NOI STENOGRAME: Procurorii CSM care traficau informatii secrete compromitatoare pentru a obtine de la NOUA PUTERE USL sefia DNA si a Parchetului General

Fara Autor | 11.07.2012

Pe aceeași temă

Ca şi gruparea senatorului Cătălin Voicu, grupare care, în 2009, încerca să pună mâna pe Parchete şi pe Justiţie pentru a manipula informaţii, pentru a se folosi de putere şi având ca scop final obţinerea unor bunuri materiale, şi gruparea George Bălan - Marcel Sâmpetru avea aceleaşi interese, scrie Romania libera.

 

Gruparea lui Cătălin Voicu a fost destructurată de DNA şi trimisă în judecată, dar se pare că locul acesteia a fost ocupat de gruparea Sâmpetru - Bălan, imediat după ce s-a prefigurat revenirea la putere a PSD, mai precis în februarie 2012, după mitingurile din Piaţa Universităţii.

Scopurile grupării Bălan - Sâmpetru sunt aceleaşi: manipularea informaţiei pentru a obţine puterea şi folosirea puterii pentru a obţine avantaje materiale.

 

Referat si transcrieri de interceptari (sursa Romania libera)

Referat:

"La prima întrevedere monitorizată (ambiental, la restaurantul Perla din Bucureşti) din data de 16.03.2012 (întrevedere la care au participat Mihai Vlad, şef Serviciu Informaţii Ilfov, Marcel Sâmpetru, procuror consilier CSM, şi George Bălan, procuror membru CSM), Marcel Sâmpetru a ţinut o adevărată lecţie despre tehnicile de interceptare, spunându-le celor prezenţi că „degeaba bagă telefonul în geantă... Telefoanele, dacă le ţii, se iau unul de la altul, dacă ţi-a dat o autorizaţie pe numărul de la un telefon şi tu mai ai încă trei cartele... Şi dacă zici că i-ai scos bateria la ăsta, şi ălalaltul îl laşi aşa...".

"Subiectele abordate de către membrii grupului vizează analiza situaţiei politice în contextul ultimelor schimbări intervenite în peisajul politic şi al numirilor ce vor fi dispuse în cadrul Ministerului de Interne şi al Ministerului Public, instituţii din care aceştia fac parte. Întrucât Mihai Vlad şi-a exprimat dorinţa de a fi menţinut în funcţia pe care o deţine, iar Marcel Sâmpetru şi George Bălan sunt în aşteptarea unei oferte de ocupare a unor posturi de conducere în interiorul Ministerului Public (Parchetul General şi alte Parchete), au convenit să uzeze de informaţiile la care Mihai Vlad are acces datorită funcţiei deţinute (şef Serviciul Informaţii Ilfov). Aceste informaţii sunt menite a-i ajuta atât în mod direct, cât şi indirect, prin obţinerea unor date, despre alte persoane care doresc să acceadă în funcţii, pentru crearea unui cerc relaţional cu potenţial decizional.

Astfel, în data de 16 martie 2012, Marcel Sâmpetru i-a solicitat lui Vlad Mihai să afle, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, dacă un post telefonic este interceptat. Răspunsul lui Mihai Vlad a fost afirmativ. În acest context, George Bălan, interesându-se dacă unele informaţii obţinute ulterior în aceeaşi modalitate au fost utile, a afirmat cu referire la o persoană anume care a beneficiat de aceste informaţii secrete, că a avut o discuţie cu acesta şi că respectivul individ „ne va mulţumi".

Convorbire ambientală într-un restaurant din Bucureşti

Marcel Sâmpetru: Şi mie mi-ai spus atunci.

George Bălan: Şi ţie ţi-am spus. După cum i-am spus şi lu' Marcel, e alt personaj, asta e vorba (...). Şi ştii la cine mă refer. A doua întâlnire nu mai bag alt personaj. Să-şi vadă de afaceri, să-şi vadă de treburile lui, să uite de mine!

Marcel Sâmpetru: Mai notezi acela? Poate l-ai pierdut?

Mihai Vlad: Nu, îl am.

Marcel Sâmpetru: Lasă, nu trebuie să faci dovada că ai notat!

Mihai Vlad: Mi-aţi spus să vă dau biletul înapoi.

Marcel Sâmpetru: Eu i-am dat foc! Eu personal!

George Bălan: Au fost bune pentru...?

Marcel Sâmpetru: Da. Mai este o întrebare. Ia notează! Unde este acum? E prins undeva? Nu putem să aflăm?

