Pe aceeași temă
Am citit cu mult interes articolul În prezența Marelui Dispărut, de Traian Ungureanu, publicat în numărul 1/2015 al revistei 22, articol care se distinge prin originalitate, realism și claritate, prin părăsirea poziției festivist-aniversare legate de căderea comunismului, autorul axându-se îndeosebi asupra prelungirii și diversificării în societarea actuală a unor tipare foarte vii în comunism, legate în bună măsură și de istoria anterioară, după cum menționează autorul.
Mi-aș permite câteva nuanțări asupra acestui subiect. Ca și d-l Ungureanu, consider cea mai serioasă prelungire a comunismului în lumea nouă continuarea eroziunii generale a valorilor, cu mențiunea că valorile morale au avut cel mai mult de suferit. Aș lega acest fapt de reușita - parțială măcar - formării „omului nou”, nu în sensul preconizat de documentele de partid, ci ca o consecință a istoriei recente. A apărut în comunism un om duplicitar, în condițiile în care dedublarea devine singurul modus vivendi, ceea ce duce către pierderea sensului adevăratelor valori. Silit să se „descurce” într-un mediu ostil și aberant, apare ruptura dintre individ și societate, fapt ce se va prelungi și în noua societate incipientă. Acum, neînțelegând adevărata ofertă a libertății, crește la acest om dorința de căpătuială prin orice mijloace, multe moștenite, cu atât mai mult, cu cât există exemplul celori ajunși în fruntea bucatelor, în bună măsură membrii vechii nomenclaturi, îmbogățiți fabulos. Degradarea învățământului și a limbii a consolidat o educație negativă - după cum sublinia d-l Ungureanu -, la care aș adăuga contribuția televiziunilor, a presei de scandal și, nu în ultimul rând, a modelelor negative din rândul politicienilor, al lumii vedetelor, în condițiile în care a scăzut influența și prestigiul intelectualilor. De aici, nu numai o continuare a racilelor comunismului, dar și o dezvoltare a lor. Nu aș fi atât de categorică precum autorul în privința obsesiei titlurilor de drept, cea mai stridentă dintre prelungirile trecutului. E adevărat că titlul de doctor, de membru al Academiei Române acordat unei semianalfabete reprezintă o aberație și o jignire greu de suportat, strigătoare la cer, dar numărul titlurilor, al doctoratelor din trecut era infinit mai mic decât în prezent, iar calitatea lor, superioară celor din prezent. Cât despre plagiat - manifestat astăzi în proporție de masă -, în comunism se manifesta ca excepție și spun aceste lucruri în cunoștință de cauză. Articolul d-lui Ungureanu ar putea fi un excelent început al unor dezbateri interdisciplinare asupra temei în cauză, oferind totodată și soluții concrete de înlăturare a racilelor moștenite din comunism.
