Corlăţean îi cere preşedintelui CCR să confirme autenticitatea documentului trimis Comisiei de la Veneţia, privind presiuni la adresa Curţii Constituţionale

Fara Autor | 08.08.2012

Pe aceeași temă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a adresat o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, în care îi cere să confirme autenticitatea documentului pe care acesta l-ar fi transmis unor oficiali europeni, inclusiv preşedintelui Comisiei de la Veneţia, privind presiuni la adresa unor membri CCR, transmite MEDIAFAX.

Titus Corlăţean scrie, în documentul trimis lui Augustin Zegrean, că a luat cunoştinţă "cu preocupare" de elementele cuprinse în declaraţia de marţi a preşedintelui Comisiei de la Veneţia.

"Am onoarea să mă adresez dumneavoastră, cu deplin respect pentru independenţa Curţii Constituţionale a României, pentru a vă informa că am luat cunoştinţă, cu preocupare, de elementele cuprinse în declaraţia preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, dl Gianni Buquicchio, din 7 august 2012. Conform textului acestei declaraţii publice, reacţia preşedintelui Buquicchio a fost determinată de primirea, în cursul zilei precedente, a unor informaţii suplimentare din partea Curţii despre – citez din declaraţia menţionată – "presiuni continue şi ameninţări la adresa unor judecători" ai Curţii", menţionează Corlăţean.

El precizează că, în conformitate cu competenţele sale legale, MAE realizează politica externă a statului român în concordanţă cu interesele naţionale şi cu statutul României de membru în structurile europene şi euroatlantice, printre atribuţiile sale principale numărându-se "asigurarea, prin acţiunile de politică externă, a consolidării statului de drept şi a structurilor democratice din societatea românească, precum şi proiectarea unei imagini reale a României în lume".

"Sunt încredinţat că veţi fi de acord cu faptul că afirmaţii grave de tipul celor citate în declaraţia preşedintelui Comisiei de la Veneţia, care au determinat această luare publică de poziţie din 7 august 2012, prezintă riscul afectării de o manieră serioasă a imaginii României, ca stat de drept şi democratic", continuă Corlăţean, citat de MEDIAFAX.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22