Pe aceeași temă
Mai întâi, o precizare asupra termenului: „penal“ înseamnă în cazul de față un cetățean ca oricare altul implicat la un moment dat într-un „dosar penal“, o „faptă penală“, un „proces penal“..., expresii foarte frecvente, din care, pentru economie de timp și spațiu, s-a reținut numai „penal“. Așadar, e un cuvânt obișnuit și n-ar trebui nicidecum să-i atribuim conotații supărătoare.
Apoi, nu-mi pot reține satisfacția că, după 27 ani de la Revoluție, în spațiul public discursul despre drepturile omului capătă amploare. Din păcate, demersul politicienilor de la putere se referă cel mai adesea la drepturile penalilor, ale infractorilor și mai puțin la drepturile cetățeanului, lucrător, pensionar, student... Or, oamenii cinstiți, cu respect față de lege și cutume sociale, constituie regula, iar „penalii“, excepția. Cu atât mai mult, cu cât doctrina social-democrată se declară apărătoare a tuturor celor fără capital, trăitori din salariu, a pensionarilor, asistaților social..., care, în cvasitotalitatea lor, nu au avut de-a face vreodată cu penitenciarul.
Firește că nimeni nu le neagă „penalilor“ drepturile la o viață decentă, la o lege dreaptă, la tratament corect și egal, dar prin gestul lor, determinat uneori de sărăcie, suferință, alteori de lăcomie, bravadă sau de necunoaștere, s-au situat ei înșiși în afara societății, a semenilor care-și văd de treabă și se comportă civilizat. De aceea nu pot înțelege cum o majoritate întreagă de guvernământ este preocupată aproape exclusiv de soarta lor, iar cetățeanul obișnuit, contribuabilul e bun doar de plata dărilor și a impozitelor. Din care cel mai adesea el nu se alege cu nimic: serviciile de sănătate sunt mereu în suferință, școala a intrat în zodia incompetenților politici de care nu se poate dezbăra, șoselele proaste ne ucid cu miile în fiecare an, civilizația pătrunde cu greu la sate, iar de o bună reprezentare politică în parlament și consilii locale mai bine să nu vorbim - odată aleși, reprezentanții noștri uită de ce au fost trimiși acolo. Și nu e de azi, de ieri...
Nu-mi amintesc ca alegătorii să le fi cerut candidaților să schimbe legislația, Codul Penal... ca să scape X, Y, Z... de pușcărie, nici ca procurorii să nu poată investiga matrapazlâcurile guvernanților, ale aleșilor, ale înalților funcționari pe motiv de imunitate ori fiindcă au fost aleși. Și, colac peste pupăză: când dau justițiarii sau presa peste un abuz al unuia dintre ei, tocmai atunci se declanșează atacurile asupra justiției - ba că intervine în jocul politic, ba că face dosare la comanda binomului, sistemului sau a serviciilor secrete...
La fel cum nu-mi amintesc să fi cerut membrii vreunui partid sau sindicaliștii în campania electorală să fie trecute în programul de guvernare OUG 13 și episodul „noaptea ca hoții“ sau creșterea sumei la abuzul în serviciu, în așa fel ca să scape atotputernicul Liviu Dragnea și ceilalți aflați în aceeași barcă.
Pentru ca greutatea unui astfel de demers să fie cât mai pronunțată, sunt aduse în discuție drepturile tuturor condamnaților și ale locatarilor penitenciarelor pe motiv că unii dintre ei au fost victime ale erorilor judiciare. Cică multor politicieni nevinovați, multor lideri de frunte li s-a pus punct carierei politice prin dosare penale fără probe, dar cu spectacol de cătușe la TV în orele de vârf. Dar exemple de nevinovați nu ni se dau.
Este adevărat că au fost și erori, că unele procese n-au primit confirmări la CEDO, iar statul român a fost bun de plată. Numai că justețea dosarelor penale ale procurorilor DNA, de exemplu, a fost dovedită în 92% din cazuri, o medie care ne onorează la nivel european. Ceea ce înseamnă că discuția despre drepturile penalilor a devenit unidirecțională, interesată numai și numai de salvarea de justiție a câtorva mari mahări. Dar asta n-ar recunoaște-o.
În cazurile de mai înainte, generalizările nu-și au rost: Liviu Dragnea trebuie salvat din „ghearele“ justiției fiindcă e mare lider PSD, și nu că justițiarii mai au și rateuri, iar pentru scăparea sa nu este nevoie să fie distrus întregul sistem legislativ. Însă luptătorii pentru drepturile penalilor trebuie să fie conștienți că, așa cum schimbă ei legislația acum, la fel va fi și schimbarea schimbării, căci puterea nu e veșnică, iar dreptatea până la urmă oricum învinge.
Petru Tomegea
28 august 2017
