ca acest Cristi S va trebui, cand aceasta ofensiva a dezinformarii si manipularii de sorginte antiromaneasca, mai precis ruseasca, sa se ocupe mai indeaproape serviciile de siguranta nationala pentru a clarifica unele lucruri simple referitoare la mijloacele de trai / procurarea veniturilor necesare, domiciliu, ocupatia, starea civila. Pentru ca e greu de crezut ca un individ cu aerul unui institutionalizat scapat de sub supraveghere se hraneste doar cu vazduhul manifestatiilor asazis spontane si, intre acestea, se incuie in dulap precum robocop pana la viitoarea iesire publica "legitima".

Răspunde

astralo - 03-02-2013

Bai individule cine mata esti tu ? mars dracului de aici carpa usl-a

Răspunde

judex - 03-01-2013

Nu, dna Pora, dreptul la rea credinta nu exista. Este acceptat, e adevarat, dreptul de a gresi, dar numai cu buna credinta. Asa cum nu exista nici dreptul la minciuna, nici cel la puturosenie, nici cel de a fi hot. Interzicerea unor asemenea "drepturi" se cheama, simplu, civilizatie.

Răspunde

Serviciul de contabilitate - 02-28-2013

...pentru care am platit si TVA. Se poate vedea in scripte, asteptam Corpul de control sa facem dovada.

Răspunde

Andreea Pora - 02-28-2013

Crist S. chestia cu plata de la PDL si carnetul de partid nici nu ma ostenesc sa va conving ca nu este asa. Ar fi inutil. Probabil faceti parte din categoria persoanelor care judeca dupa chipul, principiile si valorile personale, fie credeti ca toti sint o apa si un pamint si asa functioneaza lumea, adica strimb. Mi-e indiferent ce credeti. Cit despre faptul ca e non-stire, aici chiar va contrazic. In momentul in care un membru de partid, premiat oficial de PNL, este protestatar de meserie impotriva "dictatorului", strigind sloganurile USL, chiar nu are nicio credibilitate. Sa fim seriosi, a fost o manipulare ca la carte. Dar, e dreptul dvs sa credeti in coincidente si sa fiti de rea-credinta. "Birfele" erau raspindite chiar de penelisti pe holuri la congres.

Răspunde

nicolae - 02-28-2013

stati domne"da omu a fost platit cinstit cu 50 lei pe zi.noi liberalii am fost domni ne-am achitat obligatiile.

Răspunde

Cristi S - 02-28-2013

...ca altfel va dau in judecata pentru calomnie.

Răspunde

Cristi S - 02-27-2013

Doamna Pora, Ati publicat o non-stire, o barfa sau ambele ? Oricare ar fi, e un demers jurnalistic de foarte slaba calitate. Sa explic de ce, prin reducere la absurd: daca dumneavoastra, doamna Pora, aveti sau nu carnet de partid, nu e o stire pentru ca, din felul in care va manifestati in public, e evident ca sunteti partizana. Nu e nimic rau in a-ti asuma un partizanatul, nu va acuz pentru asta. Ar fi o stire doar sa aflam ca sunteti membru PC, mi s-ar zdruncina inca o data sistemul de valori. Nu trebuie sa detii carnet de partid ca sa te situezi de o parte sau alta a baricadei politice. Infierarea vreunei persoane pe motivul ca e membru al unui partid politic, altul decat cel pe care il sustii, fiindu-i membru sau nu, imi aduce in minte imaginea primilor ani ai comunismului in Romania. Raman la concluzia ca ceea ce ati descoperit e o non-stire pentru ca nu e relevanta. Doamna Pora, e adevarat ce am auzit despre dumneavastra ? Ca ati fi platita generos de PDL ? Inainte sa va grabiti sa dezmintiti, va spun ca nu am nicio dovada in acest sens iar daca s-ar adeveri ca e reala barfa mea, n-ar mira pe nimeni si nici n-ar sterge retroactiv caracterul exclusiv de barfa a retoricii mele. Asadar, referitor la presupusul tarif incasat de stegar, in lipsa unor probe sau cel putin a confirmarii veridicitatii informatiei din 3 surse credibile distincte, va rog pe viitor sa va abtineti de la demersuri jurnalistice similare. Va multumesc anticipat !

Răspunde

mrjack - 02-27-2013

Mhm.. hai, spuneti cinstit, la ce redactie va pregatiti sa va depuneti CV-ul? Cu astfel de "stiri" nemaipomenite, banuiesc ca e ceva intre OTV si Romania TV. Sau poate la Click, la investigatii?

Răspunde

judex - 02-26-2013

Dezvaluirea apartenentei barbosului exaltat la structure PNL pune acest partid in situatia de a fi suspectat ca pune atributele constitutionale ale unui partid din Ro (finantare publica, expunere mediatica, drepturi electorale si administrative la nivel national si regional,..) in mana unor sabotori ai normelor statului de drept. Premize pentru o potentiala retragere a acreditarii politice. Daca, cumva, dl Aghiuta asta a incitat lumea din ordinul PNL, in ce capitol al statului partidului gasim instigarea la subminarea statului, sub acoperire, prin participarea/instigarea la demonstratii ilegale?

Răspunde

Jorj - 02-26-2013

Fara sa fie premiat de puturosul parlamentului cu o functie in adunatura securistilor si hotilor adica pnl ?

Răspunde

Puia - 02-25-2013

Si asta este "traseist"!La evenimentele din decembrie 1989 unde o fi fost asta?Cred ca dormea atunci!

Răspunde

cuscru - 02-25-2013

Felicitari liberalilor au un trompetist de valoare ,dupa chipul si asemanarea bibliotecarului repetent .DECI zelul liberal l-a tinut in frig atunci cand demonstra cu urriasul sau steag impotriva ,,jugului basescian ".Acum a venit probabil si cand a vazut nulitatile din conducerea PENALA A REGRETAT .

Răspunde

ileana - 02-24-2013

Nu cumva este acelasi tip care a acompaniat sonor ceremonia religioasa a fiicei Presedintelui ? Mi s-a parut cel troglodit momente dintre toate....

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22