Pe aceeași temă
Titlul este determinat de avertismentul d-lui François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti: „Se spune că astăzi sunt aproximativ trei milioane de români peste hotare... Sângeraţi. Pierdeţi oameni“. Da. Sângerăm. Masiv. Este și motivul pentru care România bate pasul pe loc de un sfert de veac. Ați auzit dumneavoastră să-i pese altcuiva, în afară de ambasadorii Franței, Germaniei, Angliei ori SUA? Noi, nu.
I-ați auzit dumneavoastră pe mari jurnaliști, oameni de televiziune, politicieni, guvernanți, activiști de partid... plângându-se altfel decât politicianist sau electoral de fenomenele imigraționiste? Nici vorbă. E mai important evenimentul legat de paltonul președintelui Iohannis decât încercările acestuia de a atrage investitori adevărați din Anglia, Germania, Franța, Statele Unite ale Americii...
Ce face Guvernul României condus de bravul prim-ministru Victor Ponta? Așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine sau dă cu subsemnatul la DNA. Asta în caz că nu semnează condica de prezență în studiourile TV, singurul loc unde se pricepe guvernul la politică.
Din păcate, aproape că nu este familie care să nu sângereze, adică fără lucrători peste graniță. De curiozitate, am înregistrat firmele de transport spre destinații din afara țării: cele mai multe duc spre Italia, altele spre Spania, urmând în ordine descrescătoare Franța, Germania, Anglia, Olanda, Grecia, Austria, Țările Scandinave. În Canada și SUA se practică imigrația, iar în celelalte țări emigranții aplică în masă pentru cetățenie.
Ca să se afle în treabă, observatorii fenomenului, câțiva dintre ei sociologi de meserie, dar majoritatea jurnaliști, formatori de opinie, moderatori TV... manifestă un amatorism și o superficialitate evidente: acreditează ideea că motivele plecărilor masive sunt preponderent economice și sociale, ceea ce este adevărat doar pentru un segment al emigrației românești alcătuit din lucrători cu calificare medie sau joasă. Dar creierele, valorile naționale, oamenii de știință, managerii profesioniști, inginerii, profesorii, medicii... nu pleacă neapărat din cauza banilor, ci mai cu seamă din alte pricini.
Iar acele pricini pot fi auzite de la cei în cauză direct, din presă ori de la TV sau rămânând între ei în autogări, aeroporturi. Ei, bine, nemulțumirile lor se referă la imposibilitatea găsirii unui post corespunzător pregătirii și apoi la lipsa de predictibilitate a carierei, la excesele și arbitrariul șefilor de întreprinderi și instituții care încă se conduc după sistemul pcr (pile, cunoștințe și relații), plus mita de rigoare. A nu se uita nici excesele patronatelor care nu țin cont de merite și valori autentice, marginalizându-i pe cei ambițioși...
Căci nu la medici, nu la profesori, nu la polițiști și procurori se concentrează mita, ci la angajatori și evaluatori, iar dacă există vreun părinte care să nu confirme, aceasta ar fi excepția, nu regula. Numai părinte de tânăr absolvent să nu fii. Să mai recunoaștem implicit că lucrurile acestea nu preocupă pe nimeni și că situația va continua nu se știe până când.
Cunosc destule cazuri de foști elevi merituoși, trimiși de statul român cu burse la universități celebre, la doctorate și masterate, care, odată întorși acasă, își găsesc posturile ocupate de politruci neînstare să articuleze un raport, să alcătuiască un plan managerial sau chiar să exprime coerent un punct de vedere valabil. Situații în care statul a investit degeaba. Ați auzit să răspundă cineva de zecile de milioane de euro cheltuite astfel? Noi, nu.
Despre promovarea celor merituoși și a valorilor autentice se vorbește de mult timp. Dar doar se vorbește, căci în fruntea întreprinderilor, a instituțiilor, inclusiv a celor de învățământ și cercetare tronează aceleași metehne și, de cele mai multe ori, aceiași oameni. Nici ei nu vor să învețe, dar nici pe alții nu-i lasă în locul lor.
Ne doare cel mai mult exodul medicilor, dar grosul emigrației cu studii superioare îl constituie inginerii și profesorii, de zeci de ori mai mulți decât medicii. Despre ei nu prea se vorbește, dar lipsa lor o vedem zilnic în calitatea drumurilor și a produselor, în calitatea din ce în ce mai scăzută a educației. Nu cumva e nevoie de o nouă revoluție, una care să schimbe mentalitățile?
Petru Tomegea
15 martie 2015
