Pe aceeași temă
Îmi amintesc că, atunci când în mass-media românești s-au despărţit apele „la vedere“ şi a devenit evident pe şenalul cărui patron navighează diversele publicaţii şi canale TV, Ion Cristoiu a lansat o mică şopârlă peltică, întrebând ce se va întâmpla cu Traian Băsescu dacă mogulii de presă se vor uni împotriva sa. Ipoteza aruncată în eter de către tatăl găinii care naște pui vii a devenit foarte curând realitate. Cei care doreau să controleze prin forţa presei politica din „grădina Carpaților“ şi-au pus servanţii cu tunurile pe Traian Băsescu și, trăgând din toate pozițiile, precum „teroriștii“ lui Iliescu, au cultivat cu mult zel exacerbarea orgoliilor adversarilor președintelui şi transformarea unor nemulțumiri inerente crizei economice într-o ură viscerală, aidoma celei din vremea proceselor Inchiziţiei sau a arderii vrăjitoarelor. În numele democraticei libertăţii de exprimare şi în funcţie de preferinţele boss-ului plătitor de salarii, „cruciada“ antibăsistă a continuat pe tot parcursul celui de-al doilea mandat, amplificându-se considerabil după a doua încercare nereușită de suspendare. Erau invitaţi în studiouri diverşi politicieni şi analişti, mereu aceiaşi, care, ignorând postura jenantă în care se aflau, se lansau în filipice anti-Băsescu.
Reacţiile şi cuvintele preşedintelui erau răstălmăcite şi deformate cu vizibilă rea-intenţie, sub privirile aprobatoare ale moderatorilor TV, care interveneau cu replici încurajatoare, fără ca „formatorii de opinie“ să roșească de penibilul situației. Mafaldele de conjunctură erau gata să jure că seceta, inundaţiile sau încălzirea globală au fost impuse în mod dictatorial de către „regimul“ Băsescu. Cu rare excepții, presa scrisă a preluat mesajele vitriolate transmise prin intermediul micului ecran. Tot ce făcea sau spunea Traian Băsescu era catalogat drept aventurism politic, slugărnicie faţă de SUA, desconsiderare faţă de Rusia, inconştienţă, aroganţă, incultură, vulgaritate sau era ştampilat ca fiind neconstituţional. De aici şi până la mult trâmbiţata metamorfozare a lui Traian Băsescu într-un al doilea Hitler sau Ceauşescu n-a fost decât un pas.
Poate că unii au sperat că lucrurile se vor domoli cât de cât după instalarea la Cotroceni a noului președinte. În fapt, se poate constata că reflexul pavlovian al lătratului anti-Băsescu s-a cronicizat, iar mușcăturile pe la spate au devenit la fel de banale precum spălatul pe dinți. Nu este de mirare că Victor Ponta face în continuare din fostul președinte țapul ispășitor al eșecurilor guvernării PSD împănată cu penali. Nu era de așteptat ca „îmbăţoşarea“ fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu și a liberalilor, regizată mult timp de răposatul Dinu Patriciu, a cărui animozitate faţă de Traian Băsescu era notorie, să ia forma unei concurențe politice corecte. Personal, nu am crezut niciun moment că „demolatorul de președinți“, Cristian Tudor Popescu, va recunoaște vreodată și latura pozitivă a personalității președintelui Băsescu, așa cum recent a făcut-o, spre onoarea sa, într-o emisiune televizată, Emil Hurezeanu. (...)
Stimulat sub diverse forme de către presa ostilă fostului președinte, „corul antic“ al celor ce par a fi făcut o obsesie
anti-Băsescu își continuă recitalul, profitând și de faptul că DNA a devenit peste noapte principalul furnizor de partituri. Mai nou, în tabloul de grup al detractorilor apar și personaje cunoscute drept profitori ai „băsismului“, de care se leapădă acum cu un zel demn de o cauză mai bună. (...) Evident, precum în Caragiale, nu o fac din arivism, în speranța că vor ciocni din nou șampanie la Cotroceni, ci din grijă pentru „țărișoară, pentru România, pentru ca tot românul să prospere“. Cu vădită rea-credință, evită recunoașterea faptului că ex-președintele incriminat este tocmai cel sub al cărui ultim mandat a fost posibilă anchetarea și instrumentarea faptelor penale protejate anterior de scutul omertei transpartinice. Până la proba contrarie, Traian Băsescu rămâne burghiul care a reușit să perforeze betonul armat al raptului de cumetrie din bani publici, devenit moștenire de familie. Cinstit ar fi să ne detașăm de actuala bălăcăreală politică și să facem un exercițiu de imaginație, întrebându-ne în mod responsabil cum ar fi arătat România în general și independența justiției în particular sub mandatul unui Năstase sau Geoană. Nu știm dacă președintele Iohannis și-a pus această întrebare.
Pe moment, tăcerea olimpiană cu care asistă la hăituirea abuzivă și dezonorantă a predecesorului său dovedește că nu.
Doina Rusu
26 martie 2015
