Primăria Capitalei vrea să majoreze capitalul social cu peste 272 de milioane de lei de la bugetul local la 18 dintre companiile municipale.
O scrisoare oficială trimisă de preşedintele CJ Arad parlamentarilor privind situaţia bugetelor pe 2018, catalogată de ministrul Fifor drept /glumă proastă/.
Peste 17.000 de români au mers la Palatul Regal, în ultimele 24 de ore, pentru a se reculege la catafalcul Regelui Mihai, aşteptând la cozi câteva ore. Palatul Regal a rămas deschis toată noaptea, iar vineri dimineaţă erau în continuare la rând sute de persoane.
Porţile Palatului Regal nu se vor închide în noaptea de joi spre vineri, pentru ca toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai să o poată face.
Ministerul Public, condus de procurorul general Augustin Lazar, avertizează că modificarile pe care PSD-ALDE le va face la Codurile Penale arata o preocupare exclusiva pentru respectarea drepturilor inculpatilor si nu ale părților vatamate, si limiteaza aflarea adevarului în procesele penale.
Coroana de Otel a Romaniei originala, clasata in categoria Tezaur și aflată în colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei, nu poate fi folosita la funeraliile Regelui Mihai I pentru că legislația nu prevede un astfel de scop, spune directorul institutiei muzeale, Ernest Oberlander-Tarnoveanu.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an