Pe aceeași temă
Îl cunoșteam de ceva vreme, de pe când era paznic la o firmă privată. Acum pensionar, cu dispensă de vechime, după o activitate calificată în fabricile comuniste. Îl vedeam zilnic, plecând cu ceva de furat pe bicicletă. Din șantierul unde avea sarcina de a veghea să nu fure alții. Și când îmi spunea că el fură de la hoți. Deci, „nu se pune“. Hoțul fiind chiar un nume sonor în ierarhia de atunci a județului, iar șantierul „păzit“ de el – o construcție măreață a acestuia.
Eram oarecum amuzat, evident fără să fiu de acord, de filozofia exprimată violent a individului, deși ulterior am aflat din presa scrisă că justiția îi face necazuri. Nu hoțului meu, ci demnitarului hoț. Exact pentru „activitatea“ asta.
De curând, câteva zile la rând, l-am văzut pe eroul poveștii mele cărând în spate trunchiuri de pomi, tăiați voinicește, din proprietatea altora. Mi-am adus aminte că în toamnă se opintea, tot repetat haiducește, cu saci cu prune „culese“ din livezi străine lui, până și cu pământ fertil adus gospodărește de un vecin pentru treburile din grădină.
Am ieșit să mă vadă, poate o înțelege din dezaprobarea privirii că nu-i corect ceea ce face. S-a apropiat vesel și, fără să-l cert cumva, îl aud spunând: „românul e hoț din naștere“, motivându-și astfel hazliu acțiunea de moment. L-am contrazis, destul de calm, că toți oameni din lume sunt la fel la naștere. Dar nu hoți. Viciul sau păcatul ăsta vine mai târziu de la educație, iar asta este organizată de sistem. Ca să fiu convingător, am făcut trimitere la comunism în care am trăit amândoi, când tot omul era obligat să se „descurce“, de multe ori verbul ăsta fiind sinonim, da’ sinonim tare, cu a fura. N-a fost chip. A devenit și mai violent, dându-mi el acum exemplul atâtor demnitari de la noi cu probleme în justiție, pe tema în discuție. Iar ăștia nu se pot plânge că n-au de mâncare, ca pe vremea lui Ceaușescu.
Am tăcut, pentru că nu mai aveam argumente.
Citeam de curând un articol al doamnei Melania Cincea, din revista dvs. Și când am ajuns la pasajul în care domnia sa înșira „mulțimea“ celor 50 de politicieni, de la vârf, cu probleme în justiție, cu „defalcarea“ pe funcții: un premier, mulți miniștri, mulți parlamentari, primari, președinți de consilii județene, am avut un șoc. Generat de afirmația strigată violent a vecinului meu, fost bun meseriaș, fost bodyguard, acum pensionar... cu aceleași apucături ca și cei de mai sus. Și cred că, puțin, i-am dat dreptate celui despre care vorbesc. Nu că românul s-ar fi născut hoț, ci doar că acesta are un exemplu „măreț“ în conducătorii noștri, în arta hoției. Păi, ce să înțeleagă omul cu o pregătire social-culturală modestă altceva decât că, în acest capitalism românesc adolescent, s-a dat drumul la hoție mai ceva ca în comunism. Pentru că el aude și vede la televizor (de citit, mai rar) că pentru furtul a multor milioane de euro justiția „oferă“ o pedeapsă modestă de doi, trei ani, atât cât „se dădea“ pe vremea lui Ceaușescu pentru un sac cu cartofi furați de la CAP. Hoții mărunte, despre care acum nu mai zice nimeni nimic, pentru că nu mai este loc de alea mari și mult prea multe.
Deci, nu se pune! Sau prost exemplu!
Nicolae Negrea
Ploiești
