Retragere doctorat / Ministrul Educației: Nu se poate renunța la doctorat până când CNATDCU nu se pronunță - VIDEO

E.b. | 08.07.2016

Mircea Dumitru, noul ministru al Educației, a explicat că nu le poate fi retras titlul de doctorat celor care au făcut cerere în această privință. Potrivit regulamentului, ei trebuie să aștepte până ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) se va pronunța asupra existenței sau inexistenței unui malpraxis academic în tezele de doctorat.

Comisia Europeana / Privacy Shield, acordul comercial pentru transferul de date dintre UE si SUA, adoptat

Dora Vulcan | 08.07.2016

Guvernele statelor UE au aprobat acordul comercial de transfer de date intre UE si SUA denumit Privacy Shield, acord pentru care negocierile au inceput in 2014 si care a fost agreat provizoriu in februarie. Privacy Shield inlocuieste intelegerea numita Safe Harbour care a intrat in vigoare acum 16 ani, dar care a fost invalidata printr-o hotarare a Curtii de Justitie a UE in 2015 pe motiv ca datele cetatenilor UE sunt insuficient protejate in SUA.

Cotroceni / Gorghiu, atac la Tariceanu, pe tema intalnirii cu presedintele: Suferă de scenarită

Vlad Toma | 08.07.2016

Alina Gorghiu, co-presedintele PNL, a criticat declaratiile presedintelui Senatului, C.P. Tariceanu, legate de recenta intalnire care a avut loc la Cotroceni intre presedintele Iohannis si reprezentantii principalelor partide politice din Romania.

Doctorat / Romania Curata: Doctorii lui Oprea vor sa renunte la titlul obtinut la Academia SRI

Vlad Toma | 08.07.2016

Romania Curata anunta ca mai multe persoane de la varful politicii romanesti au făcut cereri de renunţare la titlul de doctor pe care l-au obtinut la Academia Naţională de Informaţii a SRI, sub conducerea prof. univ. dr. Gabriel Oprea, fost ministru al Apararii.

Dosarul Mineriadei / Ion Iliescu, audiat în calitate de suspect în Dosarul Mineriadei

Fara Autor | 08.07.2016

Ion Iliescu a fost audiat la Parchetul General în Dosarul Mineriadei, la începutul acestei săptămâni. Fostul preşedinte are calitatea de suspect.

Securitate / Merkel: Germania sustine marirea prezentei NATO in Est, pentru descurajarea Rusiei

Vlad Toma | 08.07.2016

Cancelarul german Angela Merkel a declarat astazi ca Germania sustine detasarea soldatilor NATO in Polonia si tarile baltice pentru a descuraja actiunile agresive ale Rusiei din aceasta zona.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22