Pe aceeași temă
În 1974, Robert Nozick publica una dintre cele mai influente cărți de filosofie politică ale secolului trecut, Anarhie, stat și utopie. Volumul, care beneficiază de o excelentă traducere în limba română în anul 1997, este recunoscut drept una dintre cele mai coerente și puternice pledoarii în favoarea statului minimal conceput drept singura formă de stat în acord cu drepturile naturale ale unui individ pe care nimeni, persoană sau grup, nu le poate încălca fără a se face vinovat de o transgresiune morală. Într-un limbaj nonacademic, Nozick a vrut să se ia la trântă cu provocările venite din partea anarho-capitaliștilor precum Murray Rothbard, care argumentau în favoarea privatizării tuturor funcțiilor statului, dar și cu cele din partea colegului său de la Harvard, John Rawls, care, cu doar trei ani mai devreme, punea bazele teoretice și morale ale liberalismului social conform căruia, în virtutea principiului diferenței, drepturile indivizilor nu sunt atât de robuste pe cât le-au conceput liberalii clasici, iar statul este îndreptățit să aibă un rol proactiv în redistribuirea bogăției.
Indiferent dacă cititorul sau cititoarea va găsi argumentele lui Nozick convingătoare, una dintre consecințele neintenționate ale efortului său filosofic a fost aceea de a readuce în prim-planul lumii academice, iar apoi în spațiul public, această idee unificatoare a liberalilor clasici și a libertarienilor: a unui stat mai suplu, limitat la câteva funcții esențiale (protejarea drepturilor de proprietate, securitate, justiție). Aristotelician vorbind, așadar, acesta este genul lor proxim. Diferența specifică ține de disponibilitatea unora de a extinde aceste atribuții și către alte funcții, din varii rațiuni (economice sau morale), fără a sacrifica sensul doctrinei. Friedrich Hayek sau Milton Friedman, pentru a aminti doar două nume de prim rang anterioare sau contemporane filosofului american, argumentau în favoarea unei plase sociale de siguranță ori a unui impozit pe venit negativ.
La sfârșit de octombrie 2018, Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională (CADI) organiza cea de-a opta ediție a (deja) tradiționalei școli de toamnă dedicată filosofiei, științelor politice și economiei, cu scopul de a propune, în spațiul public, statul minimal ca soluție pentru România. Suplimentul de față reprezintă un produs complementar conferinței noastre de acum trei luni, reunind contribuțiile unor profesori și cercetători români pe teme variate, de la funcțiile (dezirabile) ale statului la soluțiile libertarienilor și liberalilor clasici pentru creșterea prosperității economice, de la impactul noilor tehnologii asupra relației individ-stat la soluții alternative la problema corupției endemice din țara noastră.
Închei acest preambul cu o mică notă personală. Îi dedicăm acest supliment prietenului și colegului nostru Ionuț Sterpan (1981-2017), membru fondator al CADI, doctor în filosofie al Universității din București și doctor în economie al George Mason University. Ionuț a fost un neobosit luptător în favoarea drepturilor și libertăților civile și economice, un exemplu fiind chiar textul pe care îl republicăm în paginile care urmează. În plin avânt al populismului, vocea sa autentic liberală ne lipsește.
RADU USZKAI,CADI Eleutheria
