Pe aceeași temă
Un preot al unei biserici tradiționale din România, care avea să-mi devină apoi un foarte bun prieten, mi-a spus încă de la prima întâlnire: „casta preoției este mai rea și mai diabolică decât mafia“. Și eu, care sunt un (neo)protestant, am fost nevoit să admit că liderii bisericii din care fac parte nu sunt mai breji, doar că, cel puțin în România, grupurile de oameni și resursele pe care le administrează sunt mai reduse, prin urmare, corupția lor este proporțională. În ultimii ani, nemulțumirea societății românești a crescut atât față de politicieni, cât și față de cler; în cele ce urmează voi analiza câteva reproșuri care se aduc liderilor religioși din România.
În primul rând, luxul și iubirea de bani. Este cunoscut cazul episcopului care a fost apostrofat de colegii săi de Sinod că, deși își permite achiziționarea unei mașini luxoase, el (modestul!), circulă(a) cu o Dacie, punându-i pe toți ceilalți într-o lumină proastă, deși toți au depus jurământul de sărăcie. Unii cunosc miza pe care o are un cartier de blocuri pentru un preot de oraș, cum se negociază cartierele între preoți sau cum se „fură“ un cartier. Chiar dacă în România moda este împământenită, este absurd ca un preot salarizat să mai solicite bani, fie ei și facturați, pentru oficierea ceremoniilor de botez, nuntă, Bobotează sau altele. De asemenea, puțini cunosc ce „bucate“ se mănâncă la mesele pastorale, ce se bea acolo, costul veșmintelor preoțești, cadourile schimbate între ierarhi, călătoriile, pelerinajele, toate acestea gândite pentru un confort exagerat care contrastează cu viața enoriașilor de rând. S-a discutat prea mult și prea pătimaș despre Catedrala Mântuirii Neamului pentru a mai analiza problema aici, să gândească fiecare dacă o construcție de 400 de milioane de euro se potrivește cu realitatea economică a enoriașilor care se vor închina în ea. Liderii bisericilor (neo)protestante nu se lasă nici ei mai prejos, odată cu ascensiunea în ierarhie, mulți dintre ei își schimbă casele și mașinile inițiale cu vile luxoase și automobile noi, își întețesc vizitele în străinătate (de multe ori împreună cu familia), deși leafa de pastor sau lider în structura națională a bisericii nu poate acoperi aceste cheltuieli. De asemenea, în multe cazuri, ajutoarele materiale trimise din Occident nu au mai ajuns la săracii bisericii, ci în magazinele de desfacere ale pastorilor sau ale rudelor acestora.
La fel ca politicienii, mulți lideri religioși iau șpagă, deturnează, „împrumută“ fonduri sau fură efectiv din ceea ce ei numesc „visteria Domnului“. Unele scandaluri ivite în bisericile tradiționale au devenit publice, însă și în bisericile neoprotestante scandalurile financiare sunt frecvente, doar că hoții nu înfundă pușcăria pentru că superiorii lor mușamalizează totul ca să „nu facem de râs numele lui Dumnezeu și numele bisericii“. Urcarea în ierarhie, atribuirea unei parohii, mutarea la o biserică de oraș, angajarea în instituțiile deținute de biserici (facultăți, edituri, librării, spitale, fundații, asociații, redacții) se face, de regulă, cu ajutorul „pilelor“ sau șpăgilor. Instituțiile abilitate ale statului ar trebui să acorde mai multă atenție corupției din mediului religios.
În România, majoritatea cultelor recunoscute prin lege acceptă bani de la bugetul de stat pentru salariile clerului, dar chiar și cultele care refuză acest ajutor acceptă ajutor financiar pentru refacerea clădirilor de cult și pentru salarizarea angajaților care lucrează în instituțiile sociale ale bisericii (fundații, spitale, asociații, edituri). De-a lungul timpului, simțindu-se datori față de partide, liderii bisericilor creștine au acceptat ca politicienii să își facă campanie electorală în biserică. Alții au indicat enoriașilor din altar, fără menajamente, candidatul care trebuie votat, pângărind prin discursuri politice un spațiu în care se invocă prezența lui Dumnezeu.
Imoralitatea. Presa a publicat unele scandaluri sexuale în care erau vizați unii preoți sau călugări, dar în ultimul timp și în bisericile neoprotestante mulți pastori au fost acuzați și dovediți de adulter, homosexualitate sau pedofilie, dar, de cele mai multe ori, liderii bisericilor s-au spălat pe mâini, au reacționat tardiv sau au îngropat cazurile respective.
Lustrația. După revoluția din 1989, nicio biserică din România nu a avut demnitatea de a cere retragerea foștilor colaboratori ai Securității din structurile de conducere. Mediul religios a fost îmbâcsit timp de 26 de ani cu aceleași personaje compromise, care, odată cu trecerea anilor, au urcat în ierarhie, și-au sporit influența, și-au multiplicat averea și și-au mărit puterea. Unica tentativă de reformare a unei biserici a avut-o Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, dar proiectul a fost un eșec lamentabil - amintim că patriarhul Teoctist, care fusese dovedit colaborator al Securității, deși se retrăsese în ianuarie 1990, a revenit apoi în funcție, iar ceilalți membri ai grupului s-au mulțumit cu reflecția și n-au mai luptat pentru înnoire.
Un personaj din spațiul public avea impresia că oamenii care strigă „vrem spitale, nu catedrale“ doresc dărâmarea catedralelor. Nu, în afara celor rău voitori, oamenii nu doresc dărâmarea catedralelor sau a bisericilor deja construite, nu pentru că aceste clădiri ar face parte din patrimoniul cultural al României, ci datorită funcției lor spirituale. Ei cer ca fondurile bisericilor să fie chivernisite cu isprăvnicie. Societatea românească s-a săturat de ipocrizia politică și vrea ca măcar în biserică să nu mai vadă politicieni, omul de rând vrea ca liderii religioși să fie oameni ai lui Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt, pasionați și responsabili, nu niște ipocriți disperați după bani, care nu trăiesc principiile propovăduite la altar. Vrem case de rugăciune, nu peșteri de tâlhari în care să fie etalate luxul și perversitatea unora mai proști și mai lipsiți de talent decât noi. Vrem biserici, nu holdinguri, vrem slujitori ai lui Dumnezeu, nu robi ai arginților, vrem ca liderii religioși să își publice anual declarațiile de avere. Vrem ca liderii religioși să nu fie politicieni sau prieteni de-ai politicienilor români. Vrem preoți și lideri spirituali nelumești, care să ne stimuleze inteligența și viața spirituală.
Nu ne iluzionăm că un text va schimba în bine atitudinea și comportamentul liderilor religioși creștini din România. Prin texte și dezbateri nu se va produce o revoluție adevărată prin care românii, precum francezii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, să răstoarne aceste două clase fetide, politică și religioasă, dominate de putregai. Singura nădejde, însă nesigură și aceasta, este că o schimbare se va produce din interiorul clerului, atunci când un lider spiritual și cu carismă, tânăr acum și cu o funcție nesemnificativă în ierarhia bisericească, se va lăsa cuprins de indignarea, nemulțumirile și exasperarea societății și va porni o reformă autentică în biserica lui. Până atunci, însă, nu ne vom opri strigătele de iritare, nu ne vom opri din a fi patetici cu lucrurile pe care le iubim, nu ne vom opri din a fi critici cu liderii bisericilor din care facem parte și nu ne vom opri din a iubi în continuare biserica, pe Dumnezeu, creștinismul și principiile Sfintei Scripturi.
Paul Grama
9 decembrie 2015