Mihai Vlad: Ba da!

Marcel Sâmpetru: M-am gândit la treaba asta. Tu cui i le dai? Eu m-am gândit la un moment dat, băi, de ce să nu vi le dau înapoi, că le purtam prea mult deasupra mea. Spune-i ăluia: „Băi, ce ţi-am dat, mai dă-le o dată".

George Bălan: Auzi, ...SORESCU! Nu vreau să-l... Dar vreau să vă spun că am mai avut o discuţie, vă va mulţumi! (...) De câte ori îl sun, ne vedem. Dar mi-a spus: „Nu mă suna când nu e cazul!". Ideea este că şi alţii i-au propus să-l ducă la unul, şi el a zis că nu mă duc aşa, că mă duc aşa, că mă duce unul la altul, să-i rămân dator, m-aţi înţeles. Probabil vrea să-i fie de ajutor şi pe viitor, probabil şi în campanie, nu ştiu... va fi o chestie bună.

Marcel Sâmpetru: Tu ai spus-o!

George Bălan: Am reţinut-o!



Planul învinuiţilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru, ajutaţi de Mirela Plăpcianu (soţia lui Marcel Sâmpetru) şi de Marian Petrache (preşedintele CJ Ilfov) de intoxicare a presei pentru a obţine numirile pe funcţii înalte în Ministerul Public.

Referat:

„Exemplificativ pentru interesul manifestat de învinuiţi cu privire la numirile ce se vor face în sistemul judiciar şi la modul în care doresc să influenţeze aceste numiri sunt şi următoarele conversaţii.

Convorbire


Mirela Plămpcianu (sotia lui Marcel Sampetru): Ştii ce ne-au spus? Dar am uitat să-ţi spun (...)Vorbeşte cu soţul tău (Marcel Sâmpetru, n.r.), băgaţi în presă sau cu zvonuri, daţi în oameni, daţi informaţiile unor oameni care, nu mai contează, cu avocaţi, daţi în lume, daţi unde să apară şi-n presă, ca să vedem noi mişcarea, că ne ajută să ştim ce vor. Să spunem aşa: se apropie în august expirarea mandatului (mandatului procurorului şef al DNA, n.r.) şi sunt propuşi oamenii cutare şi cutare, deci aiurea, care nu au nici o legătură".

George Bălan: Deci, eu nu înţeleg, să dau acum pentru mâine? (informaţii pentru presă despre cine va fi şef la DNA, n.r.)

Mirela: Da, dar trebuie vorbit şi să mai iau şi eu de la tine. Mai am şi eu, dar nu ştiu să pun în text atât de...

Bălan: Mirela, hai să-ţi spun un lucru: vezi că jumătate din ziarişti sunt ofiţeri acoperiţi şi trebuie să fii foarte atentă.

Altă convorbire:

George Bălan: Şi mă întorc şi completez ce spune Marcel (Sâmpetru, n.r.): nu sunteţi interesaţi cu privire la numirea şefului DNA, pentru că din perspectiva numirii ca preşedinte a lui Antonescu, la pixul lui sunt toate astea...

Marcel Sâmpetru: Deci, trebuie cineva să se ocupe de zona asta, care este foarte importantă. Nu trebuie lăsat... Eu acum ştii la ce mă aştept? Dar n-aş vrea să... Dar mă aştept! Să-i dea lui Victor (Ponta, n.r.) DNA-ul! Înţelegi? Şi în cine să dea? În ăştia care suntem...

Marcel Sâmpetru
: Ce-i asta, eu nu înţeleg. Acela (Daniel Morar, actualul şef DNA, n.r.) e delegat. Bă, acesta e cel mai important afront.

George Bălan: Ştii cum e acum puterea? Înăuntru are furnicile, e un muşuroi de furnici înăuntru. Acesta este DNA, care e la mâna premierului, şeful DGIPI...

Marian Petrache (preşedintele CJ Ilfov): Cel mai important... Adică să pui mâna pe putere şi pe informaţii...

Marcel Sâmpetru: Exact.

Marian Petrache: Păi asta înseamnă, nu? Păi ai de fapt curentul, care înseamnă informaţia, şi puterea, care înseamnă DNA-ul şi parchetul, care înseamnă motorul, da?

Marcel Sâmpetru: Corect.

Marian Petrache: Trebuie să pui mâna pe curent şi pe urmă pe motor, nu?"

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22