Cunoscutul actorul Marin Moraru, în vârstă de 79 de ani, a murit, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat din 10 august, a declarat Dana Safta, directorul medical.
Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a declarat, la Digi24, că îşi doreşte să existe o formulă prin care să continue proiectele şi după alegerile parlamentare, precizând că, dacă va candida sau nu la alegerile din iarnă, va fi decizia premierului Dacian Cioloş.
Atacul de sâmbătă seara, care a avut loc de la o nuntă din Gaziantep, Turcia, soldat cu 51 de morţi şi zeci de răniţi, a fost comis de către un kamikaze în vârstă de 12 până la 14 ani, a declarat azi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform The Associated Press şi AFP, preluate de News.ro.
S-au tocat bani europeni pentru sisteme IT care nu erau necesare, doar pentru ca firmele controlate de deputatul Sebastian Ghiţă să câştige contracte cu statul, a spus Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, la Digi24. "Sunt ca termitele, care rod casa și apoi se prăbușește... este o formă mult mai gravă de captură", susţine ministrul.
In acest an au intrat in tara 2,9 mld. euro, fonduri europene aferente exercitiului financiar 2007-2013, informeaza duminica Ministerul Fondurilor Europene, aratand ca, asa cum a declarat premierul Ciolos intr-un interviu oferit, vineri, HotNews, rata de absorbtie a crescut de la 56%, la 1 noiembrie 2015, la 78% in prezent. Si ministrul Ghinea a comentat acest fapt: " ...I-am lasat pe cei pe care i-am oprit de la furat sa vorbeasca despre noi".
Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a reacţionat chiar pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta, după ce fostul premier l-a atacă din nou pe preşedinte şi pe actualul premier. Ponta spunea că cei doi, aflaţi în concediu, sunt ocoliţi de oficialii europeni şi americani care au întrevederi cu liderii din zonă în următoarea perioadă.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an